Baza a fost amenajată în capătul cartierului Gheorgheni, pe locul fostului cartodrom, printr-o investiţie comună a primăriei şi Companiei Naţionale de Investiţii.

Reprezentantul municipalităţii, Ovidiu Cîmpean, a precizat că toate lucrările majore au fost finalizate şi în acest moment se mai fac doar retuşuri şi operaţiuni de igienizare:

”Luna aceasta Compania Naţională de Investiţii va face recepţia lucrărilor. Este vorba de o investiţie de peste 20 de milioane de lei, pe o suprafaţă de 10 hectare. Baza de agrement cuprinde mai multe terenuri de minifotbal, de baschet, de fotbal, terenuri de tenis, un amfiteatru în aer liber, o zonă de parc de aventură, o zonă de paint-ball, piste de atletism dar şi o sală unde se pot practica sporturi indoor, în principal popice şi tenis de masă. De asemenea, a fost construită o sală multifuncţională, unde pot fi organizate evenimente, destinată în principal organizaţiilor de tineret dar şi altor grupuri informale de tineri”, a explicat Ovidiu Cîmpean, potrivit radiocluj.ro.

Accesul în Parcul Gheorgheni şi utilizarea terenurilor sportive vor fi gratuite. Pentru a preîntâmpina aglomeraţia şi eventualele inconveniente, primăria va stabili un regulament în baza căruia să se facă accesul pe terenurile de sport şi în sala multifuncţională.

parc-gheorgheni1-e1478005314974

parc-gheorgheni3-e1478005036560

parc-gheorgheni-e1478005323543-1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.