Frații Radu și Florin Mureșan au atacat decizia Tribunalului Cluj prin care domeniul Goga a ajuns în proprietatea Consiliului Județean (CJ) Cluj. Astfel, procesul în care se dispută averea imobiliară a lui Octavian Goga este departe de a se fi terminat. În anul 1966, după moartea lui Octavian Goga, soția lui, Veturia, a lăsat moştenire statului român domeniul de la Ciucea, cu condiţia ca proprietatea să fie transformată în muzeu şi să poarte numele soţului său.

La mijlocul acestui an, Tribunalul Cluj a emis o decizie judecătorească prin care se constatată nulitatea absolută a certificatului de moștenitor, emis anul trecut de un notar din Sibiu, prin care s-a atestat că urmașii Veturiei Goga, frații Radu și Florin Mureșan, au dreptul la moștenirea proprietății din Ciucea.

Însă, frații Mureșan au contestat decizia, iar primul termen din acest proces se va judeca la mijlocul acestei luni la Curtea de Apel Cluj. Sentința atacată în apel dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile din cadrul Complexului Muzeal „Octavian Goga” de la Ciucea în favoarea Consiliului Județean Cluj. Potrivit certificatului de moștenitor obținut de cei doi frați, averea Veturiei Goga constă într-un teren de 3420 mp în localitatea Ciucea, o clădire numită Ady Endre, clădirea Casa Albă, clădirea Casa de pe stâncă, un teren de 10.404 mp, casa de piatră cu patru apartamente, clădirea Mănăstirea cu 14 camere, un teren de 338 mp, un imobil de 338 mp, clădirea Castel, o clădire gospodărească şi un alt teren de 216 mp. De asemenea, nepoții Veturiei Goga au fost obligați la plata a 88.727 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Urmașii Veturiei Goga au deschis în anul 2005 o acţiune în revendicare a domeniului de la Ciucea, în ciuda faptului că în testamentului fostei soții a poetului era precizat că întreaga proprietate este donată statului român. Aceștia au cerut instanţei să constate nulitatea absolută a donaţiei făcute de Veturia Goga statului român şi să dispună desfiinţarea acesteia, precum şi nulitatea testamentului.

Donație impusă de Statul român?

O dată cu acest proces înaintat, frații Mureșan au susținut că în anul 1944, autoritățile comuniste au deposedat-o pe Veturia de proprietăţile avute în Bucureşti, Predeal şi Mamaia, iar posibilitatea ca aceasta să fi dorit să doneze de bună voie singurele bunuri ce îi mai rămăseseră ar fi exclusă. Aceștia au considerat că încheierea contractului de donaţie a fost impusă străbunicii lor, fiind un mod de a deghiza o altă preluare forţată a statului român. Astfel, comuniștii ar fi obligat-o să redacteze un testament olograf prin care să lase averea sa statului. Singurul motiv pentru care Veturia Goga ar fi acceptat această modalitate de deghizare a exproprierii sale a fost teama că poetul Octavian Goga va fi în continuare exclus din rândurile poeţilor naţionali şi că publicarea operelor sale va fi interzisă.

Instanțele au decis doar să constate nulitatea absolută a donaţiei realizate de Veturia Goga în favoarea statului român şi să respingă cererea vizând nulitatea absolută a testamentului întocmit de Veturia Goga. Sentinţa nu a fost definitivă.

În anul 2012, după nu mai puţin de 24 de termene de judecată, o instanţă bucureşteană a apreciat că demersul celor trei este neîntemeiat, respingând cererea de revendicare. Hotărârea nu a fost definitivă iar urmașii Veturiei Goga au înaintat apel la Curtea de Apel Bucureşti. În apel, Consiliul Judeţean Cluj a făcut toate eforturile pentru a salva Muzeul “Octavian Goga’’ de la Ciucea. Cu toate acestea, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea urmaşilor Veturiei Goga, constatând că donaţia este lovită de nulitate absolută. În acest context, Consiliul Judeţean Cluj a înaintat recurs însă, în octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis respingerea acţiunii şi menţinerea deciziei luate de Curtea de Apel Bucureşti.

Astfel, urmaşii Veturiei Goga au avut parte de victorie și au reușit să preia averea lui Octavian Goga. Pentru a prelua efectiv bunurile de la Ciucea, Florin Mureșan și Marius Mureșan au înaintat în luna mai a anului 2017 o acțiune la Tribunalul Cluj împotriva Consiliului Judeţean Cluj, cerând restituirea completă  a Complexului Muzeal de la Ciucea, însă instanţele au respins solicitarea făcută.

Deși au pierdut definitiv procesul în vederea restituirii integrale a bunurilor, la începutul anului 2018, Consiliul Județean Cluj a avut surpriza să afle că cei doi fraţi au reușit să devină proprietari cu acte în regulă asupra muzeului, cu ajutorul unui notar din Sibiu ce le-a eliberat un certificat suplimentar de moștenitor. Astfel, frații Mureșan, au solicitat deja Consiliului Judeţean să evacueze toate bunurile și Primăriei comunei Ciucea să facă trecerea în registrul agricol a tuturor proprietăţilor care au aparţinut lui Octavian Goga şi ulterior Veturiei Goga pentru a putea plăti taxe şi impozite locale.

Averea lui Octavian Goga

Printre colecţiile importante se numără cea de Artă Plastică din care fac parte 309 lucrări ale unor artişti români cum ar fi: Camil Ressu, Nicolae Dărăscu, Nicolae Grigorescu, Elena Popea, dar şi lucrări de artă universală.

De asemenea, muzeul adăposteşte o bibliotecă de peste 6000 de volume, o ladă maură din lemn de cedru (din secolul al XVI-lea), o masă de lucru, o canapea şi câteva scaune, schiţe de Nicolae Grigorescu, candele brâncoveneşti (secolele XVII – XVIII).  Pe lângă acestea se mai întâlnesc corespondenţe şi manuscrise ce au aparținu poetului Octavian Goga.

Domeniul de la Ciucea a fost cumpărat de Octavian Goga în 1920 de la Bontza Berta, văduva poetului maghiar Ady Endre. Valoarea tranzacţiei a fost de 280 mii de coroane, bani pe care Goga i-a împrumutat de la Banca Agricolă. Domeniul cuprinde castelul şi mai multe anexe gospodăreşti. În castelul reconstruit în perioada interbelică de Goga se află astăzi muzeul Memorial „Octavian Goga”. Muzeul adăpostește o vastă colecție de covoare, port popular si alte obiecte de artă populară adunate de către Octavian Goga de pe toate meleagurile ţării, precum și o impresionantă bibliotecă. În grădină se află mausoleul poetului şi al soţiei sale, Veturia Goga. Tot în gradină se află o biserica de lemn din sec. XVI adusă aici de către Octavian Goga.

Testamentul Veturiei Goga

“Subsemnata Veturia Octavian Goga, dispun asupra următoarelor: averea mea mobilă şi imobilă situată în comuna Ciucea o va moşteni statul român. Obligaţia statului este ca în comuna Ciucea să înfiinţeze un muzeu în amintirea păstrării memoriei soţului meu Octavian Goga păstrând în această clădire toate bunurile mobile, inclusiv biblioteca aşa cum se găsesc ele aşezate încă din timpul soţului meu. Desigur că biblioteca va putea fi citită şi folosită de oameni literaţi ori de studenţi pentru documentarea diferitelor lucrări ce le realizează”, se arată în actul de donație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.