Doi tineri. Unul dintre ei, soldat voluntar în armata româna. Celalalt, ofiter de cariera, comandant al unei subunitati germane. Peste ani, primul dintre ei avea sa ajunga un scriitor de mare succes. Celalalt, militar de cariera, va avansa pâna la gradul de feldmaresal, devenind comandant al celebrei unitati Deutche Afrika Korps care a luptat în Africa, în Al Doilea Razboi Mondial. Cei doi s-au aflata fata-n fata, cu arma în mâna, pe frontul din Moldova, în timpul Primului Razboi Mondial. Pe ambii – asa cum vom vedea – aceasta mare gozavie din istoria umanitatii, avea sa-i marcheze în mod ireversibil.  

Un excelent articol al cercetatorului dr. Andrei Capusan, aparut în revista “Historia” nr. 67/2007 mi-a atras atentia în mod deosebit. Intitulat “Vulpea desertului în România”, articolul face referire la participarea lui Erwin Rommel – militar de geniu, dar cu un destin nefericit – la campania din Moldova, din timpul Primului Razboi Mondial. Aceeasi campanie, la care a participat ca voluntar si scriitorul Camil Petrescu. Razboiul vazut si trait din doua perspective. Cea a militarului de cariera si cea a scriitorului, suflet ardent, însufletit de nobile idealuri si dornic de a-si apara patria. Câteva din ideile din acel articol am tinut sa vi le semnalez si dumneavoastra.    

Comentatorul militar Camil Petrescu

In batalia de la Oituz, tânarul voluntar Camil Petrescu era sa-si piada chiar viata, o experienta dramatica pe care, mai târziu, avea sa o imortalizeze literar. Preocupat mereu de tema razboiului, Petrescu era la începutul anului 1939, chiar comentator militar la o cunoscuta revista bucureseana. Cu toate ca a citit si s-a informat foarte mult despre campaniile din Primul Razboi Mondial, despre comandanti si jurnalele lor de operatii, Camil Petrescu n-a stiut niciodata despre participarea lui Rommel – deja un militar cunoscut – la acest razboi si despre însemnarile sale referitoare la campania din Moldova. |nsa ceea ce este cel mai important, scriitorul Camil Petrescu, marcat evident si profund de razboiul prin care tocmai trecuse, si-a transfigurat artistic experientele în magistralul sau roman “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi”. Probleme existentiale si chinuitoare dileme personale se întâlnesc si se succed într-o constructie literara de mare finete si inteligenta, dar si cu un mare impact la public. Un roman de mare succes, editat si reeditat de mai multe ori, iar ulterior, chiar ecranizat. În articolul intitulat “Încercare fenomenologica”, publicat de Camil Petrescu în “Teze si antiteze”, autorul tinea sa-si precizeze crezul: “În arta am pus accentul principal nu pe originalitate, ci pe autenticitate, adica pe substanta, termen care, pentru noi, dupa cum usor se poate amanunti, înseamna complex de semnificatii”.  

“Vulpea desertului” pe frontul din Moldova    

Cel care datorita calitatilor sale deosebite avea sa fie supranumit peste ani, “Vulpea desertului”, era în anul 1916 capitan, comandant de companie în Batalionul Alpin Wurttemberg. Cu aceasta unitate, capitanul Erwin Rommel a participat la campania de pe frontul de est din toamna anului 1916, pâna în primavara anului 1917. Experientele de pe frontul din Moldova, dar si observatiile meticuloase si atente, referitoare la modul de ducere a actiunilor de lupta, Rommel avea sa le împartaseasca în cartea sa “Infanteria ataca”, publicata la Berlin, în 1941. În respectiva carte apare si un episod interesant legat de batalia de la Oituz. Încercarea trupelor germane de a cuceri cota Ungureanu, cota ce avea un rol deosebit în cadrul dispozitivului trupelor române si care odata cucerita de germani le-ar fi oferit acestora posibilitatea de  a strapunge frontul românesc s-a soldat însa cu un esec. Cel destinat sa cucereasca respectiva cota fusese desemnat a fi capitanul Erwin Rommel. Referitor la acest episod, Rommel concluziona în cartea sa, lapidar: “O strapungere a frontului inamic nu s-a produs”. Si cum jocul destinului îsi are regulile sale, prea putin întelese de noi, în batalia de la Oituz, cei doi, Petrescu si Rommel s-au aflat practic fata-n fata. Însa fiecare cu crezul lui.  

“Lirica de razboi a lui Camil Petrescu cultiva cu vituozitate apocalipticul. Ea e vizionara si terorista. Razboiul apare monstrous, universal, hotarât de trâmbite divine…”

(George Calinescu, “Istoria literaturii române”, Editura pentru literatura, Bucuresti, 1968, p. 293)

“Fostul combatant se întorsese din întâiul razboi mondial cu tot ce e suferinta si dor de mai bine în lume…”

(Constantin Ciopraga despre Camil Petrescu, în “Portrete si reflectii literare”, Editura pentru literatura, Bucuresti, 1967, p. 197)

“…urcam pantele abrupte de ore întregi. Am întâlnit câtiva oameni, dar si un ofiter dintr-o unitate bavareza care luptase pe partea cealalta a muntelui. Nervii lor pareau a fi destul de slabiti…Dupa patru zile de lupta si fara mâncare acesti câtiva supravietuitori rataceau prin paduri…I-au descris pe români drept niste adversari pe cât de salbatici, pe atât de primejdiosi.”

(Erwin Rommel, în “Infanteria ataca”, apud Revista “Historia”, nr. 67/2007, p. 41)

Nicolae BALINT

LĂSAȚI UN MESAJ

V─â rug─âm s─â introduce╚Ťi comentariul dvs.!
Introduce╚Ťi aici numele dvs.