Un cetățean străin prins în flagrant, joi, cu 50 kilograme de droguri 2-MMC, de procurorii DIICOT Cluj. Bărbatul, care adusese drogurile din Ungaria pentru a le vinde în România, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

„La data de 21.12.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea  unui inculpat (cetățean străin) cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  efectuare de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept și fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii.”, a informat DIICOT Cluj.

Acesta a fost prins în flagrant,  în timp ce transfera, din autoturismul său în alt autoturism,  cantitatea de aproximativ 50 kilograme substanță psihoactivă 2-MMC, ambalată în saci  ascunși în  mai multe cutii de carton.

„Din cercetările efectuate a rezultat că inculpatul a introdus drogurile  în țară, din Ungaria, pe cale terestră în scopul  comercializării lor  pe teritoriul României.
În cursul acestei zile,  judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.”, au transmis reprezentanții DIICOT.

Citește și: Unul dintre „cei șapte fantastici” arestați de DIICOT pentru trafic de droguri este un om de afaceri din Cluj

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.