Sectorul feroviar a ieşit pe pierdere globală de 1,2 miliarde lei, o presiune în acest sens punând pierderile contabilizate de cei doi mari operatori cu capital integral de stat, CFR Călători şi CFR Marfă. Această pierdere globală vine în contextul în care productivitatea medie a sectorului este de 110.000 lei/angajat/an, adică cu puţin peste 2.000 euro/angajat/lună, conform analizei remise, duminică, AGERPRES, de Club Feroviar.

„Concluzia generală a datelor făcute publice de către Ministerul Finanţelor Publice ne arată un sector în care, după 15 ani de reorganizare şi restructurare, ponderea statului este semnificativă şi, din păcate, cu influenţe negative asupra aportului la viaţa economică a României pe care transportul feroviar l-ar putea avea. Observăm că majoritatea operatorilor feroviari de marfă, dacă nu sunt deţinuţi de autoritatea publică română, performează atât în ceea ce priveşte productivitatea, cât şi profitabilitatea. Nu este de mirare atunci că unul dintre leit-motivele Comisiei Europene, alături de marile instituţii financiare internaţionale, cu privire la sectorul feroviar din România este „restructurarea şi reorganizarea”, comentează Ştefan Roşeanu, senior partner Club Feroviar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.