În ședința de azi a CJ Cluj s-a aprobat o investiție în valoare de 191.066.157 de lei pentru modernizarea și reabilitarea drumului județean DJ 103G Tureni – Ceanu Mic – Aiton – Gheorghieni – Varianta Ocolitoare Cluj-Napoca (17 km). Lucrarea ar trebui realizată în 36 de luni.

Potrivit Consiliului Județean, prin această investiție se urmăreşte aducerea în parametrii de funcţionare a drumului; înlăturarea sau prevenirea apariţiei restricţiilor de circulaţie; facilitarea accesului în regiune în condiţii normale de confort şi de securitate; aducerea sistemului rutier la parametrii tehnici corespunzători, asigurându-se astfel condiţii bune de siguranţă în circulaţia auto; asigurarea unor condiții optime de siguranță și confort în circulația auto și pietonală.

„Implementarea proiectului Modernizarea și reabilitarea drumului județean DJ 103G Tureni – Ceanu Mic – Aiton – Gheorghieni – Varianta Ocolitoare Cluj-Napoca va conduce la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a cetățenilor din zonă, la dezvoltarea economică a zonelor, la intensificarea legăturilor de cooperare economică, la fluidizarea traficului, precum și la creșterea nivelului de siguranţă a cetăţenilor în ceea ce privește confortul, siguranța circulației și protejarea mediului”, se arată în referatul de aprobare a Consiliului Județean Cluj.

Finanţarea obiectivului de investiţii se face, pentru cheltuieli eligibile, în procent de 98% din Programul Operațional Regional 2021 – 2027 prin Fondul European de Dezvoltare Regională și 2% de la bugetul Județului Cluj, iar pentru cheltuielile neeligibile, din bugetul Județului Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.