În Cluj Napoca există asociaţia Lions Club Ioan Georgiu care adună, deopotrivă, persoane care au cuvânt greu de spus în Justiţie, cum ar fi fostul şef al DNA Cluj, Elena Botezan, fostul şef al Parchetului General, Ilie Botoş, afacerişti cărora le-a şuierat pe la ureche urmărirea penală, Rareş Criste, sau Ioan Oroian care este acuzat că a delapidat USAMV-ul închiriind un cămin întreg participanţilor la Festivalul Untold. Asociaţia respectivă are sediul pe o stradă în Colonia Borhanci, unde a avut sediul firma Depali Com SRL, patronată de rotaryanul clujean Teodor Hozan, implicat într-un caz de braconaj alături de Viorel Bunea, fratele fostului comisar de politie, Gheorghe Bunea.
Asociaţia Lions Ioan Georgiu din Cluj Napoca adună procurori, poliţişti, politicieni şi oameni de afaceri, unii dintre ei remarcându-se prin piruetele pe care le-au făcut pe linia subţire care desparte un business de o afacere penală.
Printre membrii fondatori ai acestei asociaţii care imită titulatura clubului exclusivist Lions se numără fostul şef al DNA Cluj, actualmente judecător, Elena Botezan, fostul conducător al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ilie Botoş, comisarii de poliţie Marcel Bonţidean, Teodor Pop Puşcaş, patronul firmei de pază şi protecţie PP Protect, Vasile Apahidean, fostul şef al RAAPPS Victoria Cluj Napoca (cuibul băieţilor cu ”ochi albaştri”), Dorin Gioarsa, politicieni precum Daniel Don, fost şef al AJOFM, judecat pentru fapte penale, Kerekes Sandor, fost consilier judeţean, sau oameni de afaceri cu renume din domeniul energiei electrice, cum ar fi Rareş Criste, notari implicaţi în afaceri controversate, Laura Moigrădean şi diferiţi oameni de afaceri, unii dintre ei implicaţi în diferite dosare care au ajuns în justiţie şi, nu de puţine ori, în presă.
Cât de ”naturală” este asocierea dintre, spre exemplu, fostul şef al DNA Cluj, procurorul Elena Boteza (acum judecător la Curtea de Apel Cluj), care a instrumentat dosare cu nume grele din Cluj Napoca şi, să zicem, Rareş Criste, care a fost mituitorul din dosarul Mită la Hidroelectrica, doar cei doi ar putea să spună.
Asociaţia respectivă a avut sediul pe str Maramureşului nr 106, aceeaşi adresă unde funcţionează firma ECG Power Trading, patronată de omul de afaceri Rareş Criste şi off-shore-ul cipriot ECG CENTRAL EUROPEAN GAS LTD.
De la Criste la Hozan
Asociaţia respectivă a fost înfiinţată în 2005, iar după doi ani reprezentanţii asociaţiei au făcut cereri de retragere a calităţii de membru pentru următoarele persoane: BONŢIDEAN MARCEL-NICU, APAHIDEAN VASILE, GIOARSA DORIN, DON DANIEL, COTEŢ DOREL-VIOREL, SLEJEAN OVIDIU MIOAN, MOIGRĂDEAN LAURA,
PRESECAN ELENA-RODICA, BADIU NICOLAE-IULIAN, CRĂCIUN TITUS, MEZEI JANOS, BRATU TIBERIU,
HUSANU SOLVIA, DOBROTA IONEL, BOTEZAN VIRGINIA-ELENA, ANDRIES GABRIEL-LAURENTIU.
Împreună cu cererea de retragere a acestor persoane a fost schimbat şi sediul asociaţiei de la adresa de pe strada Maramureşului pe strada Colonia Borhanci 3A, unde s-a aflat sediul firmei Depali Com SRL, patronată de HOZAN TEODOR VICTOR, om de afaceri şi membru al Clubului Rotary. Hozan, împreună cu Viorel Bunea, fratele fostului comisar de politie, Gheorghe Bunea, şi Stefan Toth, un vânător care a fost filmat anul trecut în timp ce omora o vulpe cu o bucată de lemn, au prins la braconaj. Însă, ancheta făcută de poliţiştii clujenii s-a finalizat cu o propunere de neîncepere a urmăririi penale pentru braconaj, în dosar specificându-se că fapta de braconaj nu a fost făcută cu vinovăţie. Ancheta a fost făcută de poliţistului Felician Mărincaş, de la Serviciul de arme, explozivi şi substanţe periculoase din cadrul IPJ Cluj, şi procurorul Rareş Ciauşu. După terminarea cercetărilor, cei doi anchetatori au ajuns la concluzia că persoanele surprinse cu doi lupi în portbagaj nu au putut fi acuzate de braconaj.
Protecţie pe bandă rulantă
Pop Puşcaş a fost succesorul lui Nelu Pop la conducerea IPJ Cluj şi fost candidat la primăria clujeană. El este unul dintre oamenii de încredere al lui Ioan Rus. Firma de pază şi protecţie pe care o patronează, PP Protect, câştigă de ani buni contracte pe bandă rulantă contracte de la instituţiile de stat şi nu numai. Spre exemplu, de curând, firma a câştigat un contract de peste 10 milioane de lei de la UMF Cluj Napoca.
Fostul şef al Poliţiei clujene, PSD-istul Teodor Pop Puşcaş a devenit acţionar la SC Euro Hunter, alături de omul de afaceri clujean din domeniul restaurantelor şi imobiliarelor, Nicolae Căpuşan şi de Vasile Salanţă. Miza acestei societăţi o reprezintă lacurile din Mărtineşti care ocupă o suprafaţă totală de 176,42 de hectare de teren, din care 142,57 de hectare de luciu de apă, suprafeţe pe care, în momentul de faţă, acţionarii Euro Hunter nu au nici un contract de moştenire, de vânzare-cumpărare şi nu plătesc nici chirie. Pentru că lacurile au fost acolo, înainte de înfiinţarea acestei societăţi, se pune întrebarea firească cum au ajuns cei menţionaţi anterior să administreze aceste lacuri. Ca într-o “scrisoare pierdută”. Societatea Piscicola, care începuse să acapareze lacurile din judeţ, a intrat în posesia fermelor piscicole de la Mărtineşti. Aceste puneri în posesie au fost făcute cu sprijinul guvernului care dorea privatizarea lacurilor.
Botoş s-a lansat ca un Sputnik pe orbita justiţiei româneşti
Ilie Botoş a absolvit Facultatea de Drept din cadrul UBB în 1990 şi apoi a fost judecător la Tribunalul Militar Cluj şi ulterior procuror în cadrul aceleiaşi instanţe. Din această funcţie, Botoş a ajuns procuror la Parchetul Naţional Anticorupţie, apoi la consilier la MApN, iar de aici direct la Ministerul de Interne.
Ilie Botoş este unul dintre cei mai cunoscuţi procurori clujeni care a avut mereu nas pentru avansări şi dosare controversate. A fost implicat în Dosarul Petromidia, unde a încercat să încline balanţa în favoarea lui Dinu Patriciu, şi nu a văzut atunci când Omar Hayssam a fugit din ţară.
Practic, Hayssam a fugit din ţară din cauza modului în care Ilie Botoş, atunci Procuror General, a gestionat situaţia. După acest eşec, Botoş şi-a dat demisia, dar a fost avansat de trei ori. În 30 iunie 2006, Omar Hayssam fuge din ţară, iar Ilie Botoş este demis din funcţia de procuror general. După aproximativ o lună de zile de la fuga lui Hayssam, Botoş a fost avansat de preşedintele Traian Băsescu la gradul de magistrat de brigadă, apoi în 2007 a devenit general-maior magistrat, iar în 2011, de 1 Decembrie, a fost avansat general-locotenent.
În martie 2014, Ilie Botoş a devenit mâna dreaptă a ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea. Legătura dintre ei este una mai veche şi a fost ”cimentată” după 1990 la Ministerul Apărării Naţionale. În timpul mineriadei din 13-15 iunie 1990, din Bucureşti, generalul Ioniţă Botoş, unchiul lui Ilie Botoş, era şeful Comandamentului Serviciilor Armatei şi s-a ocupat pe 14 iunie cu încazarmarea, echiparea şi hrănirea a circa 990 de mineri în două unităţi militare ale MApN de pe şoseaua Olteniţei din capitală.
Ilie Botoş a cultivat relaţii cu baronii PSD, între care Marian Oprişan. El a fost invitat de Oprişan la investirea în funcţie a Prefectului de Vrancea, Nicuşor Halici, unul dintre oamenii lui Oprişan. De altfel, Viorel Hrebenciuc, Miron Mitrea, Marian Vanghelie, Matei Agathon etc. şi-au găsit şi ei… clipe de linişte după discuţiile reconfortante purtate cu Ilie Botoş.
În februarie 2013, Ilie Botoş a revenit în atenţia publică când premierul Victor Ponta l-a numit consilier guvernamental pentru securitate naţională.
Băiatul deştept care a curentat Hidroelectrica
La înfiinţarea Asociaţiei Lions Club Ioan Georgiu, omul de afaceri clujean Rareş Criste Cristian era preşedintele consiliului director.
În urmă cu doi ani el a oferit o şpagă de 1,4 milioane de euro pentru a cumpăra energie, într-un mod dezavantajos pentru stat, de la Hidroelectrica. Cei care au primit şpaga au fost reţinuţi, însă de Rareş Criste nu s-a atins nimeni.
Una dintre cele mai mari afaceri pe care Rareş Criste era cât pe ce să o încheie a fost cea în care una dintre firmele la care era director, SC Energon Power Gas, ar fi urmat să încheie cu Hidroelectrica un contract pe patru ani de zile pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (aproximativ 262.980.000 euro) în condiţii dezavantajoase pentru compania de stat. Însă, cu câteva zile înainte de a se parafa această înţelegere, au intervenit procurorii DNA, ajutaţi de agenţi ai Serviciului Român de Informaţii (SRI), care au declanşat o anchetă şi au reţinut doi oficiali ai Hidroelectrica.
Practic, procurorii au avut nevoie de 6 zile pentru a face acest dosar pentru că intenţia lui Criste a cumpăra a devenit publică în data de 17.10.2013, iar procurorii au anunţat că au depistat nereguli în data de 23.10.2013. Comunicatul DNA arată, fără a menţiona numele lui Rareş Criste, sau implicarea lui directă în afacere, că doi oficiali ai Hidroelectrica au fost reţinuţi pentru dare de mită şi complicitate la această infracţiune: “MIHĂILĂ IOAN, membru în cadrul Consiliului de Supraveghere al S.C. Hidroelectrica S.A. şi consilier al ministrului delegat pentru Energie, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de dare de mită,
BRĂDEAN EUGEN, director de trading în cadrul S.C. Hidroelectrica S.A. şi membru în cadrul Directoratului S.C. Hidroelectrica S.A., în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la luare de mită şi complicitate la dare de mită”.
În 2005, Rareş Criste a intrat în afaceri prin intermediul Premier Construct şi, în paralel, la Ten Transilvania Energy, Inc.. Dacă la Premier Construct, Criste a stat doar un an, la Ten Transilvania Energy a făcut afaceri timp de 5 ani. La această societate, Criste a dezvoltat un adevărat “lanţ al puterii”. A deţinut controlul acestei firme alături de Alin Ardelean, fiul lui Virgil Ardelean, fostul sef al Doi şi-un sfert, şi alături de Sorin Piciu, un alt personaj bine înfipt în afacerile cu energie. De asemenea, Criste este unul dintre partenerii constanţi ai unei firme olandeze, Energon Holding Delft B.V, axată pe afacerile cu energie. Ten Transilvania Energy are contracte cu centralele de la Turceni şi Rovinari, de unde cumpără energie pentru a o vinde mai departe. De asemenea, Criste a mai fost asociat şi în SC Amgaz Furnizare, societate implicată în afaceri de anvergură cu societăţile de stat Romgaz şi Distrigaz, care gestionează o parte din gazele naturale din România. Iniţial, compania Amgaz Furnizare SRL a aparţinut lui Peter Braun, om de afaceri implicat în privatizarea ALRO Slatina. SC Amgaz Furnizare SRL face parte dintr-un grup de companii (Infochem, Amgaz SA) înfiinţate de Horia Roşu, fostul consilier al ministrului PSD al Industriilor, Dan Ioan Popescu.
Corupţie la Don Daniel, şeful de la AJOFM Cluj
Un alt membru al acestei asociaţiei a fost Daniel don, fostul şef al AJOFM Cluj, acum judecat într-un dosar de corupţie pentru luare de mită şi fals în declaraţii, în formă continuată. în perioada 2010 – noiembrie 2015, în activitatea de implementare a proiectelor finanţate din fonduri europene, în care AJOFM Cluj a avut calitatea de beneficiar sau partener, au fost cooptate de către Daniel Don persoane provenind din rândul actualilor sau foştilor angajaţi ai agenţiei, aceştia fiind desemnaţi în calitate de experţi.
„Remuneraţiile experţilor care compuneau echipa de management şi respectiv de implementare constituiau cheltuieli ale proiectelor, cuprinse ca atare în bugete drept cheltuieli cu resursa umană şi erau suportate din fondurile provenind din bugetul Uniunii Europene. Întrucât, potrivit prevederilor legale, directorul Daniel Don nu putea fi remunerat în cadrul proiectelor, din probele administrate în cauză a rezultat faptul că acesta a pretins o parte din veniturile încasate de subordonaţii săi”, susţin procurorii.
DNA precizează că Daniel Don a pretins şi a primit, în mod repetat, de la inculpaţii Uifălean, Enyedi, Apătean şi alte persoane, sume totalizând aproximativ 3,5 milioane lei, bani care provin din bugetele unor proiecte finanţate din fonduri europene, prin programele POSDRU şi FEAG.
Anchetatorii au constatat că, în 2012, Daniel Don a fost sprijinit în obţinerea foloaselor băneşti de către Marian Moteoc, şoferul său, care a colectat lunar banii pretinşi.
„Sumele de bani respective au fost remise de regulă în sediul instituţiei, de cele mai multe ori în plicuri. După colectare, banii au fost înmânaţi inculpatului Don sau, la indicaţiile sale exprese, au fost depuşi fie în autoturismul de serviciu folosit de către acesta din urmă, fie într-un cont bancar deţinut de directorul AJOFM Cluj”, se precizează în comunicat.
DNA menţionează că, urmare a analizării declaraţiilor de avere completate de către Daniel Don în aprilie 2014 şi 2015, s-a reţinut că funcţionarul public nu a declarat sumele identificate în conturile bancare la categoria activelor financiare.
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin lui Daniel Don.
De asemenea, s-a mai dispus luarea măsurii asigurătorii prin instituirea popririi asupra sumei de peste 500.000 lei ce reprezintă o creanţă nerecuperată de Daniel Don de la o societate comercială.
Fostul şef DNA Cluj, Elena Botezan, membru în asociaţie
În 2014, după ce i-a trimis după gratii pe fostul primar al municipiului Cluj Napoca, Sorin Apostu, pe vicepreşedintele CJ Cluj, Radu Bica, sau pe fostul şef al administraţiei judeţene, Horia Uioreanu, fostul şef al DNA Cluj, procurorul Elena Botezan a cerut să fie transferată în funcţia de judecător la Curtea de Apel Cluj.
Procurorul Elena Botezan a devenit şeful DNA Cluj în toamna anului 2009, după ce anterior lucrase la DNA Bucureşti. La numirea ei în această funcţie au contat proiectul de management depus, faptul că este procuror de aproape 15 ani şi că nu a fost sancţionată pentru nici o abatere disciplinară. De asemenea, şeful DNA Cluj a lucrat la o anchetă în urma căreia au fost trimise în judecată mai multe nume grele din Justiţie. Este vorba de fostul procuror general adjunct de la Parchetul ÎCCJ, Gabriela Ghita, foştii procurori Dumitru Gheorghe (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti) şi Sterian Guli (Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni), Gheorghe Cerbeanu (fost judecător la Tribunalul Vâlcea) şi Gheorghe Bucur (notar şi fost membru CSM).
Pe parcursul carierei de procuror a fost acuzată de abuzuri în dosarul procurorului Gheorghe Dumitru, pe care l-a anchetat împreună cu colegul ei, Lucian Papici.
Fratele magistratului Elena Botezan este avocatul Radu Şomlea, care l-a consiliat în diverse afaceri pe Arpad Paszkany şi a colaborat cu societatea de avocatură din Bucureşti Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii, care i-a reprezentat pe Băsescu, România şi Energy Holding.
Membrii fondatori ai Asociaţiei Lions Club Ioan Georgiu
BONŢIDEAN MARCEL-NICU (comisar poliţie), POP-PUŞCAŞ TEODOR(comisar poliţie), APAHIDEAN VASILE (comisar), BOTOŞ ILIE (procuror), CRISTE RAREŞ CRISTIAN (afacerist), MURESANU FIOR-DAFIN (profesor universitar UMF Cluj Napoca), GIOARSA DORIN (fost şef RAAPPS – Sucursala Victoria Cluj), DON DANIEL (fost şef AJOFM), COTET DOREL-VIOREL (om de afaceri), PETRESCU MARIUS-CLAUDIU (om de afaceri), VERESIU IOAN-ANDREI (cadru universitar UMF Cluj), SELEJAN OVIDIU IOAN (om de afaceri), OROIAN IOAN-GHEORGHE (om de afaceri), MOIGRADEAN LAURA (notar), PRESECAN ELENA RODICA (avocat), CAREAN MIHAELA VASILICA (om de afaceri), BADIU NICOLAE IULIAN (om de afaceri), CRACIUN TITUS, MEZEI JANOS (om de afaceri), BRATU TIBERIU (cadru medical), TANŢĂU FLORIN MIRCEA (om de afaceri), MIERE DORIN IOAN (vameş), PICIU DOINA (cadru medical), HUSANU SILVIA, DOBROTA IONEL, FENESAN AUGUSTIN (om de afaceri), BOTEZAN VIRGINIA ELENA (judecător), KEREKES SANDOR (politician şi om de afaceri), BALDI LAURA PETRONELA, ANDRIES GABRIEL LAURENTIU (cadru medical), POP IUSTIN ATANASIU (cadru universitar).
Cumva trebuie spălate păcatele.
Asa e si la celelalte asocieri a unor băiețași, si toate cica in scop caritabil.
Aproape ca vars.
Clujeni care pateaza fata si onoarea ardelenilor.
Felicitări pentru articol! La Cluj
Drept recompensa pentru moralitatea de care a dat dovada si a a faptului ca niciodata nu si-a trecut in declaratia de interese apartenenta la „club” (fals prin omisiune in acte publice si uz de fals) procuroarea a fost promovata judecatoare la Curtea de apel Cluj. Bravo CSM, bravo romanilor !
Hozan nu i clujan ii din salaj, asta a, construit impreuna cu una macavei blocuri fara autorizatie, unele pe teren de stat. Sunt in combinatie cu moigradean si cadastru.Au vandut pe acte false zeci de apt, au complici la urbanism si impozite taxe. Mai exista un personaj care o protejaza pe moigradean, ii vulpea care il comanda si pe Boc. Primaria ii complice la intabulari pe falsuri. N ai nici o sansa sa i dobori, am incercat peste tot. Traiesc din excrocherii, nu s oameni de, afaceri, borfasi care au protectie contra mita