Antonio Moldovan, un cunoscut traficant de etnobotanice din Câmpia Turzii, a fost condamnat la 5 ani și 2 luni de închisoare de magistrații de la Curtea de Apel Cluj, pentru efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive și deținere de droguri de mare risc pentru consum, fără drept.

Moldovan nu a putut rezista dependenței și a recidivat, după ce în anul 2022 a fost condamnat cu suspendare pentru fapte similare.

În primă instanță, Tribunalul Cluj l-a condamnat 5 ani și 2 luni de închisoare, din care 3 ani și 2 luni erau pentru faptele din dosarul în care era judecat, iar restul pedepsei a fost adăugată din condamnarea anterioară.

În cursul lunii ianuarie 2024, Curtea de Apel Cluj i-a respins apelul, menținând decizia instanței de fond, care l-a condamnat la închisoare.

Foto: RefleqtMedia.

Citește și: Cum se lăuda Avram Gal, politicianul cu ”burgeri de aur”, că are influență la Unifarm: ”Pe director îl convoc la lot. E securist”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.