”Cavalerul Păcii Mondiale” Nicolae Titulescu, omagiat în… Etiopia

Considerat de unii cel mai mare diplomat român, Nicolae Titulescu a fost una din cele mai controversate figuri politice românești. Meritele sale diplomatice au fost fie contestate, fie ridicate în slăvi. Însă pentru etiopieni, el rămâne o figură pozitivă, un apărător al dreptului fiecărui stat, indiferent de zona din care provine și de dimensiunile sale, de a lua cuvântul și a cere ajutorul celorlalți.

În Catedrala “Sfânta Treime”, din capitala Etiopiei, Addis Abeba, se află o frescă care ilustrează momentul când Împăratul Haile Selasie a ţinut un discurs la Liga Naţiunilor, în iunie 1936. Italia invadase țara africană, iar Nicolae Titulescu a pledat intens pentru impunerea de sancțiuni economice față de agresor, declanșând reacții ostile în cercurile extremei drepte din România. Jurnaliştii italieni aflaţi în sală în timpul discursului istoric al lui Haile Selasie l-au numit pe Împărat “sălbatic” şi au început să se maimuțărească. Aceștia au fost dați afară de Titulescu, rostind fraza, devenită istorică în Etiopia, ”Afară cu sălbaticii!”

“Cred că omul politic român cel mai bine văzut în afara ţării este Titulescu”, a spus ministerul Nicolae Bănicioiu, ministru al Tineretului și Sportului, la un eveniment care îl omagia pe diplomatul român. ”El a obţinut una dintre cele mai importante poziţii pe care le-a ocupat un român într-o organizaţie internaţională, fiind de două ori preşedinte al Societăţii Naţiunilor, precursoarea ONU. Pe plan intern, şi-a onorat crezul „Partidul meu e România”, indiferent de orientarea politică a guvernului din care făcea parte. Pe plan extern a apărat egalitatea dintre statele mari şi cele mici, pacea şi respectarea suveranităţii. Am mers în Etiopia după ce am citit ce a scris profesorul Potra, în căutatea frescei pe care a descris-o atât de bine în cărţile sale. Am intrat într-o bisericuţă din Addis Abeba, unde toată lumea ştia de Titulescu şi cei de acolo m-au îndrumat către Catedrală. Ei sunt ortodocşi schismatici, dar apropiaţi de noi ca şi rit. În această catedrală, care este cea mai importantă biserică ortodoxă etiopiană, se află mormântul lui Haile Selasie, iar pe cupola principală se găseşte o frescă reprezentându-l pe Nicolae Titulescu prezidând sesiunea Ligii Națiunilor, în momentul în care Împăratul Etiopiei ţinea istoricul său discurs. Acest împărat de legendă este foarte apreciat în Etiopia, e personajul istoric central, toată lumea vorbeşte cu mândrie de el, tocmai pentru că a ținut piept agresiunii italiene.

„A la porte les sauvages!”

Acest conducător a reprezentat sentimentul de libertate şi de identitate naţională. Scrierile sunt diverse, unele spun că jurnaliştii italieni aflaţi în sală în timpul discursului l-au numit pe Împărat “sălbatic” şi, ca o reacţie, ar fi urmat celebra replică a lui Titulescu : „A la porte les sauvages!”. Important este că reacţia sa a fost fermă şi apreciată în tot mediul diplomatic. Consider că a demonstrat în acel moment puterea cu care s-a luptat pentru principiile pe care le enunţa. A fost o bucurie să văd cu ochii mei că o ţară atât de îndepărtată de noi păstrează memoria unui om politic român şi că toţi cei cu care am stat de vorbă, de la Episcop, la oameni simpli, ştiau cine a fost Nicolae Titulescu şi îi păstrau vie memoria. Ştiu că există o propunere ca strada pe care se află acest lăcaş de cult să poarte numele lui Titulescu, iniţiativă susţinută şi de clericii etiopieni şi m-aş bucura să se întâmple asta”, a relatat ministrul.

Liga Națiunilor este precursoarea actualei ONU, fiind înființată la sfârșitul Primului Război Mondial, cu același scop de a veghea pentru menținerea păcii și bunelor relații între popoare. Liga părea să aibă un rol determinant în lume, daca n-ar fi fost subminată îndeosebi de Germania, iar apoi și de alte țări: Japonia, Italia, Spania. Declanșarea celui de Al Doilea Război Mondial a marcat eșecul acestei organizații.

Exilat pentru că s-a opus lui Hitler

În anii ’20 și la începutul anilor ’30, în perioada de succes a Ligii, personalitatea cea mai marcantă s-a dovedit a fi românul Nicolae Titulescu, ales de două ori consecutiv președinte al acestei organizații, în 1931 și în 1932. În această calitate, a militat pentru inviolabilitatea frontierelor, așa cum au fost stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturile de bună vecinătate și egalitate în drepturi între statele mari și mici – chiar și cele foarte mici – și, mai ales, pentru prevenirea agresiunii.
Politica sa împăciuitoare mergea până acolo încât nu refuza dialogul nici măcar cu URSS, țară considerată proscrisă de întreaga Europă – lucru care i s-a reproșat de altfel. Dar nu de aici i s-a tras răul. El era opozantul principal al revizionismului german, apărut odată cu instalarea la putere a lui Adolf Hitler. Conceptul despre colaborarea europeană a lui Titulescu și influența pe care o avea în cele mai înalte cercuri politice ale continentului stăteau ca o stavilă în drumul demarat de nazism, pentru pregătirea agresiunii.
Este cert că Hitler a hotărât eliminarea lui din viața politică, dar nu cunoaște nimeni căile prin care, în mod indirect, a influențat în acest sens politica românească. În orice caz, în 1936, regele Carol al II-lea s-a aliniat rapid cercurilor de dreapta din țară, aflate în strânsă legatură cu cele de la Berlin. Pe neașteptate, regele hotărăște îndepărtarea lui Nicolae Titulescu din toate funcțiile deținute la acea vreme și determinarea lui să părăsească țara. Titulescu pleacă în Elveția, apoi în Franța.

Diana Gabor

TITULESCU, Nicolae (1882-1941) Om politic şi diplomat de talie internaţională

Numit şi „Cavalerul Păcii Mondiale“. După obţinerea licenţei în drept la Paris, revine în ţară ca avocat în Baroul de Ilfov. Profesor universitar de drept civil la Iaşi (1905) şi Bucureşti (1909), deputat (1912), delegat la Conferinţa de Pace de la Trianon (1920), unde a avut un rol deosebit în recunoaşterea graniţelor României Mari. Ministru de Finanţe (1917-1918 şi 1920-1921), ministru plenipotenţiar la Londra (1921), de două ori ministru de Externe (1927-1928 şi 1932-1936), delegat permanent (1920-1936) al României la Liga Naţiunilor, fiind singurul diplomat ales de două ori ca preşedinte al acestei organizaţii (1930 şi 1931). Membru de onoare (1930) şi membru titular (1935) al Academiei Române. Preşedinte al Academiei Diplomatice Internaţionale. A fost unul dintre cei mai străluciţi oratori şi creatori de politică internaţională pentru promovarea şi menţinerea păcii. Îndepărtat din guvern (în august 1936), a emigrat în Franţa. A simpatizat cu adepţii Republicii Spaniole în timpul războiului civil din această ţară (1936-1939). Edouard Herriot, prim ministru al Franţei, una dintre personalităţile celei de-a treia Republici Franceze îl prezenta astfel: “Acest ministru al unei ţări mici face o politică în stil mare. Ce om uimitor! În politica externă e îmbarcat pe o firavă luntrişoară, pe care o conduce ca pe un vapor mare, în politica internă stă călare pe o scândură putrezită, căreia până la urmă îi dă o stabilitate de stâncă”.