Canada se pregătește să ridice vizele pentru România pentru a nu risca ratificarea acordului de liber-schimb dintre Ottawa și Bruxelles, scrie CBC News. Ministrul pentru Imigrație al Canadei va ajunge săptămâna viitoare la Bruxelles pentru a rezolva problema vizelor în cazul României și Bulgariei. În octombrie trebuie semnat tratatul de liber schimb între Canada și UE. Canadienii nu vor să riște să fie blocați prin veto de țările membre UE nemulțumite de statutul actual al vizelor.
Această decizie vine în urma deciziei Comisiei Europene, care a fost de acord marți, să ceară avizul parlamentelor naționale din Uniunea Europeană pentru adoptarea tratatului de liber-schimb dintre UE și Canada. Un parlament național ar putea să refuze să ratifice acordul iar votul său ar avea efectul unui veto.
La sfârșitul lunii Octombrie ar trebui să fie semnat acordul dintre Canada și blocul comunitar, în cadrul unui summit la care este invitat și premierul Justin Trudeau.
În aprilie, Canada și SUA au primit încă trei luni de la Bruxelles pentru a se alinia politicii UE de reciprocitate a vizelor: țările ai căror cetățeni nu au nevoie de vize pentru a intra în UE trebuie, în schimb, să ridice vizele pentru toate țările blocului comunitar.
Comisia Europeană se va reuni pe 13 iulie pentru a vedea dacă este cazul să ceară vize pentru canadieni și americani. CBC News notează că nu este sigur că CE va lua această decizie, având în vedere consecințele economice care ar urma.
România a atras atenția, notează CBC News, că sprijinul său pentru acest acord depinde de disponibilitatea Canadei de a ridica regimul vizelor. Europarlamentarul român Sorin Moisa a declarat pentru CBC News că soluția pentru această problemă ar trebui anunțată până cel tâziu în septembrie, altfel „avem o mare problemă”.
Canada cere cetățenilor români și bulgari vize, în timp ce SUA a impus regimul vizelor pentru cetățenii a cinci state din UE conform Digi24.