„Cârtițele” mult vestite sunt pe drum spre noi și se preconizează că ar ajunge pe șantierul Florești la data de 16 decembrie. În loc de renii lui Moș-Crăciuni, cârtițele lui Boc vor ajunge tractate de 38 de camioane, având un diametru de 6,35 metri și un preț de 15 milioane de dolari fiecare.
”La sosirea în port, descărcarea TBM-urilor a început imediat și este gestionată cu precizie și eficiență pentru a asigura manipularea în siguranță a acestor utilaje complexe. După finalizarea procedurilor vamale, transportul TBM-urilor, cu ajutorul unor utilaje de transport grele, specializate, este așteptat să înceapă la în decembrie. Convoiul de transport format din 38 de camioane, care transportă echipamente TBM esențiale, este programat să ajungă la șantierul metroului din Florești începând cu 16 decembrie, livrările continuând până la 20 decembrie. Sosirea la timp subliniază angajamentul proiectului de a-și menține calendarul și de a avansa spre finalizare.
Proiectul metroului clujean, o inițiativă de referință, își propune să revoluționeze transportul public în Cluj-Napoca, oferind locuitorilor și vizitatorilor opțiuni de transport rapide, eficiente și ecologice. Aceste TBM-uri de ultimă generație vor juca un rol esențial în construcția tunelurilor subterane, asigurându-se că proiectul îndeplinește standarde ridicate de siguranță și eficiență”, transmite Gulermak, constructorul metroului Cluj, potrivit Ziua de Cluj.
Compania Națională de Autostrăzi a anunțat că cele două transporturi agabaritice pornesc azi și sunt estimate să ajungă la destinație, în Florești, în 19 decembrie. Iată traseul: Agigea RORO PTF (punctul de trecere a frontierei Constanța Sud)– DN39A – DN39 – Agigea – A4 – DN2A – Giurgeni – Slobozia – DN21 – Drajna – A2 – DN Centura București – A1 – Pitești – DN65B – DN65 – Albota – Drumul Expres Craiova – Pitești – DN65 – Craiova – DN65F – DN6 – Filiași – DN66 – Târgu Jiu – Centura Târgu Jiu – Simeria – A1 – A10 – A3 – DN1 – Florești (CJ). ”Vehiculele transportă componente necesare pentru lucrările de la metroul din Cluj”, arată CNAIR.