campania #luamunavion

Asociația Blondie a demarat o campanie cu ajutorul căreia speră să reușească să strângă suficiente donații pentru achiziționarea unui avion care va urma să fie transformat într-o ambulanță aeriană. Parlamentari clujeni s-au implicat în această campanie și au donat chiar și jumătate din salariu pentru sprijinirea acestei cauze.

Știm cu toții cât de greu ne este să asistăm la suferința unui om drag nouă. Spitalul este un loc dificil pentru multă lume, în special pentru persoanele bolnave și pentru familiile care le iubesc. Atunci când pacientul este copil, situația poate deveni deosebit de dificilă pentru toți cei implicați.

Când ai de traversat jumătate de continent ca să ajungi la clinica pregătită să îți salveze viața, ai vrea să fii transportat cu o ambulanță aeriană echipată și pregătită de orice.

Nu e un moft, e o necesitate. E la fel ca atunci când ești acasă și te afli într-o situație gravă. Ai putea, sigur, să aștepți autobuzul, să chemi un taxi sau să urci la volan, dar ai prefera să vină ambulanța. O ambulanță aeriană echipată și pregătită pentru orice.Din această cauză, Asociația Blondie a demarat o campanie cu ajutorul căreia sperăsă reușească să strângă suficiente donații pentru achiziționarea unui avion care va urma să fie transformat într-o ambulanță aeriană.

Printre parlamentarii clujeni care au ales să sprijine această campanie a Asociației Blondie se numără Florin Stamatian, vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate și Familie în Camera Deputaţilor din partea PNL și Emanuel Ungureanu, membru al Camerei Deputaților din partea USR.

Vasile-Florin Stamatian a donat jumătate din salariul său pe o lună, după cum a notat într-o postare de pe Facebook Asociația Blondie. Contactat telefonic de către reporterul Gazeta de Cluj, deputatul a subliniat importanța sprijinirii unor astfel de cauze.

“Transportul aerian al copiilor este o treabă foarte delicată. Ce am făcut, am făcut chiar din tot sufletul. Banii s-au virat, deja i-am și uitat. (…) Au fost câteva elemente care m-au îndemnat să fac acest pas. 

Eu am avut de-a lungul vieții tot felul de societăți: de protecție a mamei și copilului, de contracepție, iar în toate, ca să faci ceva, trebuie să ai parte de niște fonduri. Mi-a fost foarte greu. (…) Foloseam și resturi de la diverse congrese când mă așteptau ceva bani. (…) Și totuși, atunci când am găsit oameni care au înțeles ce fac și că e folositor, ce bine mi-a căzut și ce ușurat am răsuflat!

A conduce o astfel de asociație nu-i așa de simplu pentru că la un moment dat ai de făcut bilanț contabil. Nu îl faci nici tu ca medic, nici ca ziarist. Ai nevoie de oameni de specialitate și, oricât ar binevoi, găsești- nu la prețuri ca la o firmă de producție- dar tot trebuie să plătești activitatea unor oameni. Am știut cât este de greu ca să conduci așa ceva.

Știu și cât este de importantă activitatea lor pentru că în activitatea mea m-am lovit mai ales de malformații cardiace la nou-născuți. Am pus diagnosticul (…) și am avut situații în care medicul din Germania cu care s-a luat legătura spunea “Să vină să nască aici”, și atunci au fost probleme. Am avut probleme inclusiv cu Casa de Asigurări- Cum să plătească spitalizarea mamei? Mama e sănătoasă, copilul e bolnav. Dar copilul nu e născut. Se nasc niște situații foarte grele. Și atunci au ajutat părinții care au avut și ei probleme. Au format ei o asociație pentru mamele sau viitoarele mame cu probleme și le ajutau să completeze formulare și așa mai departe.

Așa că nu pot să zic să ceri, că nici nu poți cere la stat să-ți transporte copilul când ai tu nevoie. Ea (fondatoarea asociației) a adus de prin Italia copii care trebuiau aduși acasă și erau aproape abandonați pe acolo pentru că părinții nu aveau posibilitatea să îi aducă acasă.

Meseria mea a fost întotdeauna cu doi pacienți- mamă și copil, fiecare cu problemele lui și care, când suferea unul, suferea și celălalt și când totul era bine, puteau să fie fericiți și vorba aia- să jucăm și la botez. Plecând de la toate chestiunile acestea, atunci când au fost probleme să nu credeți că eu, ca medic sau ca om, sunt de fier astfel încât să nu simt sau să nu-mi aduc aminte prin ce am trecut.”, a explicat medicul Vasile-Florin Stamatian.

“E o misiune foarte grea, sunt prețuri enorme când închiriezi avion și echipă medicală. (…) În situații de felul ăsta nu e suficient să ai suflet, ci trebuie să ai și oameni care să înțeleagă. Ceea ce este un pic mai greu și- pe vremurile astea de acum- e chiar foarte greu.”, a conchis vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate și Familie.

Când e nevoie de roz, nu contează culoarea politică

Deși în fiecare zi, în medie, 2 români pleacă la tratament în străinătate pentru că în România boala lor nu poate fi vindecată, țara noastră nu are nicio ambulanță aeriană licențiată să zboare oricând în afara țării atunci când există o urgență, subliniază Blondie.

Adelina Toncean, fondatoarea Asociației Blondie

“Noi, la Asociația Blondie, nu eram pregătiți să găsim soluții la această problemă, dar de la începutul pandemiei, am transportat, cu avioane private, toți copiii în stare gravă care au ajuns la noi și care au avut nevoie: să fie aduși acasă în siguranță, după externare, din Europa, în timp ce zborurile de linie erau anulate, să fie transportați la clinicile din Europa unde erau așteptați să le fie salvată viața sau să moară acasă…”, transmit reprezentanții primei asociații din România care a decis să se implice în cazul copiilor abandonați în spitale.

Aceștia au subliniat în cadrul unei postări pe pagina de Facebook a Asociației că “este nevoie de 2,5 milioane de euro, bani cu care se va cumpăra un avion, se vor asigura mentenanța lui și plata piloților”. “Da”, mai spun ei, “am evaluat și costurile de operare ale viitoarei ambulanțe și știm că aceasta este soluția.”

Asociația a invitat inclusiv membrii Parlamentului României să se alăture cauzei copiilor bolnavi, donând în luna curentă jumătate din salariul pe o lună pentru ca din banii strânși să se poată achiziționa ambulanța aeriană: “Dragă membru al Camerei Deputaților sau al Senatului, îți cerem într-adevăr să contribui cu jumătate din salariul tău, cu toate că nimeni nu are voie să îți spună ce să faci cu banii care reprezinta plata pentru munca ta. Noi ți-o cerem pentru că acești copii au nevoie de ajutor, iar noi nu suntem decât un ONG.” 

“Invitația noastră nu este doar o strângere de fonduri, ci este un apel de bine”, mai subliniază Asociația Blondie. 

În mai puțin de o oră de la lansarea apelului către membrii Parlamentului, Vergil Chițac, din Senatul României, alături de Bogdan Huțucă, Andrei Pop și George Gabriel Vișan din Camera Deputaților, au donat pentru sprijinirea campaniei #luamunavion.

Printre ceilalți membri ai Parlamentului care au donat se numără și Maria Gabriela Horga, Secretar de Stat la Secretariatul General al Guvernului, Marian Cucsa, deputat și Sebastian Burduja, Secretar de Stat în Ministerul de Finanțe. 

Rareș Bogdan: “Hai să îi ajutăm!”

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat că nu a fost contactat cu privire la implicarea într-o astfel de cauză și nici nu știa despre existența acestei asociații. Cu toate acestea, politicianul își exprimă interesul de a sprijini cauza copiilor bolnavi.

“Nu m-au contactat, nu știam despre această campanie. Dacă este o chestiune serioasă, cu drag ajut, oricând. 

Eu m-am mai implicat mult, dar nu vorbesc despre asta pentru că mi se pare o chestiune care nu e politică. Eu cred că nu trebuie să ne facem o imagine din astfel de acțiuni. Ajut tot timpul, în măsura posibilităților, dar legat de ajutorul pe care-l dai la copiilor, persoanelor vârstnice sau la biserici în cazul meu, care sunt mai credincios, nu vorbesc despre asta niciodată.

Dacă este o chestiune serioasă și este o asociație care se ocupă de astfel de acțiuni, oricând mă implic. Deci dacă mi se solicită sprijinul, vorbesc companiilor, dau chiar eu din venitul propriu”, a declarat prim-vicepreședintele PNL.

Rareș Bogdan face un apel în acest sens: “Nu văd un motiv să nu sprijinim, hai să-i ajutăm!”.

Avocatul Dan Codrean, candidatul PRO România la Primăria Cluj-Napoca ia în calcul, de asemenea, susținerea cauzei acestei campanii demarate de către Asociația Blondie: “Cu siguranță aș lua în calcul sprijinirea acestei campanii, la modul cel mai serios. Eu am mai făcut anumiți pași în direcția aceasta de a ajuta asociații care au ca obiect de activitate sprijinirea celor mici. Chiar mă voi interesa să văd cum pot sprijini și eu această cauză.”

Senatorul Marius Nicoară transmite că va sprijini campania atât timp cât investiţia este eficientă: “Trebuie să verific, să mă informez prima dată, să văd ce eficienţă are această campanie. Sunt mai multe de analizat, dar dacă e fezabil, atunci voi lua în calcul sprijinirea campaniei.”

Reporterul Gazeta de Cluj a încercat să contacteze şi alţi politicieni din Cluj pe tema aceasta, însă fără succes.

Începând cu data de 27 martie, Asociația Blondie a efectuat 14 zboruri pentru 15 copii, iar numărul solicitărilor crește, astfel că au loc și câte 4 zboruri într-o săptămână. În 4 luni și jumătate, asociația a zburat de 189.000 euro.

“Copiii nu aleg când să se nască sau când să se îmbolnăvească și nici dacă momentul este unul potrivit pentru noi. (…) Începând de acum vă vom arăta că atunci când e nevoie de roz, nu contează culoarea politică”, transmite Asociația Blondie pe pagina sa de Facebook.

Campania #luamunavion are parte inclusiv de sprijinul medicilor din diaspora uniți în Rețeaua de Solidaritate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.