CJ Cluj a fost notificat oficial de către Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Huedin în legătură cu faptul că dreptul de proprietate al județului Cluj asupra Ansamblului Muzeal ,,Octavian Goga” a fost înscris în Cartea Funciară. Această operațiune survine câștigării definitive a procesului de către forul județean, și respectiv, radierii înscrierii referitoare la dreptul de proprietate al nepoților Veturiei Goga.

,,Am încheiat cu succes un proces îndelungat și extrem de complicat, la finalul căruia justiția a consfințit faptul că locul firesc al acestui castel cu o simbolistică aparte este în proprietatea județului Cluj. Intenția noastră, pe mai departe, este de a întreprinde demersurile necesare pentru obținerea de fonduri nerambursabile cu ajutorul cărora să redăm farmecul de odinioară al acestui loc încărcat de istorie”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj. 

Demersurile de revendicare a domeniului din localitatea Ciucea, strâns legat de personalitatea marcantă a celui care a fost ,,poetul cântării pătimirii românilor”, au început în anul 2005, când urmașii Veturiei Goga au solicitat constatarea nulității absolute a donației făcute de aceasta în favoarea statului român, cu consecința obținerii  dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile, respectiv despăgubiri pentru bunurile care nu mai puteau fi restituite în natură.

În perioada următoare Consiliul Județean Cluj va întreprinde demersurile necesare în vederea recuperării cheltuielilor de judecată și va parcurge etapele administrative de încadrare a Ansamblului Muzeal ca bun de interes public județean, includerea acestuia în inventarul bunurilor aparținând domeniului public al Județului Cluj, precum și declararea lui la autoritățile locale ale comunei Ciucea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here