Cenzura, în lipsa unei idei mai bune

Adio ştiri de la ora 5! Adio maţe, sânge, crime, sex! Modificările aduse de CNA Codului care reglementa audiovizualul prevăd că  “În intervalul orar 6.00 – 22.00 nu pot fi difuzate programe, altele decât producţiile audiovizuale de ficţiune, care conţin descrieri ori reconstituiri ale unor omucideri/sinucideri, mutilări/automutilări sau tehnici criminale ori practici oculte“. În plus, CNA a decis să adauge un alineat nou la acest articol, prin care posturile de televiziune nu mai pot difuza imagini de la locul tragediilor precum sinuciderile, crimele şi mutilările, dar nici imagini prin care este prezentată suferinţa familiilor victimelor.
Prevederi aparent totat binevenite şi de mult aşteptate, considerând rata ridicată a infracţiunilor comise cu violenţă de la noi din ţară. Parcă o mai şi văd pe bunică-mea (RIP) cum se mira ea şi zicea “Doamne, câte se întâmplă în ţara asta!”, în timp ce viziona ultimul episod al ştirilor morgă. Între timp, eu mă gândeam, păi dacă tot nu-i plac, de ce dracu se mai uită la ele? Răspunsul este unul simplu şi e dat de modul nostru ca specie de a înţelege viaţa, să trăim. Sexul vinde, se ştie de când lumea, dar tot la fel de bine vinde şi moartea. Avem în sânge holbatul la suferinţa altora, la macabru şi la brutal. Un prieten pompier îmi spunea că la un accident sau orice fel de deces lumea se stânge ca la circ, şi îl cred. De aceea, repet, încercarea de a cenzura macabrul în media este, aparent, o idee bună. Dar până la urmă nu tot cenzură se numeşte? Adică ne-am bătut cu pumnul în piept că vrem să fim liberi, să vedem şi să ascultă ceea ce ne place, ce ne interesează, dar până la urmă tot ceea ce avem voie vizionăm.

În incercarea de a amorţi, dacă nu extirpa, instinctul şi setea de sânge a omului, oare nu cumva dăm în atrofiere cerebrală? Un câine de pe stradă, dacă te apleci după o piatră, o ia la fugă, pentru că ştie că ceva nu-i bine. Unul de casă habar nu are de existenţa unui pericol şi aşteaptă tâmp să-i dai una în cap. Încercarea de a extirpa orice e violent mi se pare o soluţie disperată, un fel de ascuns mizeria sub preş, de ochii lumii. În fosta Uniune Sovietică nu existau hoţi, criminali, violatori, de homosexuali nici nu se punea problema. La televiziune, câtă emisie făcea şi aia, erau prezentate doar imagini cu omul socialist, bun pater familias, care pune umărul la progresul societăţii comuniste şi care nu comite nicio infracţiune. În Ucraina anilor 70 şi 80 se zvonea de existenţa unui criminal în serie, dar presa şi televiziunea vremii nu scotea un mâc pe această temă. A trebuit să cadă zidul Berlinului şi să vină Boris Elţin la putere pentru ca lumea să poată auzi de Andrei Chikatilo şi de cei 52 de copii mutilaţi, violaţi şi mâncaţi de către acesta. Poate dacă la TV se menţiona câte ceva despre măcelarul care patrula străzile din Rostov,  mulţi părinţi nu şi-ar fi plâns copii. Sau poate greşesc. Oricum, ideea că ce nu ştii nu te doare nu mi se pare a fii tocmai de preferat, sau cel puţin la momentul acesta. Mergând pe trend-ul de a cenzura tot ce poate dăuna pupilelor oricum deja dilatate de etnobotanice a românilor, ce ar fi să se interzică şi emisiunile despre cel de-al doilea război mondial sau topurile la tot felul de arme prezentate pe Discovery. Alea nu prezintă atrocităţi şi moarte, sau ce?  Până la urmă, de ce n-am încerca-o şi pe asta, oricum nu prea mai aveam mare lucru de pierdut.

 Sabin Ripan