Un tânăr în vârstă de 16 ani din Botoșani s-a stins din viață în circumstanțe îngrozitoare. În urmă cu două luni de zile, familia sa a anunțat autoritățile că a dispărut. Ieri, pompierii i-au scos corpul neînsuflețit, în stare de putrefacție, dintr-o fântână.

„Iniţial am crezut că e un sac şi am chemat câţiva oameni, dar apoi s-a văzut silueta unui corp şi era şi un miros puternic”, a spus bărbatul care l-a găsit pe tânărul mort.. Ulterior, acesta a sunat la 112, iar la fața locului s-au prezentat pompierii și o ambulanță. După mai multe ore de încercări, trupul băiatului a fost scos fără cap. Pentru a-i căuta și capul, pompierii au fost nevoiți să golească fântâna. Momentan, se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzei morții tânărului. Autoritățile iau în considerare toate posibilitățile: crimă, sinucidere sau moarte accidentală.

Sursa: evz.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.