Cazul Omar Hayssam

Nu o să scriu despre disputa între Băsescu şi Ponta pe tema sirianului, deoarece fiecare din semnatarii pactului de coabitare s-au acuzat reciproc că ascund schelete în dulapurile proprii. În ipoteza că Hayssam va face dezvăluiri, nu le va fi uşor unora, aşa cum am încercat să demonstrez în articolul precedent, iar acuzele reciproce sunt o constantă a vieţii politice, deci nu ar trebui să ne mire. Cam aşa se face politică pretutindeni în lume. La noi disputele sunt mai stridente, deoarece, concomitent suntem latini şi balcanici, iar acest melanj este aproape exploziv.

Cu certitudine, aducerea lui Hayssam în ţară este un succes al serviciilor de informaţii, pentru care ar trebui să le fim recunoscători. Există o hotărâre judecătorească definitivă care stabileşte implicarea sirianului în răpirea celor trei ziarişti români la Bagdad, care au trecut prin clipe de coşmar în perioada captivităţii lor. Cu toţii am stat cu sufletul la gură până când i-am văzut liberi pe Aeroportul Otopeni. A mai fost cu jurnaliştii şi un irakian, care se pare că a fost complice cu răpitorii, dar acesta – după eliberarea grupului celor patru persoane – a fost reţinut de autorităţile irakiene, justiţia de acolo condamnându-l la moarte. Sentinţa, după câte ştiu, nu a fost pusă în aplicare, deoarece arabul are o dublă cetăţenie, irakiană şi americană, iar a executa un cetăţean american nu este un lucru prea simplu nicăieri în lumea aceasta.

Despre ceea ce s-a întâmplat în Irak cu prilejul răpirii jurnaliştilor şi viaţa din captivitate s-au scris cărţi. Unul dintre jurnalişti a fost destul de nemulţumit de acţiunile autorităţilor române, dar despre modul cum au fost eliberaţi ziariştii şi recuperat Hayssam din străinătate luna trecută vor şti numai nepoţii noştri, deoarece documentele interne au un caracter confidenţial timp de 50 de ani. La americani, durata păstrării secretelor nu este aşa de lungă, fiindcă, altminteri, domnul Larry Watts nu ar fi avut suficient material să scrie cele două volume despre politica externă a României în perioada comunistă, iar cineaştii americani nu ar fi putut realiza filmul „Argo”, care înfăţişează convingător cum CIA a salvat cinci diplomaţi americani refugiaţi la ambasada Canadei la Teheran.

Acum, la prima înfăţişare în faţa instanţei româneşti, sirianul a declarat că cele trei condamnări care i s-au aplicat nu au temei, cerând redeschiderea tuturor dosarelor şi promiţând dezvăluiri senzaţionale. Nu cred că se va întâmpla acest lucru, deoarece Omar Hayssam este o persoană unsă cu toate alifiile. Probabil că pe lângă calitatea de om de afaceri este şi agent al unor servicii de informaţii, posibil dublu sau triplu. Întrucât a câştigat bani buni în România şi are multe valori imobiliare, cred că e interesul lui să nu-i divulge pe cei care l-au ajutat să cumpere firme de stat pe care, după aceea, le-a falimentat cu nonşalanţă. Pe de altă parte, să nu uităm că, după evadarea lui din ţară, a fost arestat şi condamnat şi de către autorităţile siriene. Cum îmi spunea un distins intelectual clujean, a cărui părere nu mă sfiesc să o reproduc: „În jurul lui Omar Hayssam totul este o nebuloasă”. Singura certitudine este că arabul se află în ţară şi nu mai poate face rău, iar acest lucru ne dă un sentiment de satisfacţie.

Cazul lui Hayssam reaminteşte cât de real este pericolul terorismului, chiar şi în România, dar noi, de multe ori, omitem să-l luăm în considerare. Dacă noi nu avem atentate cu frecvenţa celor din Irak sau din alte părţi, este şi pentru că locuim în altă parte a lumii şi avem servicii de inteligenţă foarte bune, iar în această privinţă nu cred că exagerez.

Şi în Statele Unite, care sunt principalul obiectiv al atacurilor teroriştilor, de la atacurile din 11 septembrie 2001, nu s-a mai produs decât unul recent, la Boston, ceea ce demonstrează o activitate de prevenţie exemplară. Şi mai este un factor important în lupta împotriva asasinilor organizaţi, care şi-au confecţionat chiar şi o ideologie: americanii, ruşii şi chinezii au o poziţie comună în privinţa anihilării lor. Ar fi de dorit ca măcar generaţiile viitoare să fie mai puţin vulnerabile la efectele celui de-Al Treilea Război Mondial, dus împotriva lumii civilizate, care va dura mai mult decât războaiele mondiale din secolul trecut.

Adrian Man

1 august 2013

P.S.: A trecut în eternitate părintele Tertulian Langa, figură emblematică a Bisericii Române Unite. Este un obicei ca atunci când cineva pleacă dintre noi, să se vorbească despre acesta numai de bine, dar, în cazul Sfinţiei Sale, acesta a fost un preot eminent şi un teolog şi memorialist cu o operă remarcabilă, a cărui viaţă a fost marcată de multă, multă suferinţă.

Exprim sinceră compasiune pentru pierderea grea suferită familiei părintelui şi Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.