Fotoliul preşedintelui Tribunalului Cluj-Napoca, Sorina Siserman, a fost contestată de contracandidata ei la această funcţie, judecătoarea Alexandrina Rădulescu. Motivul pentru care a contestat-o a fost că Siserman a câştigat de prea multe ori această funcţie. În schimb, Curtea Constituţională a dat un verdict similar într-o cauză similară, respectiv a judecătorilor CSM. Dacă o luăm logic putem înţelege că Sorina Siserman ar putea pleca de la fotoliul de conducere a Tribunalului Cluj-Napoca.

La sfârşitul săptămânii trecute, Curtea Constituţională a României (CCR) a făcut publice cele două contestaţii depuse de PD-L şi care au ridicat semne de întrebare vizavi de funcţionarea CSM. Judecătorii Curţii Constituţionale a României au arătat că, potrivit Legii fundamentale, "Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani", iar prin Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, se prevede că "Durata mandatului membrilor aleşi ai CSM este de 6 ani, fără posibilitatea reinvestirii."
“Autorii contestaţiei susţin că prin Hotărârea Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 a fost validată alegerea unui număr de 11 magistraţi în calitate de membri aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii, dintr-un număr total de 14 membri. Trei dintre cei 11 magistraţi aleşi pentru componenţa viitorului Consiliu Superior al Magistraturii, respectiv Lidia Bărbulescu, Dan Lupaşcu  şi Nicolae Dan Chiujdea, au candidat pentru un nou mandat  şi au fost aleşi, deşi Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii interzice al doilea mandat. Totodată, în componenţa viitorului Consiliu Superior al Magistraturii au rămas alţi trei membri, pe motiv că nu şi-au epuizat mandatele de şase ani validate în anul 2006, anume Ana Cristina Lăbuş, Graţiana Daniela Petronela Isac  şi Dimitrie Bogdan Licu, care au înlocuit magistraţi ai Consiliului Superior al Magistraturii cărora le-au încetat mandatele  înainte de expirarea duratei acestora, prin pensionare sau demisie”, arată motivarea CCR. Drept pentru care, judecătorii CCR au declarat drept neconstituţionale candidaturile a trei dintre magistraţii contestaţi din CSM.

"Nu ştiu unde a făcut plângerea doamna Rădulescu, însă practica judiciară nu contează în România şi nu contează izvorul de drept. Dacă plangerea ar fi tot la CCR, atunci ar trebui să fie o identitate de soluţie. Dacă luăm prin identitate de problema, aşa este cum ziceţi dumneavoastră(n.r. sentinţa să fie aceeaşi în cazul Siserman), dar nu cunosc atât de mult detaliile încât să mă pronunţ", a declarat pentru Gazeta de Cluj avocatul Mircea Ilian.

Tiberiu Hrihorciuc

1 COMENTARIU

  1. o otrava,un vierme comunist si stalinist-asa arata aceea sefa !

    nu se mai poate,in Romania justitia trebuie curatata de injustitie !

    nu se mai poate ca justitia sa ramana la asa vermi comunisti si stalinisti !

    arhivele trebuie folosite in probarea crimelor lor,sustinatorii si sustinatoarele sistemului comunist si stalinist si al coruptei trebuie inlocuiti si penalizati si nu in pensii uriase !

    trebuie reparate toate pagubele existentiale,morale si materiale ale victemelor lor si nu mai lasate umilite si jefuite de asa criminale si criminali de comunisti si comuniste !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.