Clujenii au pierdut împotriva echipei lui Hagi, după ce au primit două goluri în ultimele 5 minute.
Partida din Gruia a avut un start echilibrat, iar cele două echipe au reușit să se anihileze reciproc. Jocul s-a disputat la mijlocul terenului, fără ca una dintre formații să preia inițiativa. Păun a fost primul care a încercat poarta, dar șutul său de la 20 de metri a scuturat transversal lui Buzbuchi.
După ocazia clujeanului, Viitorul a preluat controlul partidei și a pus presiune, fără să amenințe serios poarta lui Fernandez. Totuși, Ianis Hagi l-a încercat de câteva ori pe goalkeeperul spaniol. Astfel, după un joc modest din partea ambelor echipe, prima repriza s-a încheiat 0-0.
Antonio Conceicao a mutat ofensiv înaintea actului secund și l-a intrdus pe Tambe în locul lui Ioniță. Forcingul de început al CFR-ului a dat roade, iar golgheterul Țucudean a deschis scorul împotriva fostei sale echipe. “Feroviarii” au încercat să controleze partida și au reușit și cu aportul adversarilor, care au avut probleme în ultima treime.
Deși Mladen și Hagi s-au apropiat periculos, lovitura de teatru a venit în minutul 86, când Voduț l-a învins pe Fernandez cu un șut din apropierea centrului terenului. Când meciul părea să se îndrepte spre o remiză, Hațiegan a dictat penalty, iar Ianis Hagi a transformat fără emoții. Astfel, Viitorul s-a impus cu 2-1 în Gruia.
Echipe de start:
CFR Cluj: Fernadez – Peteleu (Manea ‘57), Vincius, Mureșan, Camora – Djokovic, Males, Ioniță (Tambe ’46) – Mailat (Costache ’65), Țucudean, Păun
Viitorul: Buzbuchi – Mladen, Țîru, Luchin, De Nooijer – Achim (Voduț ‘67), Băluță, Vână – Hagi, Drăguș (Houri ‘79), Mățan (Ciobanu ‘56)
CFR Cluj rămâne pe locul doi în clasament, cu 12 puncte, după șapte etape. Următorul meci pentru clujeni va fi derby-ul cu FCSB.