CJ Cluj a cumpărat 52 de noi echipamente medicalecare au ajuns la patru dintre spitalele din subordine. Este vorba despre Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, Spitalul de Urgență pentru Copii și Spitalul de Recuperare și Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal, unitate sanitară subordonată Ministerului Sănătății.

„Continuăm seria investițiilor în sistemul sanitar pentru ca acesta să poată face față provocărilor fără precedent la care este supus, precum și solicitărilor și exigențelor persoanelor spitalizate. Noile dotări sunt extrem de importante întrucât permit  echipelor medicale din cele patru instituții sanitare clujene să realizeze investigațiile și intervențiile necesare pentru a îmbunătăți starea de sănătate a pacienților”, a declarat Alin Tișe, șeful CJ Cluj.

Valoarea celor 52 de echipamente medicale este de 1.505.045 de lei, fără T.V.A. Acestea au fost cumpărate în cadrul proiectului cu finanțare europeană câștigat de forul administrativ județean și care vizează consolidarea capacității județului în gestionarea crizei sanitare COVID-19.

La Spitalul de Pneumoftiziologie au fost livrate un aparat medical de administrare a oxidului nitric, o bicicletă/aparat de recuperare antispasmic, două dispozitive de administrare rapidă a lichidelor cu posibilitate de încălzire a acestora, un dispozitiv portabil pentru aspirarea secrețiilor oro-faringiene, patru monitoare pentru funcții vitale cu modul de monitorizare hemodinamică avansată și nouă saltele anti-escară.

La Spitalul de Copii au ajuns două combine frigorifice tip bancă de sânge – plasmă, două congelatoare medicale pentru plasmă și două frigidere pentru medicamente, reactivi și probe.

Spitalul de Recuperare beneficiază începând de acum de un monitor de înaltă performanță pentru funcții vitale pentru ATI, cinci dispozitive de vizualizare a sistemului venos superficial și 10 monitoare pentru funcții vitale.

Nu în ultimul rând, la Institutul de Urologie și Transplant Renal au fost livrate 10 monitoare de înaltă performanță pentru funcții vitale pentru ATI și două saltele anti-escară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here