Un cetățean vietnamez a fost condamnat de magistrații de la Curtea de Apel Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor. Bărbatul va sta ani buni la răcoare, după ce și-a înjunghiat un conațional, în fața unei locuințe de pe Calea Baciului din municipiul Cluj-Napoca.

Faptele s-au petrecut la data de 29 decembrie 2022, când agresorul a făcut o vizită la domiciliul altor conaționali de-ai săi, de pe Calea Baciului, unde se afla și victima. După ce au consumat băuturi alcoolice, între inculpat şi persoana vătămată a avut loc un schimb de replici acide, iar agresorul a fost dat afară din imobil. Conflictul a continuat în fața locuinței, iar cei doi bărbați s-au luat la bătaie.

Potrivit rechizitoriului, „cei doi s-au împins/îmbrâncit reciproc, persoana vătămată i-a aplicat inculpatului un pumn în zona feţei, inculpatul a ripostat, cei doi îmbrâncindu-se, inculpatul s-a dezechilibrat şi a căzut, moment în care inculpatul a luat cu mâna stângă, de pe jos, un ciob de sticlă ascuţit şi a lovit-o, o singură dată, pe persoana vătămată în zona abdomenului”.

Victima a fost preluată de ambulanţă şi transportată la spital, fiind supusă unei intervenţii chirurgicale urgente. Din raportul de expertiză medico-legală a rezultat că persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire activă cu corp înţepător-tăietor din faţă şi lateral dreapta a victimei, că leziunile traumatice abdominale au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei.

Instanța a motivat că pentru stabilirea pedepsei a ţinut cont de faptul că „inculpatul şi persoana vătămată sunt cetăţeni vietnamezi, iar în cultura vietnameză astfel de fapte nu sunt percepute ca fiind de aceeaşi gravitate ca în cultura românească. S-a mai reţinut următoarele aspecte favorabile inculpatului: integrarea în familiei şi în societate, faptul că inculpatul avea un loc de muncă stabil şi nu este cunoscut cu antecedente penale. Nu a putut fi ignorat nici contextul anterior săvârşirii infracţiunii – persoana vătămată i-a adresat inculpatului cuvinte jignitoare şi i-a cerut să părăsească locuinţa unde şi persoana vătămată se afla în vizită, persoana vătămată l-a urmat pe inculpat în afara locuinţei unde a continuat conflictul verbal. În defavoarea inculpatului s-a reţinut aplicarea unei lovituri puternice într-o zonă vitală (zona abdominală), pe fondul unui conflict spontan, dar şi a consumului voluntar de băuturi alcoolice; folosirea unui obiect ascuţit apt de a pune în pericol viaţa victimei; inculpatul s-a oprit din aplicarea loviturilor ca urmare a intervenţiei concubinei sale şi a faptului că persoana vătămată s-a îndepărtat la insistenţele martorei (concubina inculpatului); gravitatea leziunii suferite de victimă care i-a pus viaţa în pericol şi a fost nevoie de o intervenţie chirurgicală de urgenţă; atitudinea inculpatului imediat după săvârşirea infracţiunii – s-a ascuns sperând că acest conflict va fi rezolvat de la sine sau cu ajutorul angajatorului, a fost nevoie de metode speciale de supraveghere pentru localizarea inculpatului”.

Solutia pe scurt: În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., Respinge, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul N.V.Q., prin avocat ales, la data de 21.12.2023. În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinţei penale nr. 281/16.11.2023 a Tribunalului Cluj, pe care o desfiinţa în parte, sub aspectul reţinerii cauzei de reducere a pedepsei prevăzute de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., duratei pedepsei închisorii, modalităţii de executare a pedepsei închisorii şi, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., majorează pedeapsa stabilită în sarcina inculpatului N.V.Q., la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă le omor, prev. de art. 32 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) şi (2) din C. pen., în condiţiile depăşirii limitelor legitimei apărări, conform art. 75 alin. (1) lit. b) din C. pen. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii (inclusiv pedeapsa complementară şi accesorie). În baza art. 424 alin. (3) din C. proc. pen. şi art. 72 alin. (1) din C. pen., din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare se deduce durata reţinerii şi arestării preventive în cauză de la data de 06.01.2023 la 21.09.2023. Conform art. 241 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., măsura controlului judiciar dispusă în cauză faţă de inculpat încetează de drept, astăzi, data pronunţării prezentei decizii definitive. În baza art. 422 din C. proc. pen. rap. la art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare aferente soluţionării apelului parchetului rămân în sarcina statului. Conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu I.E.R., în sumă de 510 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 25.03.2024.

Citește și: Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătății, află azi dacă va fi condamnată de judecătorii clujeni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.