Cuibul mutat prin ordin de ministru se dovedeşte a fi, pe zi ce trece, o mişcare total neinspirată, iar povestea capătă accente din ce în ce mai dramatice după ce perechea deja celebrei migratoare s-a întors şi ea la Schitu Goleşti. Păsările, care i-au înduioşat până la lacrimi pe săteni, stau fiecare pe câte un stâlp, în apropierea vechii adrese şi nu se dau duse la cuibul relocat.
Mutarea cuibului în baza ordinului ministerial publicat în Monitorul Oficial al României din 10 martie 2015 i-a împărţit pe localnicii de la Schitu Goleşti în două tabere. Cei înduioşaţi de dramatismul scenariului şi cei care-i dau dreptate lui Corneliu Pârşan, semnatarul plângerilor care au obligat autorităţile locale să relocheze cuibul. Povestea capătă accente de telenovelă, fiindcă joi s-a întors la Schitu Goleşti şi perechea berzei bulversate de schimbarea adresei, sosită încă de luni. Fiecare pasăre stă aşezată pe câte un stâlp, în apropierea celui unde şi-au avut cuibul. Niciuna nu pare interesată de noua adresă.
Cuibul pe care zburătoarele nu l-au mai găsit la vechea adresă a fost mutat la 600 de metri spre vest. Prea departe, spun ornitologii, care afirmă că şansele ca berzele să accepte schimbarea sunt minime. “Berzele sunt păsări care dezvoltă un ataşament foarte puternic faţă de perechile lor şi faţă de cuib. Masculul, care are atribuţii organizatorice, se întoarce mai devreme, tocmai pentru a crea condiţiile de cuibărire, după care vine şi femela. Motivul pentru care nu acceptă relocarea cuibului este legat de distanţa prea mare faţă de locul unde au stat iniţial, ceea ce le face să nu recunoască acel cuib ca fiind al lor. Dacă mutarea cuibului s-ar fi făcut la câteva zeci de metri, situaţia ar fi fost alta”, spune ornitologul Adrian Mestecăneanu, membru al Consiliului Director al Societăţii Ornitologice din România.

Citeste mai mult: adev.ro/nlifks

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.