CFR Cluj – Universitatea Craiova este cel mai interesant meci al etapei a treia din Superliga. Meciul va avea loc duminică, de la ora 22:00, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.

Înaintea acestei partide, Universitatea Craiova și CFR Cluj au același număr de puncte în clasamentul primei ligi, 4, astfel că sunt vecine de ierarhie, pe locurile 3 și 4. Doar Sepsi OSK are 6 puncte după primele două runde.

În acest start de sezon, CFR Cluj a învins-o dramatic pe Dinamo pe teren propriu, scor 3-2, iar apoi a ratat printre degete victoria pe final de meci în deplasarea cu Rapid, unde partida s-a încheiat 2-2.

În schimb, Universitatea Craiova a remizat în prima rundă în deplasare cu Hermannstadt, scor 0-0, iar apoi a învins-o pe teren propriu pe UTA Arad cu 4-2. Ambele echipe vin după meciuri în Conference League, cu mențiunea că Universitatea Craiova vine după o deplasare în Slovenia, la Maribor.

Poate și acesta este unul dintre motivele pentru care CFR Cluj pornește cu prima șansă la pariuri online în confruntarea cu Universitatea Craiova, întrucât nu a fost nevoită să părăsească România în această săptămână. Formația lui Dan Petrescu are cota 1.85 să câștige, egalul are 3.60, iar succesul Universității Craiova are 4.00.

CFR Cluj a câștigat ultimul meci cu Universitatea Craiova

Ultimul meci din Gruia a fost câștigat de Universitatea Craiova cu 2-1. Ștefan Baiaram și Alexandru Mitriță au marcat pentru olteni, în timp ce Matei Ilie a înscris pentru CFR Cluj.

Privind rezultatele din ultima perioadă, putem trage concluzia că meciurile dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova au fost de fiecare dată deschise oricărui rezultat. În ultimele zece meciuri, CFR Cluj a câștigat de trei ori, Universitatea Craiova de patru ori, iar alte trei dueluri s-au încheiat la egalitate.

Antrenorul Universității Craiova, Costel Gâlcă, a întâlnit-o de trei ori în carieră pe CFR Cluj. De două ori a câștigat și o dată a pierdut. Eșecul este singurul pe banca Universității Craiova, în timp ce victoriile sunt din 2014 și 2015, când se afla la FCSB.

De partea cealaltă, Dan Petrescu a a întâlnit-o de 19 ori în carieră pe
Universitatea Craiova. Are un bilanț de 9 victorii, 5 remize și 5 înfrângeri. Doar
pe FCSB a întâlnit-o de mai multe ori în carieră, de 32 de ori.

.

Pe CFR Cluj o așteaptă meciuri dificile în campionat

Dincolo de parcursul din cupele europene, CFR Cluj va avea serios de furcă și cu meciurile din campionat. Startul de sezon nu se anunță ușor pentru gruparea lui Dan Petrescu. Pe 4 august, de la ora 22:00, CFR Cluj va disputa derby-ul local cu U Cluj. Se anunță un meci al orgoliilor, care o prinde și pe U Cluj într-o formă bună, după startul excelent de sezon al băieților antrenați de Neluțu Sabău.

Apoi, CFR Cluj va întâlni în campionat Unirea Slobozia, echipa care a reușit să învingă Farul în prima etapă, iar apoi a remizat surprinzător contra celor de la FCSB. În etapa a șasea din campionat, CFR Cluj se va deplasa la Oțelul Galați, pe terenul unei echipe unde se câștigă greu. Prioritare sunt însă meciurile din Conference League, iar Dan Petrescu va încerca în anumite momente să menajeze unii jucători.

Cotele publicate în acest articol pot suferi modificări în orice moment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.