Primăria Cluj a finalizat lucrările la Complexul Sportiv Gheorgheni care va fi dat în folosință clujenilor, gratuit. Fotbal, tenis, baschet, sunt doar câteva sporturi ce pot fi practicate aici.

”Proiectul este realizat de Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu Compania Națională de Investiții și se întinde pe o suprafață de 9,4 hectare în cartierul clujean Gheorgheni.

Baza sportivă va avea caracter public, cu acces gratuit pentru toți cetățenii. Cuprinde terenuri cu nocturnă – 3 terenuri sintetice de mini fotbal, 3 de tenis, 2 de baschet; 1 teren de tenis cu peretele, 2 de badminton și 2 de volei de plajă – unde accesul se va face cu rezervare prealabilă.

În ceea ce privește zonele interioare, Complexul Sportiv Gheorgheni include piste de popice, spațiu și dotări pentru tenis de masă, precum și o sală multifuncțională.

De asemenea, noua bază sportivă este dotată cu aparate și echipamente pentru exerciții fizice în aer liber; aparatură pentru exerciții fizice dedicate seniorilor; echipamente pentru amatorii de cățărări, parkour; spații de joacă pentru copii de toate vârstele; amfiteatru în aer liber (428 locuri); pistă de alergare; pistă de biciclete/role agrement; pistă role viteză; teren de paintball cu obstacole; Parc Aventură – trasee prin copaci, pe frânghii și alte instalații; alei de promenadă și spații verzi generoase.

După finalizarea recepției și obținerea tuturor avizelor necesare funcționării, noul Complex Sportiv Gheorgheni va intra în circuitul public.
Valoarea investiţiei s-a ridicat la 20.255.273,44 lei fără TVA.
Constructor: S.C. Nord Conforest S.A.
Proiectant: S.C. Civitas Proiectare S.R.L”, informează primarul Emil Boc.

14976836_1165431603545663_5571681594255039502_o

14991189_1165431696878987_1851476853047149835_o

14991461_1165432296878927_4928952223556571963_o

15000181_1165432960212194_8802789833279391857_o

15002396_1165431600212330_8577180611051967164_o

15002455_1165431986878958_9148594243852467834_o

15002527_1165432923545531_6006875555925785425_o

15042202_1165432826878874_2499807797570593784_o

15025144_1165431596878997_3529708011320103329_o

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.