Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a spus că trebuie să existe precauție în programarea concediilor din această vară. El recomandă ca românii să aștepte evoluția pandemiei.

„În primul rând, unde vrea să facă concediul, și în al doilea rând, indiferent de unde vrea să îl facă, aș fi rezervat să îi spun să își facă acum planuri de vacanță. I-aș zice să aștepte și să vadă cum evoluează situația. De exemplu, sunt țări care deja au anunțat că primesc oamenii numai dacă au certificat că s-au testat și sunt negativi COVID, certificat recent. Însemnătatea certificatului este oricum foarte redusă, pentru că poți fi negativ astăzi și după câteva zile să devii pozitiv.

Aș fi încă rezervat să spun cuiva să-și facă facă planuri de vacanță și să plece în concediu, pentru că nu pot să spun acest lucru până nu vedem evoluția coronavirusului, nu numai în România, ci și în alte zone.

Pentru România, trebuie să vedem cum merg lucrurile și cum merg procedurile de relaxare a restricțiilor. Dacă vom ajunge la o relaxare mai largă sau nu, pe baza evoluției bolii. Așa că încă e devreme să vorbim de concedii”, a declarat șeful DSU, Raed Arafat, duminică seara, la digi24.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.