Ministrul Justiţiei, Robert Marius CAZANCIUC, va deschide lucrările celei de-a doua ediţii a Conferinţei anuale anticorupţie, organizată în perioada 6 – 7 octombrie 2014, în cooperare cu Direcţia Servicii Online din cadrul Cancelariei Primului  Ministru. Tema conferinţei este „Bune practici în prevenirea corupţiei, promovarea integrităţii şi a transparenţei”, iar lucrările acesteia vor avea loc laBiblioteca Naţională a României”.

Evenimentul este parte a proiectului Măsuri suplimentare în vederea realizării obiectivelor de referinţă din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, finanţat de Ministerul Justiţiei din România şi Ministerul Afacerilor Externe din Olanda. Proiectul are drept obiectiv consolidarea capacităţii autorităţilor române de a implementa măsurile adoptate în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate în contextul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Obiectivul general al conferinţei este creşterea gradului de cunoaştere şi vizibilitate a măsurilor de prevenire a corupţiei şi consolidare a integrităţii în sectorul public şi privat. Vor avea loc dezbateri privind bunele practici dezvoltate în implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie 2012-2015 (SNA), măsurile de prevenire şi combatere a conflictelor de interese şi a fraudelor în achiziţiile publice, campanii de informare, creşterea transparenţei instituţionale prin sporirea gradului de disponibilitate a datelor publice deschise (open data) puse la dispoziţie de către autorităţile publice, dar şi iniţiative de succes în implementarea angajamentelor Parteneriatului pentru o Guvernare Deschisă.

La eveniment participă reprezentanţi ai tuturor instituţiilor publice implicate în implementarea SNA, respectiv Parlament, Guvern, sistem judiciar, precum şi parteneri instituţionali din mediului de afaceri şi societatea civilă.

În cadrul conferinţei va avea loc o expoziţie de proiecte şi programe anticorupţie unde instituţiile şi organizaţiile participante vor prezenta bune practici dezvoltate, rezultatele celor mai recente campanii de conştientizare derulate şi vor expune materiale promoţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.