Presa din România și din Occident se învârte în jurul dimensiunii etice a activității de vânătoare și în special asupra culpabilității vânătorului în cauză de a fi ucis un urs pentru care nu avea autorizație. Deci dacă începem să intrăm în subiect ne dăm seamă că vânătoarea acestui exemplar a fost ilegală, deci avem cel puțin o infracțiune cu cel puțin un autor.

Însă, ceea ce presa încă nu a aflat este complexitatea relațiilor dintre organizatorii din România a partidei de vânătoare și un cetățean al statului Lichtenstein care este principalul inculpat în această speță. Așadar care este persoana, care sunt persoanele care l-a/l-au adus pe cetățeanul unui alt stat la vânătoare în România?

Se știe însă că ursul Arthur era monitorizat de multă vreme de specialiști, căci, el avea cîteva particularități, în special, dimensiunile sale uriașe. Deci, cineva știa nu numai că Arthur reprezenta un trofeu de vînătoare, ci, și locul unde se afla!

Concluzia firească este că prințul a fost condus la fix de cei care știau exact unde se afla Arthur! Deci, se pune întrebarea: de cine a fost însoțit prințul în această vînătoare ciudată?, căci ar fi absurd să se creadă că acesta bătea întîmplător cu pasul această pădure imensă și deasă, cînd, dintr-o dată, i-a apărut în cale ursul Arthur.

Mai ales că, fiind vorba despre cineva dintr-o familie regală, logic ar fi fost ca serviciile de protecție, în speță SPP, să intre în acțiune, măcar pentru a evita un imens scandal diplomatic în situația în care prințului i s-ar fi întîmplat vreun accident de vănătoare…

 Acum știm cu exactitate că prințul a venit în România în data de 15 martie 2021 și a plecat din țară pe 16 martie 2021. Unde a dormit el în acea noapte, în pădure, lîngă ursul Artur? O partidă de vînătoare de o asemenea anvergură nu se organizează ad hoc, ci are niște reguli: este declarată și aprobată, vănătorii sînt instruiți, li se prezintă zona, interdicțiile, se comunică oficial cine sînt participanții, hăitașii și alte detalii obligatorii. Ancheta ar fi trebuit deja să analizeze toate aceste aspecte, iar autoritățile trebuiau deja să le comunice opiniei publice.

 În orice anchetă care privește un eveniment, oricare ar fi acesta, primul lucru căutat este ORGANIZATORUL. În cazul scandalurilor legate de o vînătoare, cu atît mai mult contează organizatorul, căci primordială este legalitatea vînătorii și abia apoi celelalte conotații.

Or, pînă acum, deși scandalul Arthur a fost deschis de presa internațională, nici jurnaliștii, nici autoritățile n-au avut această preocupare! Din contră, toate răspunsurile au venit după întrebări stupide, menite parcă mai mult să acopere decît să descopere ceva.

Astfel, premierul Florin Cîțu, la conferința de presă, n-a spus decît că Arthur nu era cel mai mare urs din România: „Se pare că nu toate informaţiile din spaţiul public sunt corecte şi aici nu aş vrea să comentez ceva ce nu este corect, dar se pare că nu este cel mai mare urs, până la urmă”! Vedeți ce a înțeles Cîțu din tot acest scandal?

Nici autoritățile locale n-au catadicsit să spună ceva concret, în afara faptului că toată tărășenia a fost legală.

În schimb, o anchetă a făcut „Agent Green”, iar rezultatele au fost făcute publice de către președintele Gabriel Păun, care spune:

Arthur avea vârsta de 17 ani și a fost cel mai mare urs observat în România și probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană. Măsurătorile cadavrului indică că Arthur avea 593 de puncte din 600 care reprezintă maximum posibil în industria vânătorii de trofee… Am stat de vorbă cu localnicii care au raportat atacuri ale ursoacei, inclusiv cu domnul Berszan Gheorghe, cel care a cerut Asociației de Vânătoare Botos în luna ianuarie 2021 să împuște ursoaica care i-a provocat pagube în vara anului 2020… Pe domnul Gheorghe l-am rugat să își citească propria plângere făcută de domnia sa către asociația de vânătoare, dar nu a fost capabil să o facă. Uciderea lui Arthur este extrem de suspectă”!

Informațiile sînt prețioase, căci ne sugerează convingător că vînătoarea lui Arthur a fost regizată pentru prințul străin, din moment ce această extragere a altui urs, de fapt o ursoaică, a fost singura aprobată de ministrul Mediului în 17 februarie 2021, după ce în ianuarie 2021 Berszan Gheorghe ceruse asociației de vînători să împuște o ursoaică (deși nu a fost în stare să-și citească propria plîngere!), iar pe 15 martie 2021 a venit vânătorul să-l împuște pe Arthur!

Precizăm încă o dată: dezvăluirile referitoare la împușcarea ilegală a ursului Arthur au fost făcute în presa internațională, altfel, în România, nu s-ar fi aflat nici astăzi despre această crimă ecologică! Iată cîteva titluri din presa internațională, publicate înainte ca presa din România să afle ceva despre vînătoare.

La noi, chestiunea părea clară și legală: un nene a reclamat că o ursoaică i-a mîncat găinile, asociația de vînători i-a cerut ministrului Mediului să aprobe „extragerea” ursoaicei, acesta a dat ordinul de extragere, iar un prinț a venit și a împușcat ursul! Asta era tot ce s-ar fi spus la noi, numai că ursul împușcat nu era un urs de rînd, ci Arthur, cel cu 593 de puncte din 600, așa încît este mai greu de pus batista pe țambal.

CE SE VREA MUȘAMALIZAT CU ORICE PREȚ?

Cine crede că prințul, unul din fiii monarhului de Luxemburg, a venit întîmplător în satul Ojdula, județul Covasna, este cel puțin naiv, dacă nu are cumva misiunea de a minimaliza evenimentul. Cu toate eforturile unora de a banaliza acest eveniment, istoria recentă ne arată că lucrurile nu sînt atît de simple.

Astfel, exact cu un an înainte de uciderea ursului Arthur, pe 4 martie 2020, președintele Klaus Iohannis primea Premiul european „Coudenhove-Kalergi” din mîna prințului Nikolaus von Liechtenstein, Președintele Societății Europene Coudenhove-Kalergi, în prezența lui Donald Tusk, fost președinte al Consiliului European, care a rostit și un laudatio:

Faptul că exact prințul, care face parte din familia Lichtenstein, cea care l-a premiat pe Klaus Iohannis anul trecut, este cel care l-a împușcat ilegal pe ursul Arthur, animal protejat de legislația europeană și cea din România, trezește suspiciuni justificate.

În primul rînd, pentru că autoritățile din România nu au raportat acest eveniment, deși, aveau obligația s-o facă încă din 15 februarie 2021, cînd s-a constatat că ursul Arthur nu era cel pentru care s-a emis Ordinul de derogare!

Acest lucru trebuie consemnat într-un „Raport asupra acțiunii derulate în baza derogării obținute”, așa cum se precizează în orice Ordin al ministrului privind astfel de derogări.

În al doilea rînd, imediat după ce au apărut primele suspiciuni, președintele României trebuia deja să dea un Comunicat în care să precizeze dacă există sau nu vreo legătură între premiul „Coudenhove-Kalergi” și vînătoarea lui Emanuel Kalergi.

Acest Comunicat n-a venit, așa că putem specula în continuare că trofeul lui Emanuel Kalergi, capul ursului Arthur, poate să stea și pe diploma lui Iohannis!

P.S. În acest scandal, PSD tace pentru a nu-l deranja pe Klaus Iohannis. Dar cum ar putea Marcel Ciolacu să-i ceară explicații lui Klaus Iohannis, cînd se știe că președintele PSD îi căra puștile lui Omar Haissam tot la vînătorile de urși?

Sursa: cotidianul.ro

Citește și: Unchiul Ministrului Mediului a organizat vânătoarea ursului Arthur

1 COMENTARIU

  1. Regimul armelor lege pare violat în locul unde autorități impotente nu văd că invers, oricine împușcă un urs în felul descris, e arestat pentru mulți ani, iar se numește „prins” si nu se mai crede Nea Caisă prinț de Anatidae în acțiune golănească, nearistocrată ? The regime of the weaponslaw seems to be raped in the place where authorities do not see that the other way, whoever shoots a bear in the way described, it is arrested for many years, and it is called „caught” and is no call Caisa Prince of Anatidae in an nonaristocratic ruffian action ? Cygnus buccinator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.