Majoritatea celor care v-au cerut votul în 11 decembrie au averi consistente. Terenurile, casele, apartamentele, conturile, datoriile şi câştigurile parlamentarilor clujeni au fost „inventariate” de Gazeta de Cluj.

 

 

Averea deputaţilor liberali

Potrivit declaraţiei de avere depuse la ANI, deputatul PNL, Florin Stamatian, fost prefect al judeţului Cluj, medic de obstretică-ginecologie, este printre cei mai bogaţi parlamentari. A trecut în declaraţia de avere faptul că deţine un teren de 1.000 metri pătraţi în Cluj-Napoca, o casă de locuit de 400 metri pătraţi, două maşini – un Peugeot 206  şi un BMW X3, tablouri şi icoane evaluate la 20.000 de euro şi bijuterii de 22.000 de euro. Stamatian are conturi bancare de 60.000 de dolari şi 60.000 de lei şi 12.250 de euro, dar şi titluri de stat de 314.000 de dolari. De asemenea, i-a împrumutat fiului, Andrei Liviu Stamatian, 100.000 de euro. Candidatul liberal a avut venituri de aproape 146.000 lei de la UMF Cluj, unde este profesor universitar şi de peste 38.000 lei de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi circa 7.600 lei ca membru în CA de la Cluj Arena. Stamatian mai deţine firma Hathor Servcom SRL, pe care funcţionează cabinetul privat de ginecologie şi de la care a încasat în 2014 dividende de aproape 180.000 lei.

Deputatul PNL Adrian Oros are două terenuri, în judeţul Cluj, unul de 1.700 mp şi unul de 4.100 metri pătraţi, un apartament de 70 metri pătraţi şi o casă în curs de construirte de 280 metri pătraţi, două autoturisme, un VW şi un BMW, două conturi bancare, unul de 15.000 de euro şi unul de 12.700 de lei. Oros a încasat aproape 60.000 lei de la Camera Deputaţilor şi aproape 79.000 lei de la USAMV Cluj-Napoca, unde este conferenţiar universitar, la care se adaugă 2.400 lei onorarii curs lector şi 9.000 lei indemnizaţia de la Colegiul Medicilor Veterinari, unde este vicepreşedinte.

Deputatul PNL Sorin Moldovan are doar un apartament de 118 metri pătraţi în Bucureşti şi a avut venituri de la o firmă de construcţii din Oradea de 46.200 de lei, la care se adaugă 26.200 de lei dintr-un contract prestări servicii pentru PE.

 Senatorul Marius Nicoară (PNL), unul dintre veteranii politicii clujene, este la al treilea mandat de senator şi este unul dintre cei mai înstăriţi politicieni clujeni. Din 2008, Marius Nicoară este senator al PNL de Cluj, fiind la al treilea mandat de parlamentar.

Potrivit declaraţiei sale de avere, Marius Nicoară este printre cei mai bogaţi politicieni clujeni. El deţine alături de soţia sa, Bianca, 1800 mp de teren, un imobil de 70,8 mp, un autoturism şi o barcă de agrement, tablouri în valoare de aproximativ 100.000 de lei, dar şi ceasuri şi bijuterii în valoare de circa 40.000 de lei. De asemenea, el are conturi şi depozite în valoare de 800 de euro şi de 59.000 lei şi plasamente şi investiţii în valoare de 6,5 milioane de lei, dar are şi datorii în valoare de 4,7 milioane de lei şi de peste 280.000 de euro. Conform declaraţiei de avere, el a înstrăinat, în ultimul an, acţiuni în valoare de 835.818 lei. Venitul în ultimul an din salariul de senator se ridică la peste 71.000 de lei, la care se adaugă peste 1,9 milioane de lei venituri din investiţii. Soţia sa a câştigat din salariu peste 100.000 de lei, la care se adaugă alţi 14.000 de lei proveniţi din investiţii.

horia nasra

Cu ce ”se laudă” PSD + ALDE

Horia Nasra a deschis lista candidaţilor social-democraţi pentru Camera Deputaţilor. El a fost numit în fruntea PSD Cluj după alegerile locale din iunie şi a obţinut şi un mandat de consilier local.

Potrivit declaraţiei de avere depuse la ANI, preşedintele interimar al PSD Cluj, Horia Nasra nu deţine nici teren, nici casă, nici maşină, nu are niciun cont bancar şi nici datorii. Acesta a înregistrat venituri care însumează peste 60.000 de lei de la un cabinet parlamentar (10.922 lei) şi ca expert AJOFM – POSDRU (48.816).

Cornel Itu (PSD) a câştigat al treilea mandat în Camera Deputaţilor. Ca  avere, are jumătate dintr-un teren de 944 de metri pătraţi în Dej, jumătate dintr-o casă din Dej de 300 metri pătraţi, două maşini – un BMW şi o Dacia Duster, conturi bancare de 35.000 de lei şi 4.700 de euro. El a avut venituri de 60.000 de lei de la Camera Deputaţilor şi 32.500 de lei, ca acţionar la Mecsom SA Dej.

Cristina Burciu a obţinut un mandat de deputat candidând de pe locul al treilea la Camera Deputaţilor. În 2013 s-a înscris în PSD, moment în care şi-a abandonat cariera bancară în favoarea unui job la stat, fiind angajată director economic la Compania de Apă Arieş Turda (CAAT), unde director general era noul său şef de partid, Cristian Matei, preşedintele PSD Turda. Odată ales primar astă-vară, el i-a lăsat funcţia drept moştenire, aşa că, în acest moment, candidata de deputat a PSD, specialista în finanţe-bănci Cristina Burciu, este director general interimar al CAAT.

Din declaraţia de avere a Cristinei Burciu rezultă că în 2015 a câştigat 45.000 de lei de la Compania de Apă Arieş Turda şi nu deţine bunuri imobile.

Ocupantul primului loc pe lista PSD Cluj pentru Senat, Vasile Ilea, nu are terenuri, dar deţine jumătate din trei apartamente, două case şi o pivniţă, toate în Cluj-Napoca, casele având suprafeţe de 382 metri pătraţi, respectiv 318 metri pătraţi, şi are o autoutilitară Mercedes din 2001. Candidatul nu are conturi bancare şi nici datorii şi a încasat dividende de 50.000 lei de la firma Zuperevents, iar soţia, Aranka, a încasat 51.000 lei, salarii de la UMF, unde este lector.

steluta_cataniciu_0

Steluţa Cătăniciu şi-a croit drumul prin politică dincolo de sfera legală. După ce aceasta a fost condamnată  penal de instanţele din România pentru incompatibilitate a ignorat principiile unei politici de minimă decenţă. A candidat pe un loc eligibil din partea formaţiunii ALDE Cluj şi a obţinut, ca prim minune, validarea unui nou mandat de deputat.

Avocatul clujean Steluţa Gustica Cătăniciu se află într-un caz tipic de sfidare de politician care consideră că totul i se cuvine. Chiar dacă ea a fost condamnată penal de instanţele din România pentru incompatibilitate şi figurează pe ”lista neagră” a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) ca având interdicţia de a mai candida la alegerile parlamentare, Cătăniciu sfidează aceste instituţii şi a figureat pe listele parlamentare din partea ALDE. Mai mult, Cătăniciu a fost desemnată să ocupe una dintre funcţiile de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Steluţa Gustica Cătăniciu este implicată într-o serie de afaceri imobiliare alături de şeful DRDP Cluj, Eugen Cecan. De pe urma acestei afaceri, care a avut loc în urmă cu aproximativ cinci ani, Cătăniciu s-a pricopsit cu opt apartamente în comuna Floreşti. La capitolul venituri a cumulat, din indemnizaţia de deputat, aproximativ 107.000 de lei.

Împreună cu soţul ei, Marius Cătăniciu au încasat pe anul 2015 din contracte de vânzare-cumpărare a apartamentelor din Floreşti 22.500 euro.

 

Averile parlamentarilor UDMR

Deputatul din partea UDMR este Csomo Botond care l-a înlocuit pe fostul deputat Mate Andras Levente. Anul trecut, Mate a fost condamnat de Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie la şase luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, fiind acuzat de procurori că şi-a angajat ilegal soţia în biroul parlamentar.

Potrivit declaraţiei de avere, Csomo Botond are trecut în declaraţia de avere faptul că are un teren în judeţul Cluj de 500 metri pătraţi, cumpărat în 2011, o casă de 190 metri pătraţi şi o rulotă din 1980. Acesta a realizat venituri în calitate de consilier juridic în sumă de 29.000 de lei de la Agenţia Domeniilor Statului şi Fundaţia Eurotrans Cluj-Napoca şi 16.000 de lei indemnizaţie de consilier local şi membru CA la Universt T SA din subordinea Consiliul Judeţean Cluj.

Senatorul UDMR de Cluj Laszlo Attila are împreună cu soţia Susana Laszlo trei terenuri intravilane, un teren agricol şi un teren forestier. În Cluj-Napoca are două case de locuit şi o casă de vacanţă în comuna Bereni. Fostul viceprimar mai deţine un autoturism Volkswagen, un ATV şi o motocicletă. Ca şi senator a încasat 69.879 lei.

 

Ce venituri şi-au declarat USR-iştii

Emanuel Ungureanu deputat USR Cluj şi este coordonatorul Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie. Din declaraţia de avere reiese că Ungureanu a fost plătit cu 6000 de lei de firma Call Mania patronată de Liviu Alexa – ziarist. La capitolul venituri, Ungureanu mai declară salariul său de profesor de la Liceul Teologic Adventist Maranatha din Cluj, de 10.124 de lei şi 250 lei a primit de la SC Rdcons Invest SRL ca şi agent vânzări, firmă condusă de dezvoltatorul imobiliar, Ion Susan. Deţine un autoturism VW, un apartament şi un teren agricol, în Cluj Napoca.

Locul doi pe lista USR Cluj este ocupat de Adrian Dohotaru. Acesta nu are imobile, nici depozite bancare şi nici autoturisme. El trăieşte din 3000 de lei încasaţi de la Fundaţia ALT ART, 16.020 lei reprezentând indemnizaţia de creştere a copilului, 5000 lei de la un birou parlamentar, 2400 USD de la Fundaţia Desire şi 14.300 de la UBB.

Mihai Goţiu, candidatul care a deschis lista pentru Senat a USR Cluj, este jurnalist şi scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2003. Potrivit declaraţiei sale de avere, Goţiu deţine un apartament în Cluj-Napoca, în suprafaţă de 60 mp, dobândit în 2000, şi un autoturism Seat Ibiza, an de fabricaţie 2006, în leasing, cu opţiune de cumpărare la finalul contractului. La capitolul venituri, Goţiu a încasat în 2015, 54.545 de lei de la Societatea Academică din România, în baza unui contract de muncă şi 3.571 de lei de la o editură, pentru drepturi de autor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.