Platforma de delivery Tazz a dezvăluit preferințele culinare ale românilor, inclusiv a clujenilor, în raportul anual Tadaaazz pe 2022.
Astfel, la nivel național, în cursul anului trecut, sosul de usturoi, cheeseburgerul, shaorma, kebabul, meniul crispky chicken, noodles, cartofii prăjiți și sosul nachos ocupă primele locuri în topul celor mai des comandate preparate.
La Cluj, prima poziție este ocupată de cheeseburger, cu 42.372 produse comandate, urmat de sosul de usturoi, meniul crispy chicken, shaorma, noodles și bacon, egg & cheese bagel.
De asemenea, în topul restaurantelor din Cluj-Napoca în funcție de cel mai mare număr de comenzi de pe Tazz în 2022 se numără Big Belly, Grande, Express Chef, Noodle Pack și Spartan.
Cea mai valoroasă comandă dată de un clujean pe Tazz a fost de 4.138.65 de lei, provenită de la restaurantul Grande, urmată de o comandă în valoare de 2.007 lei de la Express Chef.
Cel mai pofticios utilizator Tazz în 2022 este din Cluj-Napoca, acesta fiind înregistrat cu un număr de 746 de comenzi cursul anului trecut. Potrivit raportului, acesta a comandat de 142 de lei șnitel de pui de la Express Chef.
Un alt clujean a dat 593 de comenzi dintre care 72 pentru risotto cu pui, tot de la Express Chef. Raportul annual Tadaazz mai arată că, la nivel național, românii plasează cel mai des comenzi pe Tazz în jurul orei prânzului, dar clujenii se încadrează în categoria celor mai matinali clienți, fiind pe locul 2 la cele mai multe produse comandate între orele 6-10.
Clujenii se numără și printre utilizatorii care comandă produse și târziu, clasându-se pe locul 3 în România cu 3.185 de shaorme de pui comandate.
Clienții din Clui-Napoca ocupă și primul loc la categoria deserturi, cu 57.074 produse dulci comandate anul trecut. În top se află mini papanașii cu smântână și dulceață de afine.
Gurmanzii clujeni se află și pe primul loc la nivel national în topul comenzilor de grup, atât din punct de vedere al numărului de participanți, cât și al valorii. Astfel, un grup de 29 de persoane a dat cea mai mare comandă comună în valoare de 1.442 lei, scrie cluj24.ro.