Cătălin Cherecheș pare că s-a născut sub o stea norocoasă. Magistrații Tribunalului Bucureşti au admis vineri o solicitare a fostului primar din Baia Mare şi au dispus scăderea unui an din condamnarea de cinci ani închisoare pentru corupție stabilită de Curtea de Apel Cluj. Anul redus din pedeapsă reprezintă perioada în care acesta a stat în arest în timpul anchetei în anul 2016, dar şi timpul petrecut într-un penitenciar din Germania, după ce a fugit din ţară.

Magistraţii i-au admis lui Cherecheş o contestaţie la executare şi au dispus ca, din pedeapsa de cinci ani, să fie scăzute durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu (aprilie – decembrie 2016), dar şi perioada petrecută într-un penitenciar din Germania (noiembrie 2023 – martie 2024).

„În temeiul art.598 alin.1 lit.d Cpp, admite contestaţia la executare formulată de petentul-condamnat Cherecheş Cătălin. Deduce din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată petentului – condamnat Cherecheş Cătălin durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu (de la data de 26.04.2016 până la data de 22.12.2016); perioada în care petentul-condamnat a fost arestat în vederea executării mandatului european de arestare (de la 28.11.2023 la 19.03.2024), precum şi perioada executată (de la 19.03.2024 la zi). În temeiul art.599 alin.4 Cpp, anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.56 din data de 24.11.2023 emis de către Tribunalul Cluj şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, a decis Tribunalul.

Pe 24 noiembrie 2023, Cătălin Cherecheş a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.

Cu puţin timp înainte de pronunţarea sentinţei, Cherecheş a fugit din ţară prin vama Petea cu un taxi, el folosind un act de identitate al unei rude apropiate.

Ulterior, a fost prins de poliţiştii germani în Augsburg şi arestat, fiind adus în România în luna martie şi încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Sursa: AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.