Primăria Floreşti a primit cinci oferte în urma licitaţiei organizate în vederea instalării unui sistem video în comună, menit să crească gradul de siguranţă al locuitorilor. Investiţia va fi realizată în întregime din fonduri proprii ale administraţiei floreştene, valoarea lucrării fiind estimată la 2,536 milioane lei, plus TVA. Cele cinci oferte se situează între 1,701 şi 2,079 de milioane de lei, fără TVA.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Floreşti, dintre cele cinci societăţi competitoare, trei sînt din Cluj, una  din Brăila şi alta din Iaşi. O a şasea ofertă a fost respinsă, depunerea ei făcîndu-se după expirarea termenului legal. „Concret este vorba de o investiţie multianuală, urmînd să fie instalate, în total, 137 de camere video pentru siguranţa floreştenilor: 39 camere 4G cu alimentare inclusiv fotovoltaică pe stîlpi, 75 camere pe stîlpi pentru intersecţii şi 23 camere Master Slave în intersecţiile majore, precum şi sistemul de monitorizare, centralizare, stocare, prelucrare şi prezentare imagini. Criteriul de atribuire al contractului va fi oferta cu preţul cel mai scăzut, bineînţeles cu respectarea cerinţelor din caietul de sarcini”, precizează administraţia floreşteană.

Primarul comunei arată că licitaţia privitoare la sistemul video face parte dintr-un program mai larg de investiţii, care mai cuprinde lucrări precum noua grădiniţă, noua şcoală, lucrări de canalizare și drumul de ocolire Sud. „În prima etapă vor fi montate camerele video din intersecţiile mari şi va fi realizat sistemul central de monitorizare. Să fim înţeleşi, nu e vorba de nici un fel de Big Brother. Aceste camere vor ajuta comunitatea şi vor veni în sprijinul floreştenilor, lucru deja verificat şi implementat cu succes în multe oraşe mari din Europa şi chiar în Cluj Napoca”, a subliniat Horia Şulea.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.