Ca si în ceilalti ani, numarul locurilor la caminele din Cluj-Napoca este insignificant în comparatie cu numarul celor care vin sa îsi faca studiile aici. Astfel, majoritatea studentilor trebuie sa opteze pentru închirierea unui apartament sau a unei garsoniere însa preturile acestora au crescut cu 30% fata de anul trecut, ajungând la niste preturi exorbitante.

Studentii din toata tara se plâng de faptul ca Ministerul Educatiei si Cercetarii nu a facut nimic nici în acest an pentru cresterea numarului de locuri în caminele studentesti. Anul universitar 2008-2009 va începe si acum la fel ca întotdeauna: cu spagi la camine pentru obtinerea unui loc. Reprezentantii studentilor l-au invitat pe ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, la viitoarele discutii, pentru a urgenta rezolvarea acestor probleme pâna la 1 octombrie. Astfel, peste 40.000 de studenti din centrele universitare din tara nu vor avea loc în camine. Conform rectorului Universitatii “Babes-Bolyai”, Andrei Marga, în acest an vor fi puse la dispozitia studentilor 6.300 de locuri în caminele din Cluj-Napoca. Problema este ca în anii trecuti au fost aproximativ 12.500 de solicitari, motiv pentru care Marga spera în colaborari cu sfera privata de camine. “Efortul nostru este acela de a face ca niciun student sa nu paraseasca studiile din motive de cazare”, afirma rectorul UBB. Din pacate, doar 10% din cei aproximativ 50.000 de studenti ai acestei universitatii clujene au un loc de cazare în camine.

UTCN reabiliteaza doua camine

În acesta perioada unele camine studentesti înca se afla în plina reabilitare. Unele dintre ele sunt renovate aproape în totalitate însa marea majoritate au parte doar de o simpla zugraveala. La începutul anului universitar, studentii din Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca vor beneficia de doua camine reamenajate. Astfel, caminul F1 din Complexul Studentesc Marasti si caminul II de baieti din Observator se afla în stadiul lucrarilor însa reprezentantii universitatii sustin ca acestea vor fi finalizate pâna la sosirea studentilor. ,,Renovarile vor fi gata pâna la începutul lunii octombrie cu siguranta, dar vor continua în interior si dupa începerea anului universitar”, a declarat presei purtatorul de cuvânt al Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca, Catalin Popa. Lucrarile de reabilitare la caminul II din Observator, care are trei nivele, au loc atât în interior cât si exterior, acestea urmând a fi terminate înaintea începerii anului universitar. Însa începând cu 1 octombrie, universitatea are în plan extinderea caminului cu înca doua nivele suplimentare celor existente deja. Mai mult, tot dintre planurile pentru anul urmator ale Universitatii Tehnice face parte si demararea constructiei a înca doua noi camine. Dar acest plan este abia în stadiul de proiectare, conform lui Catalin Popa.

La USAMV un nou camin… dar la anul

Si Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara va avea un nou camin studentesc la sfârsitul anului urmator. Lucrarile la acest camin, care va avea aproximativ 200 de locuri au început deja în luna iulie. Cladirea va fi construita pe un teren cu o suprafata de 7.177 metri patrati si va fi amplasata în vecinatatea caminului Agronomia, unul din cele patru camine ale universitatii. "În prezent, Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Cluj-Napoca dispune de patru camine studentesti, care ofera un total de 1.250 locuri de cazare. Se preconizeaza ca noua constructie va asigura în plus aproximativ 200 locuri de cazare fata de cele actuale, în functie de solutia de amenajare care se va lua ulterior", a declarat presei Sonia Sana, coordonatorul departamentului de imagine al universitatii. Noul camin va avea o suprafata totala de 4.930 metri patrati si va dispune de o sala de lectura si parcare subterana. Cladirea va fi structurata pe patru etaje plus mansarda si va avea aproximativ 65 de camere cu câte doua – trei locuri. Lucrarile de constructie au început în luna iulie si vor fi finalizate în decembrie 2009. Tot în acest an, USAMV Cluj va construi un hotel de trei stele, destinat în special participantilor la diverse reuniuni stiintifice, precum si o biblioteca, investitia totala ridicându-se la 12 milioane de euro.

Cinci camine si noua cladiri renovate la UBB

Cei mai norocosi sunt studentii Universitatii Babes-Bolyai, lucrarile la caminele din Complexul Studentesc Hasdeu s-au încheiat deja. UBB detine 13 camine în complexul studentesc Hasdeu, caminul Economica din campusul Facultatii de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor, urmând ca în curând sa fie inaugurat si caminul Economica II. Dintre aceste 13 camine, cinci au fost reabilitate în aceasta vara, împreuna cu alte noua cladiri ale universitatii clujene. Caminele sunt III, V, XIV, XVI si A2 iar cladirile reamenajate sunt cantina din campusul Hasdeu, cladirea centrala a Universitatii Babes-Bolyai, Facultatea de Stiinta Mediului, Facultatea de Teatru si Televiziune, Facultatea de Teologie Ortodoxa, Facultatea de Stiinte Economice si Gestiune a Afacerilor, Catedra de Zootehnie, Centrul de Conferinte ,,Arcalia" si Colegiul Bistrita. De asemenea, Colegiul UBB a decis sa faca noi investitii în Sala de Atletism si Jocuri din Parcul Sportiv ,,Iuliu Hatieganu". Resursele au fost obtinute de universitate prin proiecte, aplicatii si actiuni proprii. Pe lânga aceste lucrari de renovare, universitatea a mai construit o noua cladire pentru Institutul de Teologie, cladire care va fi inaugurata în aceasta luna. Pentru anul viitor, UBB îsi propune sa proiecteze si sa înceapa constructiile a patru cladiri noi: caminul Economica II, campusul extensiunii Sfântul Gheorghe, aula si biblioteca Facultatii de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii si bazinul acoperit de înot din parcul ,,Iuliu Hatieganu” al Facultatii de Educatie Fizica si Sport.

Chiria, o afacere banoasa

Studentii care nu obtin un loc un camine nu au de ales si trebuie sa îsi caute o locuinta pe care sa o închirieze. Având în vedere ca studentii care se afla în aceasta situatie nu sunt deloc putini si ca nu mai au alta optiune, proprietarii de locuinte din municipiul Cluj-Napoca profita din plin de acest lucru si fac adevarate afaceri. Acestia ridica din ce în ce mai mult preturile pentru cei care vor sa închirieze un apartament sau o garsoniera. Specialistii imobiliari sustin ca aceste preturi s-au marit cu 30% fata de aceeasi perioada a anului trecut. De asemenea, acesti specialisti afirma ca anul trecut au fost mai multe apartamente care s-au cumparat de catre parinti pentru studenti decât în acest an. Anca Alexa, adminstrator al Agentiei Imobiliare “Profesional Casa” a declarat ca în acest an preturile unei garsoniere variaza de la 250 la 300 euro, un apartament cu o camera costa 300-400 de euro de închiriat, unul cu doua camere 350 – 450 euro, cel cu trei camere costa între 350 si 550 euro iar cei care cauta sa închirieze un apartament cu patru camere trebuie sa scoata lunar din buzunar de la 450 euro în sus.

Licitatii organizate de proprietari

Preturile nu sunt singurele probleme pe care le au chiriasii de înfruntat. Majoritatea proprietarilor cer ca cei care vor locui în apartamentul lor sa îndeplineasca o multime de cerinte: “studenta, nefumatoare, serioasa, cu serviciu si, eventual, medicinista”. Mai mult, ei vor ca într-un apartament cu doua camere sa stea câte o persoana în camera. Acum foarte rar se mai gasesc proprietari care sa accepte sa locuiasca doi oameni într-o camera. Un alt obicei pe care si l-au facut proprietarii de apartamente din Cluj-Napoca este acela de a organiza licitatii la ei în casa. Astfel, clientul este invitat sa vada apartamentul sau garsoniera dar când ajunge acolo are parte de o surpriza: nu este singurul chemat acolo. Astfel, încep adevarate licitatii iar preturile cresc mult mai mult decât se astepta clientul la început. Practic, omul îsi face o idee despre conditii si despre pret iar când ajunge acolo afla ca pretul este mai mare si conditiile mai rele.

28 de milioane de euro proveniti din închirieri

Potrivit declaratiilor de venit depuse la Finante, clujenii au câstigat anul trecut 28 de milioane de euro din închirierea sau subînchirierea unor spatii. Numarul celor care si-au declarat venitul din chirii a crescut cu 40% în ultimii doi ani. Cea mai mare diferenta se observa între anul 2005 si anul trecut, 2007. Daca în 2005 aproximativ 23.000 de clujeni au declarat la Finante venitul din chirii, în valoare totala neta de 42,5 milioane de lei, la care s-a perceput impozit 6,5 milioane de lei, anul trecut au fost peste 32.000 de clujeni care si-au declarat veniturile obtinute din apartamente date spre închiriere, valoarea însumata a acestora ridicându-se la 107 milioane de lei, din care impozitul a fost de peste 17 milioane de lei. În viziunea agentilor imobiliari, o explicatie pentru acest fenomen ar fi cresterea numarului de apartamente date spre închiriere si dezvoltarea economica a judetului si, implicit, venirea firmelor straine, care ofera în pachetul salarial si locuinte pentru angajati.

Andreea Mitrica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.