In incinta Muzeului Etnografic de pe strada Memorandumului, Consiliul Judeţean Cluj a inaugurat, marţi, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Cluj, o investiţie de peste 100.000 euro, din fonduri europene.

Lucrările propriu zise pentru amenajarea spaţiului şi dotarea acestuia cu echipamente IT şi mobilier au durat şase luni. Misiunea acestui centru este promovarea potenţialului turistic al judeţului Cluj pentru creşterea numărului de turişti. “Centrul de Informare şi Promovare Turistică nu este doar pentru promovarea turismului din Cluj ci pentru întreaga Transilvanie de Nord. Atât pe parte virtuală, prin site şi fizic prin pliantele care se distribuie aici. Totodată este deschis şi un magazin de suveniruri”, a declarat Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Trasee turistice şi site în mai multe limbi

Conducerea Consiliului Judeţean are în plan să realizeze trasee turistice concrete pentru vizitarea obiectivelor turistice. “Pasul următor va fi stabilirea unei relaţii foarte bună cu operatorii din turism, transport, cu cei care au locaţii astfel încât pe lângă această ofertă cu obiectivele turistice din judeţ să aibă concret anumite trasee turistice pe care le putem oferi turiştilor”, a spus Uioreanu.

De asemenea, pe viitor, site-ul centrului (www.cniptcluj.ro) va fi şi în limba maghiară, germană şi engleză.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.