Rinat Ahmetov, cel mai bogat ucrainean și patronul clubului de fotbal Șahtior Donețk, urmează să cumpere o centrală fotovoltaică de la Claudiu Sugar, unul dintre clujenii care fac afaceri în domeniul energiei. Centrala se află în localitatea Glodeni, jud Mureș, și are o capacitate de aproape 50 MW. Cei doi mai realizează o investiție în acest domeniu în județul Iași alături de un fost senator judecat pentru abuz în serviciu și, ulterior, achitat. O parte din banii de pe urma acestei vânzări vor merge spre mall-ul pe care omul de afaceri clujean îl dezvoltă în cartierul Bună Ziua. Sugar este unul dintre partenerii de afaceri ai fraților Simion și Teofil Mureșan, proprietarii afacerii Electrogrup.

Compania DTEK RENEWABLES INTERNATIONAL, controlată de Rinat Ahmetov, a dobândit tot pachetul social al firmei Glodeni Energy SRL, care deține o centrală fotovoltaică în localitatea Glodeni, județul Mureș. Anterior acestei preluări, firma aparținea soților Dana și Liviu Sugar, prin intermediul Finas Group.

”Asociații aprobă în unanimitate prin prezenta cesiunea părților sociale deținute în Societate către DTEK, după cum urmează:

• FINAS INVEST – S.R.L. transferă un număr de 6 parți sociale deținute în Societate, cu o valoare nominală de 10 RON fiecare și o valoare nominală totală de 60 RON, reprezentând de 30% din capitalul social al Societății;

• PSS CREDIT PENZUGYI ZRT transferă un număr de 6 părți sociale deținute în Societate, cu o valoare nominală de 10 RON fiecare și o valoare nominală totală de 60 RON, reprezentând 30% din capitalul social al Societății.

În urma transferului de părți sociale, structura capitalului social al Societății se modifică după cum urmează:

• DTEK RENEWABLES INTERNATIONAL B.V. deține 20 părți sociale, cu o valoare nominală de 10 RON fiecare și o valoare nominală totală de 200 RON, reprezentând 100% capitalul social al Societății”, arată o decizie a acționarilor publicată în Monitorul Oficial.

Companiile Finas și DTEK au încheiat o colaborare în 2021 când au investit într-un parc eolian dintr-o localitate din județul Iași. În afacerea respectivă, DTEK deține 60%, clujeanul Sugar Liviu Claudiu – 20%, inginerul ieșean Agavriloaei Neculai – 10%, Burțilă Roxana Elena și tatăl ei, fostul senator de Iași Florin Constantinescu – 10%.

De altfel, Constantinescu s-a ocupat de punerea la dispoziție a terenului pe care se face parcul eolian.

Parcul eolian va avea o putere de 60 MW și va avea o suprafață de 25 de hectare. Investiția în valoare de 90 de milioane de euro se află în acest moment în stadiul de proiectare și de licitații echipamente, urmând a fi finalizată în 2024.

Triada afaceriștilor Sugar-Taica-Pinte

Claudiu Sugar face parte dintr-o ”triadă” de oameni de afaceri, alături de Ratu Taica și Mircea Pinte. Principalul lor domeniu de activitate constă în imobiliare și construcții. Pe de o parte, una dintre firmele lor a primit contractul de renovare a sediului în care lucrează procurorii DNA Cluj, clădirea fiind în patrimoniul Primăriei Cluj Napoca. În același timp, o altă firmă de-a lor ține în chirie o parte din cadrul IPJ Cluj pentru că sediul instituției este blocat într-o serie de lucrări de renovare care au fost lăsate neterminate. Taica și Pinte au fost, în urmă cu câțiva ani sponsorii de campanie (2008) al lui Emil Boc. LA scurt timp, după ce Boc a fost numit Premier, firma lor de construcții, SC Decorint, a primit un contract de la Ministerul Educației pentru… zeci de mii de jucării care au fost trimise grădinițelor din România. Valoarea contractului respectiv a fost de aproximativ 1,5 milioane euro la nivelul anului 2010.

Radu Taica, despre care jurnaliștii au scris că ar fi fost un om de bază al primarului Emil Boc, primește de la Poliția Municipiului peste jumătate de milion de euro, după ce instituția și-a mutat provizoriu sediul în clădirea pe care Taica o deține. 

Din 28 noiembrie 2019, sediul Poliției Municipiului Cluj-Napoca a fost mutat temporar pe strada Corneliu Coposu nr. 167 ca urmare a renovării clădirii în care funcționează instituția.

Pentru chirie, Poliția Municipiului plătește lunar suma de 143.677 lei plus TVA, adică aproximativ 30.000 de euro (fără TVA). Contractul expiră la sfârșitul lunii august 2021, ceea ce înseamnă o chirie totală de aproximativ, 3.000.000 lei (628.500 euro) la care se adaugă TVA.

Familia Sugar a vrut să facă un minicartier de case în Făget

Familia Sugar a cumpărat 1,4 hectare de teren în zona de agrement a Făgetului, o poiană din apropierea străzii Antonin Ciolan. Achiziția a fost făcută împreună cu alți doi parteneri de afaceri de-ai lui Claudiu Șugar, Gheorghe Mircea Pinte şi Horaţiu-Radu Taica.

Ei au cumpărat poiana respectivă cu intenția de a face case de vacanță, însă planul lor nu a fost în concordanță cu Planul Urbanistic General (PUG) al Municipiului Cluj Napoca. Regulile urbanistice adoptate în 2014 au schimbat regimul zonei respective, astfel că terenul respectiv nu mai era destinat caselor de vacanță, ci a fost trecut la categoria de pășune, adică o arie verde în care nu pot fi edificate proiecte imobiliare de niciun fel.

În 2019, soții Sugar au decis să dea în judecată Primăria Cluj Napoca pe motiv că prin adoptarea prevederilor noului PUG ei au fost, de fapt, expropriați!

În cadrul procesului, Primăria Cluj Napoca a arătat că nu poate fi vorba de nicio expropriere. Zona nu are rețele edilitare, iar accesul la drumul public nu este reglementat. Mai mult, terenul are încadrarea de arie naturală protejată de interes conservativ.

În linii generale, soții Sugar au reclamat faptul că au făcut o afacere imobiliară proastă și au cerut să fie despăgubiți de primărie. La tribunal, judecătorul a considerat că prevederile PUG-ului vizavi de poiana din Făget seamănă cu un decret de expropriere și a dispus ca ei să fie despăgubiți de municipalitate cu un milion de lei.

Acest verdict a fost contestat de juriștii primăriei clujeni și Curtea de Apel Cluj le-a dat câștig de cauză respingând acțiunea soților Sugar. 

O parte din banii din energie merg în imobiliare

O parte din banii câștigați de pe urma acestei afaceri vor fi investiți, prin intermediul fondului STK, în centrul de cartier care se va construi în Bună Ziua. Proiectul imobiliar se numește Green Square și costurile estimate sunt de peste 31 milioane de euro. Se vor edifica un mall, spații de locuit, birouri, locuri de joacă, spații de agrement, etc. Proiectul include un scuar verde de 5.000 de metri pătrați, care va avea inclusiv un mic lac în mijlocul său. Scuarul are statut de spațiu cu acces public nelimitat. Unul dintre imobile, cel de la stradă, a fost gândit cu nouă etaje (trei niveluri de subsol, demisol, parter, mezanin și opt etaje, înălțime maximă de 32 de metri), celălalt cu șapte (două niveluri de subsol, demisol, parter, mezanin și șase etaje). În ambele clădiri sunt prevăzute 236 de apartamente.

Cel mai bogat ucrainean se conectează la afacerile cu energie din România 

Rinat Ahmetov, care este cunoscut ca fiind cel mai bogat om din Ucraina. În prezent, averea acestuia este estimată la nu mai puţin 4.3 miliarde de dolari. Este fondatorul și președintele la System Capital Management (SCM) și este unul dintre cei mai bogați oameni din Ucraina. Ahmetov este de asemenea președintele clubului de fotbal Șahtior Donețk. 

DTEK Renewables International este parte a Grupului DTEK, investitor privat lider în sectorul energetic al Ucrainei. Organizat în prezent ca un holding cu șapte subsidiare deținute în totalitate și încorporate în Țările de Jos, grupul are majoritatea operațiunilor și activelor sale în Ucraina. Întreprinderile DTEK generează energie electrică prin centrale solare, eoliene și termice, sunt implicate în producția de cărbune și gaze naturale, și comercializează produse energetice atât pe piețele ucrainene, cât și pe cele internaționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.