CJ Cluj a semnat recepția spitalului de boli psihice din localitatea Borșa. Potrivit datelor furnizate de administrația județeană, noul Spital de Boli Psihice Cronice Borșa, unitate sanitară aflată în subordinea CJ Cluj, a fost recepționat și funcționează la capacitatea optimă.

Imobilul are regimul de înălțime D+P+2E, suprafața desfășurată de cca. 3.000 mp și dispune de:

  • Cabinet medical și de tratament la fiecare etaj
  • Bloc alimentar nou
  • Sală de recreere la fiecare nivel
  • 27 de saloane cu 4-6 paturi și băi proprii
  • Personal medical: 29 de asistenți medicali, un medic infecționist, un medic internist, 7 medici psihiatri.

Spitalul dispune de o farmacie cu circuit închis, o sală de mese, o spălătorie, precum și alte spații de depozitare. Noua clădire înseamnă, cu certitudine, condiții mult mai bune de spitalizare și tratament pentru pacienții cu afecțiuni psihice cronice, personalul medical având posibilitatea de a asigura un act medical corespunzător.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.