Care-i treaba cu garajele pe care le tot demolează Boc?

Acum câţiva ani, când Primăria debuta în procesul de demolare a garajelor, am luat Clujul la pas într-un proiect de intervenţie culturală. Împreună cu echipa de proiect am documentat problemele legate de trăirea în comun în contextul urbanizării forțate a zonelor intermediare dintre spațiul public și cel privat, pornind de politicile de confiscare și dărâmare a garajelor de către autoritățile locale. Ne-am concentrat, cu precădere, asupra cartierului Mănăştur. Cartierul Mănăştur este cel mai mare cartier al municipiului Cluj-Napoca, cu populaţie de aproximativ 160.000 de oameni, şi are deja o istorie strâns legată de demolări şi schimbări urbanistice, blocurile din prezent fiind construite pe parcelele fostului sat Mănăştur, care a fost complet demolat pentru a fi transformat într-un cartier (în care, în principal, au fost mutaţi muncitorii din fabricile oraşului), azi parte integrantă a Clujului. Concret, un garaj dărâmat înseamnă un loc şi jumătate de parcare câştigat. Ce se pierde în schimb odată cu garajele? 

Contrar aşteptărilor, un garaj nu e doar spaţiul în care îţi ţii maşina, ci o extensie a vieţii de apartament, în care oamenii desfăşoară activităţi pe care spaţiul limitat al apartamentului nu le permite. În cartierele pline de betoane, să-ţi produci propriul vin, să ai un spaţiu de socializare unde se creează leguături între vecini, să-ţi coci legumele pentru zacuscă sau să pui murături, reprezintă o victorie, o formă de supravieţuire şi pot coagula chiar microcomunităţi. Mai mult, în autodeclaratul „oraş de 5 stele”, cu cele mai scumpe chirii din ţară, micii întreprinzători au dezvoltat mici afaceri în garaje în lipsa unor spaţii mai propice. 

Dacă privim retorspecitv, putem remarca cu uşurinţă că Primăria Cluj-Napoca are multe antecedente în ceea ce priveşte privatizarea spaţiului public. Drept dovadă stau mall-ul Iulius, care a fost constriut pe terenul Parcului Est sau noul mall Carbochim în al cărui proiect există propunerea construcţiei unei parcări ce presupune betonarea unui kilometru din Someş pentru facilitarea construcţiei acesteia. Aceste politici-fetiş ale administraţiei locale, de betonare masivă şi ocupare a spaţiului public, sunt deja celebre şi îndelung dezbătute de către societatea civilă. 

 Garajele, având un statut incert, reprezintă un spaţiu entre-doux, la confluenţa dintre public şi privat, nereglementat de autorităţi, oferind loc în comun unde oamenii se pot întâlni şi unde se pot crea relaţii între vecini. Alături de alte spaţii intermediare pe care le identifică Ciprian Mihali în articolul „Dreptul la oraş”, pulblicat în revista Idea, cum ar fi: intrarea în bloc, spaţiile din faţa blocului, curţile blocurilor, care „n-au fost de fapt spații de negociere, de clarificare a celor două, ci spații de refugiu sau de refuz, spații de eschivă sau spații de confuzie”, la fel şi garajele devin un spaţiu-refugiu. Ca atare, de-a lungul timpului, încă din perioada regimului comunist, garajele au îndeplinit mai multe funcţii: de la clasicul spaţiu de depozitare până la spaţiu de socializare sau recreere.

Ce cred oamenii despre demolarea garajelor

Ceea ce am remarcat, în procesul de documentare, e că în astfel de situaţii, în mod evident, oamenii se împart. Proprietarii de garaje nu sunt de acord cu demolarea pentru că deşi, terenul este concesionat de la primărie, spaţiul garajului – în care au investit emoţional şi, totodată, financiar – a devenit, simbolic, al lor. Cei care nu au avut garaje îşi doresc demolarea acestora deoarece se simt neîndreptăţiţi. Nu am putut coagula o perspectivă comună dar, din discuţiile pe care le-am avut cu locuitorii cartierelor (proprietari de garaj, foşti proprietari sau cei care nu au avut niciodată garaj), cred că afirmaţia unui proprietar sumarizează o părere generală, cel mai frecvent întâlnită: „eu sunt puţin pro, dar mai mult contra”. 

Problema pe care oamenii au adus-o cel mai des în discuţie – fie ca sunt pro, fie că sunt contra demolare – a fost aceea că au fost înştiintaţi, dar nu consultaţi înainte de luarea acestei decizii de către autorităţiile locale. O doamnă căreia urma să i se demoleze garajul a început să plângă şi ne-a spus: „mergeţi peste Boc, că voi sunteţi tineri şi puternici, noi nu putem face nimic, că nu ne bagă nimeni în seamă”. Un alt proprietar de garaj ne-a zis că după ce îi demolează garajul se mută în Oradea, unde are fiul lui apartament, pentru că nu mai are de ce să stea aici.

Efectele pozitive pe termen scurt ale demolării garajelor sunt uşor cuantificabile: o maşină şi jumătate parcată în plus, cum ziceam mai sus. Sau, poate, fluidizarea traficului. Cu toate acestea există mai multe studii cum ar fi „Reducing parking spaces helps cities cut auto emissions” publicat de  Tiffany Stecker în Scientific American, în anul 2011, sau „How parking destroys cities”,  publicat în The Atlantic, în anul 2022, care  arată că pe termen lung, impactul poate fi unul negativ, prin creşterea poluării în zonă sau prin creşterea preţului vieţii. Totodată demolarea garajelor reprezintă arestarea de către autorităţi a unui spaţiu unde o comunitate se poate forma şi dezvolta. Odată dispariția cu garajelor, dispar și poveștile din spatele acestora adunate de cetățeni prin evenimentele desfăşurate în jurul acestor spaţii care creează atâtea controverse. 

Micii antreprenori, afaceri în garaj

Piaţa imobiliară este, în mod evident, una foarte dinamică. Dezvoltarea urbană şi economică rapidă şi inegală a condus la o creştere semnificativă a preţurilor de închiriere a spaţiilor comerciale, care au fost acaparate, ulterior, de mai marile sau mai miciile corporaţii potente financiar, lăsând în urmă micii întreprinzători. E bine cunoscut că în garaj au început afaceri uriaşe precum Google, Apple, Amazon sau Microsoft, care, de cele mai multe ori, sunt un reper pentru antreprenorii români care încearcă să reziste într-o piaţă haotică. 

În contextul în care preţurile chiriilor pentru spaţiile comerciale din oraş depăşesc câteva mii de euro,  multe afaceri de familie funcţionează în garajele din cartiere, cum ar fi: croitorii, un coafor,  sau un service de televizoare. Nu cred că trebuie să privim neapărat romanţat şi nostalgic demolarea garajelor, însă aceste mici afaceri fac parte din peisajul urban al cartierelor. Peisaj care poate părea pestriţ, uneori, dar are propriul lui famerc. Farmec ce nu se aliniază, însă, cu crezul estetic al administraţiei locale

Mai mult, micile afaceri de cartier sunt puse sub semnul dispariţiei. Odată cu demolarea garajelor vor fi demolate şi o parte din veniturile unor familii. Înainte de mizele estetice sau de maşini vorbim, totuşi, de oameni. De oameni lăsaţi în urmă în oraşul cu pretenţii smart.