Washington Post a relatat că Hillary Clinton a câştigat mai mult de un milion de dolari din discursuri susţinute la opt universităţi americane – inclusiv la patru facultăţi publice finanţate de stat – în timpul ultimului an. Criticată pentru discursurile susţinute pe sume importante de bani, Hillary Clinton a declarat vineri că a donat toţi banii încasaţi pentru apariţiile sale publice.
‘Toate sumele încasate au fost donate Fundaţiei Clinton pentru a continua munca de îmbunătăţire şi salvare a vieţilor omeneşti. Deci banii vin de la o fundaţie către o universitate şi apoi la altă fundaţie’, a declarat pentru ABC News, fostul secretar de stat al SUA, acuzată de opinia publică că îşi rotunjeşte conturile cu prilejul acestor conferinţe.