cj cluj

Este a doua oară când Tribunalul Cluj retrimite același dosar la DNA – ST Cluj pentru completarea urmăririi penale, ceea ce arată superficialitatea cu care s-au anchetat faptele. Este vorba despre dosarul în care un expert neautorizat a fost angajat de către Consiliul Județean Cluj pentru a face o expertiză la pista Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj.

În anul 2018, Aeroportul Cluj a denunțat la DNA fapte de abuz în serviciu și fals în acte pe care firma Ingrut SRL din județul Timiș le-ar fi săvârșit în urma unui contract încheiat cu Consiliul Județean Cluj.

Povestea a pornit după ce Consiliul Județean a vrut să demonstreze că pista de aterizare/decolare de la Aeroportul Cluj nu este conformă și că prezintă grave probleme tehnice. În acest sens, pentru a se realiza expertiza vrută, instituția a încheiat un contract cu Ingrut SRL, societate ce are sediul în satul Giroc, județul Timiș. Firma ce se ocupă ”activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea” este condusă de Gheorghe Lucaci.

Problema principală constă în faptul că expertul angajat de Consiliul Județean nu este expert autorizat în piste de aviație, ci în drumuri.

Prin urmare, Aeroportul Cluj a reclamat acest abuz și a depus o plângere penală la DNA – ST Cluj. Procurorul a clasat cauza motivând că fapte nu este de natură penală. Decizia a fost atacată la Tribunalul Cluj de către reprezentanții aeroportului. Judecătorul a observat neregulile, prin urmare a retrimis dosarul la DNA pentru completarea urmăririi penale.

”Deși s-a reținut în mod just că dl. expert Lucaci Gheorghe nu deținea atestat în domeniile A4 și B2 procurorul a omis să observe faptul că atât ân CV-ul anexat documentației de atribuire cât și în declarația dată, se afirmă că domnia sa are calitatea de expert tehnic atestat în domeniile A4 și B2. Autoritatea contractantă, Consiliul Județean Cluj se înscrie în rândul autorităților prevăzute de art. 175, Cod Penal, prin urmare era necesară efectuarea sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în declarații, existând indicii serioase în sensul comiterii acestei infracțiuni”, arată judecătorul Gâlcă.

Prin urmare, dosarul a ajuns din nou la DNA, însă a fost din nou clasat de procuror. Reprezentanții aeroportului au contestat din nou rezoluția procurorului. Zilele trecute, respectiv în 19 octombrie, Tribunalul Cluj a admis plângerea formulată de aeroport și a retrimis pentru a doua oară cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale.

„În baza art. 341 alin. 6 lit. b C.proc.pen., admite plângerea formulată de către petenta Aeroportul Internaţional A.I. C. R.A., împotriva ordonanţei procurorului de clasare din data de 30.03.2020, în dosar nr. 107/P/2018 al DNA – Serviciul Teritorial Cluj, pe care o desfiinţează şi trimite cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale conform considerentelor prezentei încheieri. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, arată  Tribunalul Cluj.

Expertul amendat pentru muncă la negru: ”Nu mă bag în noroi”

Aceste aspecte au fost sesizate și la Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj, însă cauza a fost transferată la Timiș, unde inspectorii de acolo au amendat firma Ingrut pentru ”muncă la negru”, cu toate că neregulile sesizate au fost de altă natură.

Contactat de reporterul Gazeta de Cluj, Gheorghe Lucaci a declarat că nu se bagă ”în noroi”.

”Eu am avut punct de vedere. Eu nu mai sunt implicat în această problemă, nu mă bag în noroi”, a declarat Lucaci.

Potrivit unor surse, Gheorghe Lucaci ar fi declarat la DNA că el le-ar fi spus funcționarilor de la Consiliul Județean că nu îndeplinește condițiile necesare pentru a face expertiza, însă cu toate acestea, CJ a încheiat contractul respectiv.

Despre acest aspect, expertul Lucaci a declarat scurt: ”Nu comentez”.

David Ciceo: CJ Cluj a vrut să blocheze aeroportul cu expertize frauduloase

Directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo, a declarat cu privire la acest subiect că licitația organizată de Consiliul Județean Cluj a fost câștigată de firma Ingrut, cu toate că nu aveau experți pentru piste, așa cum prevedea caietul de sarcini.

”Într-un domeniu precum aviația, când e vorba de pistă de decolare/aterizare, condițiile sunt foarte stricte, iar autoritatea nu a verificat aceste nereguli. Noi avem expertize serioase făcute de experți de aviație pe pistă, nu cu muncă la negru. Unii funcționari de la Consiliul Județean Cluj au vrut să blocheze aeroportul cu niște expertize frauduloase”, a declarat David Ciceo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.