Luni, 3 octombrie, Daniel Dondoş, un zdrahon în vârstă de 38 de ani din Băişoara, păşeşte cu dezinvoltură pe coridoarele I.M.L. Cluj. Îl salută, jovial pe dl. Ionică, manipulatorul de cadavre, “vedeta” I.M.L.-ului (respectivul i-a ridicat fratele, mort, de pe un drum de munte, i l-a vârât în sac şi apoi în duba morgii), apoi pe subsemnatul, ca pe o veche cunoştinţă. Într-adevăr, Daniel fusese în urmă cu câteva luni la I.M.L., împreună cu fiul său în vârstă de 15 ani, căruia un consătean îi scoasese dantura dintr-un pumn – în timp ce puştiul savura o bere, lângă calul său, în faţa unei crâşme.

 

Acum, pentru că toate trebuiau să poarte un nume, a ajuns el însuşi la I.M.L. Cluj după ce a încasat în cap o lovitură puternică de bâtă de baseball. Mă avertizează tăietorul de lemne – cu stagiu în Spania, se făleşte el – înainte de a-şi începe relatarea: “Dacă mâine sau poimâine îl veţi vedea aici terminat pe Şonico, cel care m-a lovit, fiţi sigur că eu sunt autorul”! Apoi povesteşte: “Sâmbătă seară mă aflam în căruţă, la cătunul Moara de Pădure, aflat la vreo trei kilometri de Băişoara, iar fiul meu era la hăţuri. Îl lăsasem acasă pe Şonico, beat, după ce-l cinstisem toată ziua la barul din Băişoara şi-l dusesem mai departe şi pe vărul meu Valentin, băut şi el, care locuieşte chiar în cătun. Acolo, la el acasă am mai băut împreună cu el două beri şi m-am întors, noaptea, spre casa mea aflată în centrul comunei. Ajuns în dreptul casei lui Şonico, numa’ mă trezesc cu  bâte în cap, din partea lui Şonico, a soţiei lui şi a copilului. Habar n-am de ce, ştiu doar că s-au năpustit peste mine. Fiul meu a sunat de urgenţă la poliţie, iar ambulanţa SMURD m-a dus degrabă la Spitalul Municipal din Turda, unde am primit îngrijiri medicale”. Bărbatul este poftit apoi în cabinetul de consultaţii al I.M.l., de unde se întoarce cu un  certificat medico-legal în care i-au fost recomandate 9 zile de îngrijri. Declamă acesta, înainte de a părăsi incinta instituţiei clujene de sănătate: “Eu sunt campion de skandenberg, pe toată zona muntoasă – titlu câştigat la Iara, când am învins 20 de inşi într-o oră şi am fost dus şi la Bucureşti, la o demonstraţie a camionului ăla mondial, Lucescu (n.n. – Oncescu, de fapt). Recunosc, sunt slab la fugă, cântăresc peste 100 de kilograme, dar dacă-l prind pe Şonico, să ştiţi că va fi rău de el”.

daniel-dondos-poza-1

“La data de 1 octombrie a.c., în jurul orei 21.20, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că între doi bărbaţi, din Băişoara, a avut loc un conflict, în urma căruia unul dintre aceştia a fost rănit.

La faţa locului, cei implicaţi au fost identificati şi a fost solicitat un echipaj medical pentru un bărbat, de 38 de ani, care prezenta leziuni. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută de Codul penal, cadru în care vor fi cercetate împrejurările producerii acestui incident”,  a declarat, pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.