Sursa foto: Buscat 360

În ediția de săptămâna trecută, Gazeta de Cluj v-a prezentat cum Composesoratul Muntele Băișorii a fost pus pe butuci de Maria Cirebea, cea care a decis soarta structurii ani la rând, cu toate că instanțele de judecată au stabilit că nu avea acest drept. De această dată, vă arătăm cine sunt beneficiarii jafului de la Muntele Băișorii și Valea Ierii. Vorbim despre oameni sus-puși, cu funcții importante, care au primit sute de hectare din rezervele Composesoratului Muntele Băișorii, fără să țină cont că există litigii în această zonă. Localnicii susțin că aceste persoane au profitat de funcțiile pe care le dețin și de problemele de la composesorat pentru a-și atinge scopurile. Astfel, au reușit să pună pe picioare afaceri extrem de profitabile cu o investiție minimă.   

Stațiunea Muntele Băișorii a devenit punctul de întâlnire al celor mai influenți oameni din Cluj. După ce Composesoratul Muntele Băișorii a ajuns pe mâna Mariei Cirebea, aceasta a încheiat zeci de contracte de închiriere pentru diferite parcele de teren cu mai multe persoane sus-puse din județul Cluj. Oamenii au vânat oportunitatea de dezvoltare a zonei care, odată cu deschiderea pârtiei de schi, devenise un adevărat magnet pentru turiști în sezonul de iarnă. În ciuda faptului că există nenumărate nereguli și abateri de la legislația în vigoare, politicienii, polițiștii și oamenii de afaceri nu au stat pe gânduri când au văzut că a dat norocul peste ei și au posibilitatea să închirieze terenuri la suma de numai 0,33 euro/mp/an. 

Familia Moga a luat o felie zdravănă  din resursele composesoratului 

Printre beneficiarii jafului de la Composesoratul Muntele Băișorii se numără și Adrian Moga, fiul milionarului clujean Mircea Moga –  unul dintre fondatorii Băncii Transilvania și, totodată, proprietarul primei fabrici particulare de porţelan din România. La momentul în care Adrian Moga s-a infiltrat în afacerile de la Stațiunea Muntele Băișorii existau nenumărate litigii și probleme de ordin legislativ, în special faptul că Maria Cirebea nu avea dreptul să încheie contracte în numele Composesoratului Muntele Băișorii. Cu toate acestea,  fiul milionarului clujean Mircea Moga nu s-a împotmolit în „detalii” când a bătut palma cu cea care dezlănțuit cel mai mare scandal din localitatea Muntele Băișorii. Până la urmă nu degeaba se spune că legile sunt făcute pentru a fi încălcate. 

La finalul anului 2018, Adrian Moga și Ovidiu Chirilă au înființat societatea comercială Buscat 360 Vista SRL, firmă pe care funcționează restaurantul Buscat 360.

Potrivit surselor noastre, numele lui Adrian Moga lipsește cu desăvârșire din înscrisurile oficiale încheiate pentru închirierea unei parcele de teren de la Composesoratul Muntele Băișorii. Acesta a lăsat-o pe soția lui, Cristina, alături de actualul administrator al restaurantului Buscat 360, un anume domn Marian, să semneze contractul de închiriere pentru terenul pe care avea să ia naștere o afacere de toată frumusețea. Problema este că parcela respectivă se suprapune cu o porțiune din pârtia de schi, restaurantul fiind situat în proximitatea unui stâlp de susținere al telescaunului. Însă aceste aspecte nu i-au împiedicat pe afaceriști să să deschidă restaurantul. 

Potrivit datelor financiare, societatea lui Moga a înregistrat în anul 2021 o cifră de afaceri de 748.358 de lei, un profit net de 366.969 de lei și datorii de 64.593 de lei. Un aspect extrem de interesant este faptul că Buscat 360 Vista SRL nu a avut niciodată mai mult de doi angajați, ceea ce ridică nenumărate semne de întrebare.

Sursa foto: Buscat 360

Unde-s mulți puterea crește și haosul înflorește

Reporterii Gazeta de Cluj au încercat să-i solicite un punct de vedere lui Adrian Moga, însă fiul milionarului clujean Mircea Moga nu a răspuns la telefon. În schimb, administratorul restaurantului a decis să ne ofere o declarație extrem de trunchiată după mai multe insistențe. 

Întrebat dacă la momentul în care s-a închiriat parcela de teren de la Composesoratul Muntele Băișorii avea la cunoștință faptul că existau mai multe probleme legate de modul în care fusese aleasă Maria Cirebea la conducerea structurii, administratorul restaurantului Buscat 360 a preferat să schimbe subiectul. Acesta ne-a explicat că există și alte contracte încheiate cu composesoratul și nu este interesat de alte aspecte. 

„Există niște contracte. Nu mă interesează alte aspecte. Să-și facă datoria cei responsabili, așa este cel mai corect și mai normal.”, a transmis administratorul restaurantului Buscat 360.

Reporterii Gazeta de Cluj l-au întrebat pe acesta dacă există anumite suprapuneri de parcele în zonă, după ce Maria Cirebea a închiriat contracte cu mai multe persoane pentru aceeași suprafață de teren. Chiar dacă există informații clare care atestă că parcela închiriată de soția lui Adrian Moga se suprapune cu o porțiune din pârtia de schi, acesta s-a făcut că plouă. 

„Eu nu am auzit de așa ceva, nu știu de așa ceva. Din moment ce fiecare deține un extras de Carte Funciară. Cred că este o problemă cu cei care nu au CF. Nu știu nimic.”, a afirmat administratorul restaurantului Buscat 360. 

Ultima întrebare adresată de reporterii Gazeta de Cluj l-a determinat pe administratorul restaurantului Buscat 360 să închidă telefonul în grabă, dar nu înainte de a ne ura „o zi bună!”. Acesta a fost întrebat dacă restaurantul deține toate autorizațiile necesare în vederea funcționării, iar după ce și-a alocat un timp de gândire de câteva secunde ne-a răspuns pe un ton nu foarte sigur: „Ăăă, normal.”. 

Cu toate acestea, în urma unei solicitări, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Cluj ne-a comunicat că societatea Buscat 360 Vista SRL nu figurează în baza de date a instituției privind notificările de certificare de sanatate publica a conformității. 

„Societatea BUSCAT 360 VISTA SRL nu figureaza In baza noastra de date cu Notificare de certificare de sanatate publica a conformitatii, aceasta eliberandu-se doar la solicitarea beneficiarului activității, conf Ord. MS nr. 1030/2009, cu completarile si modificarile ulterioare. De asemenea, va informam ca nu am efectuat controale la aceasta societate.”, a transmis DSP Cluj. 

„Vă rog să mă scuzați dar eu am aici foarte multe pe cap. Există niște proceduri pe care le-a urmat fiecare persoană care a vrut să închirieze teren aici. Cei care au făcut ceva aici au făcut la fel ca ceilalți, la fel s-au făcut și contractele pentru toată lumea. Nu există nicio diferență. Așa că… o zi bună!”, a încheiat administratorul restaurantului Buscat 360 din Stațiunea Muntele Băișorii.

Afacerile familiei Moga atârnă de un fir de ață

Familia Moga s-a aflat ani la rând în topul milionarilor clujeni. Mircea Moga este unul dintre fondatorii Băncii Transilvania și, totodată, patronul companiei Porcelain Manufacturers SRL, prima fabrică particulară de porţelan din România. În cadrul societății sunt asociați și cei doi fii ai săi, Adrian și Marius Moga.  Se pare că Adrian Moga a avut de unde să se inspire atunci când a decis să angajeze numai doi oameni la restaurantul Buscat 360, deoarece aceeași rețetă este folosită și de Porcelain Manufacturers SRL, care și-a diminuat numărul de angajați începând cu anul 2015, ajungând, în anul 2021, la numai 4 angajați de la o medie de 30 de angajați pe an. Mircea Moga este cel care a dezvoltat complexul comercial Galeriile Ferdinand, fiind una dintre locațiile în care sunt comercializate produsele realizate la fabrica Porcelain Manufactures. Complexul comercial s-a aflat în centrul unui scandal de proporții în anul 2012, când Marius Moga, fiul milionarului clujean, a tras a tras cu arma de vânătoare în magazinul în care erau comercializate produsele din porțelan. Reacția acestuia ar fi fost provocată de o ceartă cu un angajat care nu și-ar fi făcut treaba ca la carte. Astfel, Marius Moga a decis să-i arate cine-i șefu și s-a comportat ca în codru. După ce a tras două focuri de armă, Marius Moga a fugit repejor acasă, de unde a fost ridicat de anchetatori. 

Adrian Moga și soția lui, Cristina, dețin societatea AMC H SRL, care are ca obiect de activitate „hoteluri și alte facilități de cazare similare”. Încă de la înființare, din anul 2006, firma a mers în pierdere înregistrând datorii de sute de mii de lei. 

Greii Clujului și-au ascuns afacerile în spatele soțiilor

Nu putem să nu observăm că Muntele Băișorii a devenit un paradis al soților celor mai influenți oameni ai Clujului. Aceștia și-au băgat la înaintare partenerele de viață încercând să păstreze o oarecare urmă de discreție.  

Maria Laura Belea este soția șefului de post din Băișoara, Iulian Alin Belea. Aceasta a închiriat de la composesorat un teren cu o suprafață de 1850 de metri pătrați în Stațiunea Muntele Băișorii, pe care a construit, în anul 2019, un imobil cu o suprafață de 56 de metri pătrați, unde funcționează centrul de închiriere echipamente sportive La Pyky Buscat. Societatea comercială care administrează  La Pyky Buscat este Diva Monalisa SRL. Firma a fost înființată în anul 2011 și niciodată nu a avut mai mult de un angajat. În perioada 2013 – 2020, societatea a mers în pierdere, înregistrând datorii de zeci de mii de lei, dar s-a pus pe picioare în anul 2021, când a înregistrat o cifră de afaceri 61.672 de lei și un profit net în valoare de 21.272 de lei. Interesant este că șeful de post din Băișoara, Iulian Alin Belea, nu a menționat niciodată societatea soției sale în declarațiile de avere sau interese. 

Cine împarte, parte-și face

Afacerile din Stațiunea Muntele Băișorii i-au atras precum un magnet și pe consilierii locali din Valea Ierii, Valentin Aurel Bodea și Lavinia Maria Duma, soția fostului primar din Valea Ierii, Gabriel-Alexandru Duma.  Cei doi sunt asociați în Dumral Bistro SRL, firmă pe care funcționează restaurantul Buscat Bistro. În anul 2020, societatea Dumral Bistro SRL a fost acționată în instanță de Drisco SRL, firmă administrată de Iancu Constantin Șerbănescu, după ce a încălcat drepturile asupra mărcii „Buscat Resort”, prin utilizarea unei denumiri similare „Buscat Bistro”. Tribunalul Cluj a stabilit, la începutul anului 2021, că societatea condusă de soția fostului primar din Valea Ierii nu mai are dreptul să folosească în activitatea sa comercială orice semn asemănător mărcii „Buscat Resort”. Cu toate acestea, restaurantul încă nu a înlăturat panoul cu inscripția „Buscat Bistro”, afișat în exteriorul restaurantului. 

„Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta D SRL, în contradictoriu cu pârâta D B SRL. În consecință: Obligă pârâta să înceteze de îndată folosirea, în activitatea sa comercială, orice semn identic sau asemănător mărcii „B R”, inclusiv prin intermediul reţelei de socializare „F” sau orice altă reţea de socializare. Obligă pârâta să publice, pe cheltuiala sa, într-un ziar local şi unul de circulaţie naţională, dispozitivul prezentei hotărâri judecătoreşti, la data rămânerii definitive, sub rezerva modificării soluției de admitere a acţiunii într-o eventuală cale de atac. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 4.165 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.”, arată soluția pe scurt a instanței.

Nici fostul primar al comunei Valea Ierii nu este curat ca lacrima, Gabriel Alexandru Duma a fost condamnat definitiv la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 3 ani, de către Curtea de Apel Cluj, într-un dosar în care a fost judecat pentru abuz în serviciu, în formă continuată. În același dosar a fost condamnat și inginerul primăriei, Ioan Boca, condamnat şi el la închisoare cu suspendare. Potrivit rechizitoriului, cei doi au girat o afacere pentru un teren sportiv amenajat pe fonduri europene, care în realitate nu corespunde cu decontările făcute. De asemenea, Duma și Boca au întocmit documentații pentru a primi bani europeni pentru o pistă de atletism, amenajată în cadrul stadionului comunal, dar care nu există decât pe hârtie.

De pe urma jafului de la Composesoratul Muntele Băișorii au beneficiat și primarul din comuna Iara, Ioan Dorin Popa, fostul șef al Jandameriei Cluj, generalul Aurel Litan, fostul prefect al Clujului, Gheorghe Vuşcan, fostul șef al Ocolului Silvic Turda Marian Moldovan și mulți alții. Nimic nu ar fi fost posibil fără ajutorul soțiilor lor, care și-au urmat soții și la bine și la greu și au semnat contractele de închiriere pentru parcelele de teren. La scurt timp, Stațiunea Muntele Băișorii s-a umplut de cabane pe care greii clujului le închiriază la sume exorbitante. 

În timp ce unii își umflă conturile după ce au închiriat terenuri de la Composesoratul Muntele băișorii, membrii composesori se tem că vor rămâne fără niciun petic de pământ, după ce Maria Cirebea s-a instalat ilegal la conducerea structurii și a început să organizeze composesoratul după bunul plac. Cu toate că vorbim despre o zonă turistică, care s-a dezvoltat extrem de mult în ultima perioadă, oamenilor nu le-au fost repartizați niciodată bani sau lemne de foc în cei 23 de ani de funcționare, ba chiar au fost nevoiți să lupte în instanță pentru a-și recăpăta drepturile.

Zona s-a dezvoltat, au apărut investitori, însă conturile composesoratului au rămas la fel de goale, cel puțin în înscrisurile oficiale. Începând cu anul 2008, Cirebea Maria s-a pus stăpână pe asociație, devenind secretar, în ciuda faptului că aceasta nu avea dreptul să ocupe această funcție pentru că nu deținea calitatea de membru composesor. Tot de atunci, Composesoratul Muntele Băișorii a fost condus de diferite persoane care s-au instalat ilegal în consiliul director, au fost convocate Adunări Generale de către anumite persoane care nu erau mandatate să facă acest lucru și au fost încheiate procese verbale fără a se ține cont de prevederile legale. Maria Cirebea a fost acuzată de nenumărate ori de membrii composesori că este mână în mână cu mafia pădurilor din Apuseni și cu toate că au avut loc defrișări masive în zonă, nu s-a luat în calcul despăgubirea membrilor. Aceasta motiva la acea vreme că banii proveniți din vânzarea materialului lemnos sunt valorificați pentru a achita paza pădurii.

4 COMENTARII

  1. Nu a fost palmă de pămînt a nimănui dar nici nu era a lui ics sau igrec; era moșia satului proprietate comună a locuitorilor acelui sat. Nici o palmă de moșie nu se putea înstrăina!
    Composesoratul e o invenție vicleană a habsburgilor ce a urmărit „intrarea în circuitul economic al pămîntului”, adică vînzarea/cumpărarea și impunerea de biruri (cine, cît plătește, pe ce). de altfel cv cadastru în franceză de unde vine asta înseamnă: „Ensemble de documents qui contient une matrice des états de section, un plan topographique des propriétés d’une commune, et servant notamment à fixer l’impôt foncier”.
    Așadar NIMENI în afara locuitorilor satului de care aparține numitul composesorat nu au nici în clin nici în mânec cu acesta. Desigur aceștia dacă hotărăsc să lase pîrtia de schi, cu stațiune cu tot, la schimb cu ce se-nțeleg, este altceva.

  2. Și când va spuneam ca se înstrăinează și ocupa terenuri abuziv fara a deține nici un act de proprietate( vezi Cetățuia, Cireșilor, Republicii, Polocsay) unde aceiași din Baisoara dețin si aici. Asta e nimic fata de terenurile pierdute in favoarea bandiților din patrimoniul statului. Su sunt grămada, da’ cine sa verifice, ca ăștia ce ar trebui sa ia măsuri au luat , n-ai frica , teren!

  3. Acest articol sa fie mina domnului Iancu , administratorul pârtiei de schi ? Despre el nu se spune nimic , nici.macar faptul ca nu a plătit nici măcar un leu chirie de cind s a instalat și domnia sa pe aceleași terenuri ale composesoratului. . Și dacă facem un calcul scurt s-ar aduna cam peste 150 000 de euro .

  4. toata colonia asta blastamata e un MARE JAF
    M.A.I. = Mafioti Asasini Infractori
    toata „justitia” e ticsita de turnatori si securisti.
    Experimentul Pitesti a triumfat! vae victis!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.