Celsentri este produs de compania farmaceutică Pfizer, reprezintă o opţiune terapeutică inovatoare pentru pacienţii infectaţi cu virusul HIV şi aflaţi sub tratament antiretroviral, care dezvoltă rezistenţă la tratamentele curente.
Conform datelor furnizate de Compartimentul pentru Monitorizarea şi Evaluarea infecţiei HIV/ SIDA în România – IBI “Prof.Dr.M.Balş”, în ţara noastră s-au înregistrat în perioada 1985 – 2008 peste 15.000 de cazuri cu HIV/ SIDA. Dintre aceste cazuri au survenit peste 5.000 de decese, iar aproximativ 600 de pacienţi sunt pierduţi din evidenţele medicilor. Conform distribuţiei pe grupe de vârstă a persoanelor aflate în evidenţă la 30 iunie 2008, 54% dintre persoanele infectate se află în grupa 15-19 ani, 42.8% au peste 20, 2,95% au între 1-14 ani şi 0,3% sub un an. România a înregistrat progrese în tratarea acestor pacienţi, înregistrând cea mai mare rată de supravieţuire din zonă.  
HIV/SIDA este asociată unor cosiderabile costuri umane şi financiare. SIDA conduce la o substanţială scădere a calităţii vieţii legate de starea de sănătate.
Aderenţa la tratamentul antiretroviral poate fi, însă o problemă importantă, un studiu arătând că numai aproximativ 25% din pacienţi au rămas pe tratamentul iniţial după 4 ani. Aderenţa scăzută poate conduce la o supresie virală suboptimală, la rezistenţă virală şi la scăderea speranţei de viaţă (aproximativ 2 ani într-un studiu). Toxicitatea este cel mai frecvent motiv citat pentru aderenţa scăzută la tratament. Rezistenţa la medicamente devine din ce în ce mai frecventă, până la 10% din pacienţii naivi terapeutic (netrataţi cu antiretrovirale) şi până la 88% din pacienţii pre-trataţi, fiind rezistenţi la cel puţin o clasă de medicamente antiretrovirale.

Celsentri (Maraviroc) este primul produs al unei noi clase de medicamente orale adresate pacienţilor infectaţi cu HIV, lansat în ultimii zece ani. Maraviroc, în combinaţie cu alte medicamente antiretrovirale, este indicat pentru tratamentul pacienţilor adulţi infectaţi cu virusul HIV, aflaţi sub tratament antiretroviral şi cu tropism detectabil numai pentru CCR-5. Studiile arată că între 50-78% dintre pacienţii HIV pozitiv prezintă această carateristică.

Maraviroc blochează accesul viral în celule: în loc să acţioneze împotriva virusului HIV în interiorul globulelor albe, aşa cum acţionează celelalte tratamente, Maraviroc împiedică pătrunderea virusului în leucocite prin blocarea căii de acces (co-receptorul CCR-5).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.