Fundația Noi Orizonturi și Asociația Mânuțe Pricepute organizează la Cluj, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, cel mai mare eveniment dedicat educației nonformale în timpul Săptămânii Altfel (6-10 aprilie). Timp de cinci zile, Festivalul Altfel va oferi peste 150 de ateliere cu aproximativ 70 de tematici diferite, în cinci spații distincte (Casa de Cultură a Studenților, British Council, Cazinoul, Parcul Central și Parcul Iuliu Prodan), la care sunt așteptați să participe peste 4.000 de preșcolari, elevi și profesori.

Ideea organizării acestui festival a venit de la dorința de a-i ajuta pe profesorii implicați în programul Școala Altfel să ofere  elevilor o serie de activități inedite și practice, axate pe dezvoltarea abilităților de viață, care să vină în completarea a ceea ce învață deja în școli. ”Împreună cu Asociația Mânuțe Pricepute am stabilit o listă de tematici pe care le-am considerat interesante și am început să vorbim cu alte ong-uri si companii. Lucrurile au început să ia proporții, pentru că tot mai mulți oameni s-au alăturat inițiativei, ceea ce a facut ca evenimentul  să se transforme într-un festival al Comunității, în care cei pasionați de educație pot contribui cu experiza și resursele de care dispun”, spune Lidia State, de la Fundația Noi Orizonturi. Evenimentul are un buget minimal, pentru care s-au găsit și câțiva sponsori, între care IQuest și Banca Transilvania, interesați să încurajeze educația nonformală.

Procedura prin care profesorii se pot înscrie la festivalul altfel este destul de simplă, prin completarea unui formular on-line pe adresa manutepricepute.ro/festivalulaltfel/. Echipa Festivalului Altfel rezervă atelierul și revine cu confirmarea. Accesul la ateliere este gratuit iar înscrierile se pot face până în 31 martie.

Genul acesta de inițiativă nu este o noutate pentru nici una dintre organizațiile inițiatoare. În 2014, Fundația Noi Orizonturi, de exemplu, a organizat un eveniment similar – Școala cu IMPACT, care a însemnat 10 ateliere nonformale desfășurate timp de o săptămână la Librăria Cărturești din Cluj. ”Festivalul Altfel este un nemaipomenit exercițiu practic pentru proiectul nostru <<Educația non-formală, tot educație!>>, prin care milităm pentru recunoașterea și susținerea acestui tip de educație în școlile din România. În prima fază de implementare a proiectului am organizat la nivel național cafenele deschise tuturor actorilor interesați de subiect, care au identificat cele mai importante probleme ale educației nonformale. Una dintre ele este legată chiar de Școala Altfel, care, deși este văzută ca activitate obligatorie, nu se bucură de o strategie de implementare foarte clară și nici de resurse informaționale, logistice sau financiare unitare. În a doua fază de implementare a proiectului <<Educația non-formală, tot educație!>> am constituit trei grupuri de lucru care s-au concentrat fiecare pe câte o problemă identificată, pentru a găsi soluții punctuale”, spune Lidia State, care este și managerul acestui proiect. Soluțiile grupurilor de lucru din proiectul ”Educația nonformală. Tot Educație!” vor fi discutate în perioada care urmează într-o altă sesiune de cafenele publice și  înaintate Ministerului Educației, în toamna acestui an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.