Afectat din plin de recesiune, cel mai bogat stat american, California, ar putea intra în incapacitate de plată, cu un deficit care va atinge în curând suma de 40 de miliarde de dolari. Deficitul bugetar al statului californian înregistrează în medie o creştere de 500 de dolari pe secundă, iar autorităţile locale declară scurt: "Criza bugetară a adus statul nostru în pragul dezastrului". California este cel mai bogat şi cel mai populat stat american. Are o suprafaţă egală cu cea a Italiei şi 36,5 milioane de locuitori. În cazul în care ar fi independenţă, California s-ar afla pe locul opt în topul celor mai mari economii ale lumii. Statul se confruntă la ora actuală cu o lipsă totală de lichidităţi, motiv pentru care s-a luat hotărârea ca bursele şcolare să fie suspendate. Arnold Schwarzenegger, guvernatorul statului, a hotărât să reducă orele de muncă ale personalului din administraţie, precum şi câte două zile de concediu fără plată pe lună. Pentru a încerca să facă faţă acestei situaţii, Schwarzenegger a încercat să adopte o serie de măsuri, printre care creşterea provizorie a impozitelor şi a TVA-ului, însă este nevoie de două treimi din voturi pentru ca o astfel de hotărâre să intre în vigoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.