Județul Cluj este reprezentat în prezent de 14 aleși în Parlamentul României, zece dintre aceștia în Camera Deputaților și patru în Camera Senatului.
Numărul de parlamentari este atribuit pe principiul un deputat la 73.000 de locuitori și un senator la 168.000, conform legii 208 din 2015. Din punctul de vedere al remunerației, un deputat primește 3.900 euro, iar un senator este remunerat lunar cu 3.500 euro.
Ce au făcut PSD-iștii în Parlament până în prezent
Partidul Social Democrat este reprezentat în Camera Deputaților de Achimaş-Cadariu Patriciu-Andrei. Acesta este secretar în cadrul Comisiei pentru sănătate şi familie, funcție de unde câștigă lunar aproximativ 4.000 de euro. Până în prezent, acesta a luat cuvântul o singură dată, anume când a depus jurământul pentru investire în funcție.
În Senat, PSD este reprezentat de Vasile Dîncu. Acesta nu face parte din vreo comisie, iar singura dată când a luat cuvântul a fost la acordarea votului de încredere al Parlamentului asupra Guvernului.
Cine e cel mai activ parlamentar clujean PNL
Partidul Național Liberal are patru deputați în prezent, cel mai activ dintre aceștia fiind Moisin Radu-Marian, care pe lângă jurământ, a mai adresat cinci seturi de întrebări publice. Aceste întrebări au fost adresate Ministerului Sănătății, Economiei Antreprenoriatului și Turismului, respectiv Autorității Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei. În prezent, Moisin Radu este membru în Comisia juridică, de disciplină și imunități.
Sărmaş Ioan-Sabin a luat cuvântul doar la depunerea jurământului, dar este președintele Comisiei pentru tehnologia informațiilor și comunicațiilor, poziție pentru care este remunerat cu 4.200 de euro.
Deputata Burciu Cristina este vicepreședintele Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare, de unde primește 4.000 de euro lunar. Aceasta și-a făcut vocea auzită în Parlament doar la depunerea jurământului.
Moldovan Sorin-Dan a fost printre cei mai activi reprezentanți ai clujenilor în parlament, formulând patru seturi de întrebări adresate Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Ministerului Sănătății. Sorin-Dan nu stă departe nici de comisiile parlamentare, fiind vicepreședinte Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.
Deși Moldovan are un CV bogat, singura experiență care l-ar putea recomanda pentru funcția de vicepreședinte și cei 4.000 de euro pe care îi primește lunar, o reprezintă un curs de 4 luni, de “siguranță națională” în cadrul Universității Naționale de Apărare “Carol I”. Acesta este și membru Comisiei pentru tehnologia informațiilor și comunicațiilor, domeniu unde, în urma analizei CV-ului, nu are niciun fel de experiență. În Senat, Nichita-Adrian Oros nu prezintă nici un fel de activitate până în prezent.
USR se păstrează pentru ședințele viitoare. Activitatea PLUS
În ceea privește activitatea parlamentarilor PLUS, Băltărețu Viorel face parte din Comisia pentru industrii și servicii, respectiv Comisia pentru afaceri europene și a luat cuvântul doar la investirea în funcție.
Colega acestuia de partid, Murariu Ioana, ocupă funcția de secretar al Camerei Deputaților, de unde primește lunar aproximativ 4.600 de euro. Aceasta este membră în Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale și Comisia juridică, de disciplină și imunități. Murariu Oana s-a făcut auzită în legislativ la investire și la acordarea votului de încredere Guvernului.
În Senat, Bordei Cristian a făcut doar figurație până în prezent, nefiind implicat în nici o activitate.
În curtea USR, deputatul Radu-Iulian Molnar, deși este IT-ist de meserie, este membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și în Comisia pentru știință și tehnologie. În ceea ce privește intervențiile în cadrul parlamentului, acesta se pare că se păstrează pentru ședințele următoare.
AUR nu are încă activitate
Alianța pentru Uniunea Românilor este reprezentată în Camera Deputaților doar prin Coleșa Ilie-Alin, fără activitate parlamentară până în prezent.
Cel mai activ parlamentar al Clujului
Reprezentantul UDMR Cluj în Camera Deputaților, Csoma Botond, deși nu face parte din vreo comisie, a fost cel mai activ parlamentar din partea Clujului, acesta a luat cuvântul de șapte ori în patru ședințe. Tot acesta este și liderul Grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România, funcție pentru care primește peste 4.300 de euro.
Colegul său de partid, Laszlo Attila, nu s-a remarcat în Senat cu nimic până în prezent.
Cât se mai câștigă prin parlament în ziua de azi
Dacă tot am pomenit de aleșii Clujului și cât câștigă aceștia, nici restul parlamentarilor nu o duc rău.
Ludovic Orban, de exemplu, câștigă lunar 5.000 de euro din funcția de președinte al Camerei Deputaților. Fostul prim-ministru, are un coeficient de salarizare 11,50 similar cu Anca Paliu Dragu, președintele Camerei Senatului, iar vicepreședinții celor două camere primesc lunar 4.500 de euro.
În topul listei se află în continuare președintele Klaus Iohannis. Cu un salariu de 5.200 de euro. În administrația prezidențială se plătește foarte bine, consilierii președintelui încasând lunar 4.500 de euro.
Ce salariu are Ludovic Orban ca președinte al Camerei Deputaților