Averile acumulate de europarlamentarii trimiși la Bruxelles să ne reprezinte depășesc 5 milioane de euro, în plus aceștia au venituri de peste 4 milioane de euro. Cei 33 dețin aproximativ 20 de hectare de teren, 79 de case și 38 de mașini. Alte bunuri precum bijuteriile și obiectele lor de artă valorează peste 1 milion de euro.

Averile parlamentarilor analizate sunt: PNL: Ioan-Rareş Bogdan, Mircea-Gheorghe Hava, Siegfried Vasile Mureşan, Vasile Blaga, Adina-Ioana Vălean, Daniel Buda, Dan-Ştefan Motreanu, Gheorghe Falcă, Cristian-Silviu Buşoi, Marian-Jean Marinescu; PSD:Rovana Plumb, Carmen-Gabriela Avram, Iulian-Claudiu Manda, Cristian-Vasile Terheş, Dan Nica, Maria Grapini, Tudor Ciuhodaru, Adrian-Dragoş Benea, Victor Negrescu; USR-PLUS: Dacian Julien Cioloş, Cristian Ghinea, Dragoş-Nicolae Pîslaru, Clotilde-Marie-Brigitte Armand, Ioan-Dragoş Tudorache, Nicolae-Bogdănel Ştefănuţ, Vlad-Marius Botoş, Ramona-Victoria Strugariu UDMR: Iuliu Wikler, Lorant-Gyorgy Vincze; PMP: Traian Băsescu, Eugen Tomac; Pro România: Victor Ponta și Corina Creţu. Dintre aceștia, vă prezentăm care sunt cei mai bogați parlamentari.

Parlamentarii care dețin cei mai mulți bani în conturi

Conform declarațiilor de avere, europarlamentarul Siegfried Mureșan (PNL) și fostul președinte Traian Băsescu (PMP) sunt cei care dețin în conturi și acțiuni peste jumătate de milion de euro. Acest top al averilor din conturi și acțiuni este completat de Clotilde Armand (USR-PLUS) care are 360.000 de euro, Adina Vălean (PNL) cu o sumă de 324.000 euro, Cristian Bușoi cu 307.000 euro, Marian Jean Marinescu (PNL) cu 246.000 euro, Daniel Buda cu 240.000 euro, fostul premier Victor Ponta (PRO România) cu 194.000 euro și nu în ultimul rând de Iuliu Winkler (UDMR) cu 174.000 euro.

Desigur dacă punem la socoteală și banii declarați în conturile soților și soțiilor europarlamentarilor vom ajunge la sume și mai fabuloase. Spre exemplu notarul Georgiana Bușoi, soția liberalului Cristian Bușoi, are în conturi și acțiuni aproape 550.000 de euro, iar europarlamentara Daciana Sârbu, soția lui Victor Ponta, are și ea aproximativ 170.000 de euro în conturi și acțiuni, la care se adaugă criptomonede în valoare de peste 80.000 de dolari.

“Nepoliticienii” Rareș Bogdan și Carmen Avram

Singurii „nepoliticieni” europarlamentari sunt oamenii de televiziune Rareș Bogdan (Realitatea TV) și Carmen Avram (Antena 3).

Rareș Bogdan se remarcă în topul averilor prin faptul că deține cele mai valoroase bijuterii și obiecte de artă: argintărie, tablouri, ceasuri și bijuterii de 565.000 de euro. Doar ceasurile lui Bogdan sunt estimate la 200.000 de euro, iar bijuteriile, la 150.000 de euro.

Conform declarației de avere, Rareș Bogdan a câștigat anul trecut, în medie, 5.000 de euro pe lună de la Realitatea TV, post aflat în faliment și controlat de Cozmin Gușă și omul de afaceri Maricel Păcuraru. Bogdan a avut însă și un contract de imagine din care a câștigat circa 36.000 de euro, cu Phoenicia Hotels, care aparține omului de afaceri libanez Mohammad Murad.

Rareș Bogdan deține în conturi și acțiuni aproape 50.000 de euro și a avut venituri totale, în ultimul an, de circa 236.000 de euro, inclusiv o donație de 50.000 de euro de la socrii săi. El are însă și credite de 350.000 de euro. Soția sa, Florina Bogdan, este angajată ca jurist la compania Transferoviar, a omului de afaceri Călin Mitică, un apropiat al lui Bogdan. Mitică este trimis în judecată de procurorii DNA pentru dare de mită și spălare de bani.

Firma lui Rareș Bogdan, Trend Communication, pe care o deține împreună cu fratele său Horia Bogdan și cu Octavian Hoandră, coleg la Realitatea TV și vechi prieten de la Cluj al lui Bogdan. Firma are contracte cu statul (Transilvania Nord, Primăria Cluj, Spitalul de Urgență Cluj) de circa 60.000 de euro,în desfășurare, conform declarației de interese a omului de televiziune. Agenția de publicitate a lui Bogdan a avut contract și cu Hidroelectrica, în trecut.

Carmen Avram, fosta realizatoare a emisiunii de investigații și reportaje „În premieră”, de la Antena 3, câștiga și ea anul trecut circa 5.300 de euro pe lună, de la televiziunea familiei Voiculescu. Soțul ei, jurnalistul Adrian Ursu, câștiga în total aproximativ 9.000 de euro pe lună de la Antena 3, conform declarației de avere a lui Avram. Ea deține în conturi și acțiuni aproximativ 138.000 de euro, iar veniturile totale din ultimul an s-au ridicat la circa 63.000 de euro. Carmen Avram are și credite de 225.000 de euro. Casele și terenurile, de 5.900 de metri pătrați, se află însă pe numele lui Adrian Ursu. Jurnalistul deține pe numele său și trei mașini – un Triumph Spitfire din 1972, un Jeep Wrangler din 1981 și un Renault Clio. Cei doi dețin Asociația Povestașii.

Cele mai mari venituri din salarii și alte activități

Europarlamentarii cu cele mai mari venituri în ultimul an sunt cei care ocupau deja un post de europarlamentar, care este remunerat cu 7.000 de euro salariu lunar de bază. La acesta se adaugă însă plăți pentru diurnă, transport și alte cheltuieli, care pot să salte venitul salarial de la Parlamentul European la 12-13.000 de euro lunar, în medie.

Europarlamentarul liberal Cristian Bușoi a avut cele mai mari venituri în 2018, dintre cei 35 de candidați eligibili. El a adunat aproximativ 521.000 de euro, din salariul de la Bruxelles, dar și din activitățile de notariat și din dividendele luate de la Fondul Proprietatea. În topul veniturilor încasate în 2018, urmează europarlamentarul PNL Daniel Buda (493.000 de euro, provenite dintr-o creanță de 200.000 de euro, dar și din activitatea de avocat), europarlamentarul PNL Marian Jean Marinescu (270.000 de euro), Rareș Bogdan (PNL, 236.000 de euro) și de Adina Vălean (PNL, aproximativ 219.000 euro). Venituri mari au mai avut europarlamentara Norica Nicolai (ALDE, 210.000 euro), comisarul european Corina Crețu (Pro România, 208.000 euro), europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR, 180.000 euro), europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan (156.000 euro), europarlamentarul PSD Dan Nica (140.000 euro).

De la Alianța USR-PLUS, fostul ministru de Interne Dragoș Tudorache a avut venituri de 138.000 de euro de la Comisia Europeană, iar Clotilde Armand de 131.000 de euro, cea mai mare parte a banilor venind dintr-un contract de management. Fostul premier Dacian Cioloș a declarat pentru 2018 un singur venit, de 20.000 de euro, pentru consultanță dată la Banca Mondială.

Topul latifundiarilor și al deținătorilor de imobile

Liberalul Cristian Bușoi deține cel mai mult teren, 58.271 metri pătrați, împreună cu soția sa. Este urmat în top de fostul lider PDL Vasile Blaga (PNL, 36.291 metri pătrați în Bihor), europarlamentarul Marian Jean Marinescu (PNL, 23.178 metri pătrați), europarlamentara Norica Nicolai (ALDE, 20.988 metri pătrați, împreună cu soțul) și europarlamentarul Daniel Buda (PNL, 12.600 metri pătrați).

La case și apartamente, campionul este europarlamentarul PNL Daniel Buda, care deține 5 imobile la Cluj și București. Deputatul PSD Claudiu Manda, soțul Liei Olguța Vasilescu, deține participații la 4 imobile. În 2019, el și-a cumpărat un apartament de 225 de metri pătrați în Craiova, împreună cu firma sa, Imoband Oltenia. Manda a mai câștigat o parte dintr-o casă la partaj, în 2018, și deține jumătate de casă și cu fosta soție a lui Valeriu Zgonea, într-o comună din Dolj.

Vasile Blaga (PNL) deține 4 imobile alături de soție, inclusiv o casă de vacanță la Mamaia. Liberalul Cristian Bușoi are și el 4 imobile, inclusiv un apartament la Bruxelles. Dragoș Tudorache (USR-PLUS) are de asemenea 4 imobile, inclusiv un apartament la Bruxelles. Fostul premier Victor Ponta (Pro România) are 3 imobile împreună cu Daciana Sârbu, aceasta având casă separată la Cornu, în Prahova, pe lângă cea deținută în aceeași localitate împreună cu Ponta.

Topul datornicilor, topul generoșilor

Ministrul Fondurilor Europene Rovana Plumb, prima pe lista PSD la europarlamentare, are cel mai mare credit dintre cei 35 de candidați eligibili: 800.000 de euro. Este urmată în topul datornicilor de fostul ministru de Interne Dragoș Tudorache (USR-PLUS, 357.000 euro), de Rareș Bogdan (PNL, 350.000 de euro), de Vasile Blaga (PNL, 257.000 euro) și de Cristian Bușoi (PNL, 250.000 euro).

Europarlamentarii au acordat însă și împrumuturi în nume personal. Campionul la acest capitol este europarlamentarul Cristian Bușoi (572.000 euro dați cu împrumut, inclusiv la firma sa, CSB European Business Target), urmat de europarlamentarul PNL Marian Jean Marinescu (161.000 euro, către firmele sale SMS International și Natural Research Craiova), fostul ministru al Muncii Dragoș Pîslaru (USR-PLUS, 131.500 euro către o persoană fizică și către firma sa Civitta Strategy&Consulting), deputatul PSD Claudiu Manda (103.000 euro dați cu împrumut) și europarlamentarul PNL Daniel Buda (93.000 euro către Grigore și Ioan Buda, respectiv către firmele sale Agriserv Servicii Zootehnice și Ovilacaune). Fostul premier Dacian Cioloș a dat și el cu împrumut 56.000 de euro, către fratele său Sorin Cioloș, Cameliei Marian și firmei soției sale, Valerie – Equilibre Connexion.

Contracte cu statul

Doar trei europarlamentari declară contracte cu statul ale firmelor lor sau rudelor. Firma Cartotop SA din Craiova, a europarlamentarului PNL Marian Jean Marinescu, are contracte de topografie și cadastru în valoare de peste 2,2 milioane de euro cu diverse comune din județul Dolj, dar și cu CNADNR.

Medical Emergency Division, firma de ambulanță și transport medical din Deva a fiicei lui Vasile Blaga, Agathe Rudeanu, are contracte cu mai multe spitale și case de asigurări din țară.

Agenția de publicitate a lui Rareș Bogdan, Trend Communication, are contracte cu instituții de stat din Cluj, de circa 60.000 de euro, conform declarației de avere a omului de televiziune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.