Persoanele aflate în detenție au scris, pentru reducerea pedepsei și eliberarea condiționată, 157 de cărți de la începutul anului 2014 până în iunie 2015. Datele aparțin Administrației Naționale a Penitenciarelor, informeaza Realitatea.net.

Astfel, numărul cărților scrise în penitenciare a crescut față de anii anteriori. În anii 2012 și 2013 au fost redactate 97 de lucrări de către persoane private de libertate.

În ceea ce privește plagiatul, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, anunța că există mai multe propuneri de modificare a Legii privind executarea pedepselor.

„Caracterul științific nu este ușor de stabilit. Există o dispută inclusiv în mediul universitar pe ce înseamnă științific în această materie. Există în analiză mai multe propuneri în momentul de față atât la Ministerul Justiției, la ANP, cât și la Consiliul Superior al Magistraturii. Cadrul legal în vigoare este din 2006 și în mod cert este nevoie de aducerea lui în actualitate”, a spus Cazanciuc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.