Cazul Goma şi controversa libertăţii de exprimare

Scriitorul Paul Goma a chemat în faţa justiţiei mai mulţi dintre colegii săi de breaslă care l-au acuzat de anti-Semitism datorită afirmaţiilor sale dintr-un eseu apărut în 2002. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti le-a dat câştig de cauză celor acuzaţi de calomnie, dat fiind faptul că o decizie contrară le-ar limita dreptul la liberă exprimare. Cu toate acestea, Paul Goma a făcut apel la Tribunalul Bucureşti, cauza urmând a fi judecată. Scriitorul clujean Laszlo Alexandru a înaintat o adresă instanţei prin care arată de ce decizia instanţei anterioare a fost una justă. Susţinătorii lui Goma aduc însă contraargumente şi cer pedepsirea criticilor scriitorului.

În numărul din 16-31 iulie al revistei Tribuna, scriitorul Laszlo Alexandru a publicat a adresă către Tribunalul Bucureşti cu privire la apelul formulat de Paul Goma la sentinţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti din decembrie 2008. Este vorba de un proces în care Paul Goma a chemat în faţa justiţiei o serie de scriitori şi instituţii sub acuzaţia de calomnie. Printre aceştia se numără Administraţia Prezidenţială, Editura Polirom, Nicolae Manolescu, Mircea Mihăieş, Revista 22, Michael Shafir, Ion Vianu şi Laszlo Alexandru.

”Holocaustul românesc este o minciună”

În adresa menţionată mai sus, Laszlo arată că ”Paul Goma, în calitate de scriitor, s-a exprimat în repetate rânduri ostil la adresa minorităţii evreieşti din România. Autorul a încercat să atenueze  şi să justifice măsurile dure, luate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către aparatul de stat, la ordinal mareşalului Ion Antonescu, împotriva evreilor (mărsuri constând în discriminări sociale, deportări, execuţii sumare şi masacre). Scriitorul a folosit, în lucrările sale, surse bibliografice parţiale, tendenţioase, şi le-a ignorat pe cele ce contraveneau intenţiilor sale de răstălmăcire a faptelor istorice. Paul Goma a ajuns chiar până la contestarea făţişă, în scris, a producerii Holocaustului în România – faptă sancţionată, prin Ordonanţa de Guvern nr.31/13 martie 2002, cu închisoarea între 6 luni şi 5 ani: <<Doar ştim, avem şi hârtii şi ţinere-de-minte: ”holocaustul românesc”este o minciună, un fals, o escrocherie, o ticăloasă ameninţare (”Punga sau viaţa”)>> (vezi vol. ”Săptămâna Roşie 28 iunie-3iulie 1940” sau ”Basarabia şi Evreii”, Ed. Vremea XXI, 2004, p.273)”.
În acest context, argumentează Laszlo, în presa culturală din România, colegii de breaslă ai lui Goma s-au disociat de poziţia sa. ”Totodată au fost formulate reserve tangenţiale la ideile lui P.Goma şi în tratatul ştiinţific elaborate de un amplu colectiv de experţi internaţionali, coordonaţi de Premiatul Nobel Elie Wiesel şi activând sub egida Preşedinţiei României”, subliniază scriitorul. Acesta mai arată că nici unul din specialiştii care au contestat opiniile lui Goma nu a încercat să-i restrângă acestuia libertatea de exprimare, limitându-se la criticarea lor în presa scrisă.
”În acţiunea înaintată Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, Paul Goma solicita, înainte de toate, restrângerea libertăţilor de exprimare ale pârâţilor (”obligarea pârâţilor să înceteze acţiunile prin care se aduce atingere dreptului meu la onoare şi reputaţie”) şi sancţionarea acestora pentru libertăţile de exprimare de care s-au folosit”, mai arată Laszlo. Acesta menţionează că o asemenea cerere este în contradicţie cu prevederile Articolului 10, alin.1 din Conveţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, care prevede că ”orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere”.

33 de cărţi publicate, în ciuda oprobriului public

În continuare, în adresa către Tribunalul Bucureşti se arată că fapta ilicită care trebuie demostrată de Goma în faţa instanţei este inexistentă, de vreme ce criticile la adresa sa sunt manifestări ale libertăţii de exprimare, iar argumentele acestora sunt susţinute de comunitatea ştiinţifică. Un alt element al răspunderii civile delictuale pe care Goma trebuia să-l arate instanţei este prejudicial suferit în urma reacţiei critice a colegilor de breaslă în mediul publicistic. În primul rând, acesta susţinea că din cauza acestora, volumele sale nu se mai publică în România. Însă, arată Laszlo, în perioada 1990-2005, lui Paul Goma I s-au publicat în România 33 de cărţi, unele chiar în mai multe ediţii la edituri diferite.
”Mai mult decât atât. De la data depunerii reclamaţiei la Judecătorie şi până la data susţinerii apelului la Tribunal, când se prezumă că prestigiul scriitorului s-ar fi aflat într-o acută suferinţă, Editura Curtea Veche din Bucureşti a lansat, dimpotrivă, o prestigioasă serie de autor Paul Goma, unde I s-au tipărit câteva cărţi indeite sau reeditări”, se mai arată în adresă. De asemenea, atât Jurnalele sale reactualizate, în care ”îşi invectivează, fără jumătăţi de măsură, oponenţii”, cât şi volumul eseistic citat mai sus, au fost publicate sau reeditate în ultimii ani.
În al doilea rind, Paul Goma invocă şi o daună de natură spirituală adusă de criticile publicate în România. ”Caracterizarea ca antisemit şi/sau negaţionist expune pe oricine desconsiderării, dispreţului şi oprobriului public, afectându-i în mod grav onoarea şi imaginea publică”, subliniază Goma în textul Apelului înaintat Tribunalului Bucureşti. Laszlo arată însă că de la data depunerii reclamaţiei la Judecătorie şi până la apelul de şa Tribunal, lui Paul Goma i s-a conferit ”Titulul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara”. În referatul Primăriei Timişoara se arată că onoarea a fost acordată tocmai datorită teoriilor referitoare la minoritatea evreiască: ”Explicaţia autorului ăentru fermitatea cu care regimul antonescian îi pedepsise pe evrei, după 22 iunie 1941, consta în răzbunarea pentru faptele reprobabile din anul precedent. Tododată Paul Goma militează pentru asumarea responsabilităţii evreilor pentru crimele comise contra românilor şi este contra distorsionării istoriei în vederea inventării unui mit exclusive al genocidului doar contra evreilor în scopuri politice (de dominaţie), economice (extorcare de fonduri) şi de culpabilizare a tuturor celorlalte naţiuni ne-evreieşti”.
Laszlo concluzionează astfel: ”Pe cât de neadevărate sînt afirmaţiile lui Paul Goma, legate de trecutul evreilor din România, pe atât de contrafăcute se dovedesc ele şi în ceea ce priveşte destinul propriei opera, sau evoluţia imaginii sale publice. Dar între proiecţiile imaginare ale unui scriitor care fabulează fără limite şi condamnarea în instanţă a victimelor răfuielii sale trebuie să existe o distanţă ce ţine de legalitate şi bun-simţ”. Acesta cere instanţei să menţină sentinţa Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi să respingă apelul formulat de Goma, în caz contrar, ”s-ar ajunge la situaţia absurdă de a se recunoaşte reclamantului dreptul de a beneficia de libertate de expresie, dar să se interzică şi să se sancţioneze orice fel de reacţii faţă de afirmaţiile reclamantului, pe motiv că aduc atingerea reputaţiei acestuia”, după cum s-a constatat în sentinţa civilă a Judecătoriei Bucureşti.

Paul Goma, veşnicul exilat

Laszlo Alexandru a fost unul dintre susţinătorii lui Paul Goma înainte de apariţia eseului Săptămâna roşie 28 iunie-3 iulie sau Basarabia şi Evreii în 2002. Într-o intervenţie la simpozionul organizat de Asociaţia Studenţilor Români din Basarabia şi Bucovina cu titlul ”Paul Goma – 25 de ani de exil”, Laszlo îşi manifestă admiraţia pentru literatura acestuia şi vorbeşte despre ”cariera” lui de exilat.  ”Goma am putea spune că este Exilatul (cu majusculă), el întruchipează prototipul sau arhetipul exilatului. Paul Goma chiar şi cînd era în România era un exilat. Şi nu este o simplă figură de stil”.
Pe de o parte, arată Laszlo, Goma a fost un exilat în România datorită originii sale basarabene. Românii îi privesc pe basarabeni, subliniază acesta, ca pe nişte rude mai sărace, aşa cum fac maghiarii din Ungaria cu cei din ţară. Pe de altă parte, ”Goma a fost un exilat şi ca scriitor. Un exilat în sensul că nu semăna prin nimic în ceea ce scria cu ceilalţi. Nu semăna lingvistic. Literatura română pe vremea aceea, în anii '70 cînd se lansa Goma (deoarece consacrarea lui cred totuşi cã a venit doar în anii '90), literatura era destul de greoaie. Mă refer la proză şi la roman. Fie că ne gîndim la Buzura, la Ivasiuc, la alţi romancieri, chiar Preda. Exista o construcţie masivă, greoaie, cred că spiritul ardelean avea un cuvînt greu de spus în romanul românesc al perioadei. (…) Or Goma contrapunea acestei tendinţe predominante din literatura anilor '70 dezinhibarea, seninătatea, o undă foarte accentuată de naturaleţe. Goma este cel care introduce masiv în literatura română limba vorbită, aşa cum este ea, jocurile de cuvinte, glumele în doi peri. Este cel care preia, după model occidental, şi are curajul să introducã în scris denumirea organelor sexuale, înjurăturile aşa cum au fost pronunţate. Literatura trebuie să coboare printre noi toţi. Trebuie să vorbească despre noi toţi. Trebuie să fie cu adevărat realistă”, scria Laszlo.
Scriitorul arată cu Goma nu era publicat, contrar permisiunii de reconsiderare a anilor ’50, pentru că nu scria în limitele tolerate de partid. Motiv pentru care Ostinato a fost publicat în străinătate şi interzis în România. După ce a plecat din ţară, Goma a criticat chiar şi celelalte personalităţi ale exilului, devenind persona non-grata.
”Pentru că sîntem un sat uriaş, acesta, al literatorilor români, cu multe prietenii, cu multe obligaţii reciproce şi dacă cineva zice rău despre prietenul meu, iar eu îl susţin pe acela (adică pe Goma), se supără prietenul meu pe mine. Şi pînă la urmă scriitorii români au trebuit să-şi facã opţiunile. Sînt de partea lui Goma – care spune adevărul, chiar dacă o spune de multe ori repezit, pe un ton şuierat, pe un ton exagerat sarcastic (uneori), dar spune adevărul (de cele mai multe ori) – sînt de partea lui, recunosc cu voce tare că are dreptate, sau prefer să tac, prefer să zic că nu l-am citit, nu cunosc, nu ştiu, să evit orice manifestare prilejuită de lansări de carte, de dezbateri televizate, de intervenţii în presă”, povesteşte scriitorul. Laszlo Alexandru dă un exemplu personal în acest sens. După ce a prefaţat elogios Jurnalul lui Goma, materialele nu i-au mai apărut în România literară, deşi înainte îi apăruseră ani la rând câteva zeci de articole.

”Aces tom nu este niciodată în stare de o porcărie”

Laszlo se arată astfel solidar cu Paul Goma, cu care recunoaşte că a avut mici dispute, dar cu care a întreţinut o corespondenţă îndelungată. ”Eu am o mare stimă pentru Paul Goma. Eu mă simt foarte solidar cu Paul Goma. Eu sînt încredinţat că în gesturile sale publice acest om nu este niciodată în stare de o porcărie. Pentru că are o verticalitate interioară – neimpusă de alţii. Impusă sieşi, de el însuşi. Şi deci este una din puţinele personalităţi ale culturii române în care eu pot să am o foarte mare încredere. Nu sută la sută. Nu orbeşte. Dar către sută la sută”, scria în 2002 Laszlo.
Între timp, admiratorul asiduu al scriitorului de origine basarabeană a fost dat în judecată alături de alţi literaţi români tocmai de către acesta. Cu toate acestea, lui Paul Goma nu i s-au terminat susţinătorii. Valerian Stan scrie pe blogul său despre nedreptatea pe care instanţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti i-a făcut-o scriitorului când nu i-a dat câştig de cauză în procesul intentat criticilor săi, care l-au acuzat de anti-semitism, datorită afirmaţiilor sale din eseul Săptămâna roşie 28 iunie-3 iulie sau Basarabia şi Evreii, citat mai sus.

Decizia instanţei a fost ”vădit nedreaptă”

”În cererea de chemare în judecată, împreună cu istoricul Mircea Stănescu şi avocata Eugenia Crângariu, am arătat în detaliu de ce acuzaţiile aduse scriitorului în exil erau neîntemeiate şi injuste”, arată Stan. Acesta consideră că decizia instanţei şi motivarea ei au fost sub orice aşteptări, ”vădit nedreaptă (…) profund netemeinică şi nelegală”.  ”Citeşti şi pur şi simplu nu ai cum să înţelegi că un judecător a putut să scrie aşa ceva. În cererea de chemare în judecată, a fost arătat cum nu se putea mai explicit că, prin ceea ce au făcut de-a lungul a mai multor ani, cei chemaţi în judecată au adus atingeri grave şi ilegitime reputaţiei şi onoarei scriitorului calomniat, dreptului său la propria imagine – prin încălcarea îndatoririlor şi responsabilităţilor care le reveneau în exercitarea libertăţii de exprimare, astfel cum aceste îndatoriri şi responsabilităţi erau şi sunt stabilite prin art 30 alin (6) din Constituţia României, respectiv prin art 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”, iar aici Valerian Stan face referire la faptul că exercitarea libertăţii de exprimare poate fi supusă prin lege unor restrângeri ”pentru protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora”. În plus, susţine Stan, şi Constituţia României îi dă dreptate lui Goma, precizând în articolul 30 că ”libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”.
Cele trei cauze invocate de casa de avocaţi Muşat & asociaţii, care îi apăra pe Nicolae Manolescu, Andrei Oişteanu, Ion Vianu şi Carmen Muşat, sunt după părerea lui Valerian Stan nepotrivite cazului adus în faţa instanţei. „Lingens” şi „Dichand şi alţii” contra Austriei, respectiv „Marc Thoma” contra Luxemburgului se refereau la politicieni şi funcţionari publici, în cazul cărora limitele libertăţii de exprimare sunt mai largi decât în cazul celorlalte persoane. Concluzia lui Stan este că ”doamna judecătoare nu numai că nu a pus la punct falsurile grosoloane care i-au fost propuse, dar şi le-a mai şi însuşit cu seninătate şi, mai mult şi mai grav, şi-a adus ea însăşi „aportul” la măsluirea motivării unei sentinţe ruşinoase”. Judecătoarea a menţionat încă trei cause în motivarea deciziei, cazuri în care ”a fost şi este vorba despre condamnarea de către instanţele naţionale a unor ziarişti (publicaţii) care aduseseră critici nu unui scriitor, ca Paul Goma, ori altor asemenea persoane, ci unor politicieni şi demnitari publici”.
În legătură cu dovada prejudiciilor aduse prestigiului lui Paul Goma, Valerian Stan dă exemplul conferirii titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara, care l-a nemulţumit pe ambasadorul Israelului la Bucureşti. Acesta a intervenit pe lângă Primăria Timişoara pentru ca titlul să-i fie retras lui Paul Goma.

BOX
Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935 în satul Mana din Basarabia într-o familie de învăţători. După cedarea Basarabiei ruşilor, familia Goma se refugiază în Transilvania.
În mai 1952, Paul Goma, elev în clasa a X-a la liceul "Gh. Lazar", este "convocat" la Securitatea din Sibiu şi "retinut" opt zile, după care este exmatriculat din toate şcolile din ţară. Reuşeşte să se înscrie la liceul "Radu Negru" din Făgăraş, iar în 1954 intră la Institutul de literatură şi critică literară "Mihai Eminescu". În martie anul următor este condamnat la 2 ani de închisoare corecţională datorită conflictelor cu personalităţile universităţii. Urmează închisorile Jilava şi Gherla.
În 1966 depune la E.S.P.L.A. romanul “Ostinato”; la sfârşitul anului debutează în "Luceafărul" cu povestirea “Când tace toba”.  În 1969 este "judecat" la Uniunea Scriitorilor, avându-se în vedere ameninţarea sa de a publica Ostinato în Occident, care apare doi ani mai târziu în RDG.
În aceeaşi editură vest-germana, în 1972 apare romanul Uşa, reluat în 1974, în franceză, la Gallimard. Prin aceste cărţi Paul Goma intră în circuitul european, ajungând la cunoscutele conflicte cu autorităţile comuniste de la Bucureşti, culminând cu "mişcarea 77" şi soldate cu arestarea, iar, ulterior, "expulzarea" sa. La 20 noiembrie 1977, Paul Goma, împreună cu soţia sa şi copilul ajung la Paris cu paşapoarte turistice, cerând imediat azil politic.
Abia dupa revoluţie i se publică şi în România cărţile. Apar periodic articole semnate de Paul Goma în revista Vatra, Familia, Timpul. România Literară îl boicotează consecvent din cauza conflictului personal cu Nicolae Manolescu, ziarul Cotidianul publică câţiva ani de-a rândul săptămânal, pe ultima pagină, tablete semnate de Paul Goma.

Diana Gabor