Stadionului "Cluj Arena" din Cluj-Napoca. 19.08.2011

 

Pentru rezolvarea problemelor de natură financiară ale SC Cluj Arena SA, dar și pentru o mai bună administrare a complexului sportiv, domnul Alin Tișe a  prezentat ipoteza ca imobilul din Parcul Central să fie transferat din domeniul public al județului Cluj în domeniul public al municipiul  Cluj-Napoca. Astfel, un prim pas al acestui demers se va realiza în cursul zilei de mâine, 4 august 2016, când, în ședința de Consiliu Local, consilierii locali ai municipiului Cluj-Napoca își vor exprima oficial votul cu privire la solicitarea de primire a stadionului Cluj Arena în domeniul public municipal. Ulterior, în cazul aprobării acestui demers, această cerere va fi analizată în cadrul deliberativului județean, consilierii județeni având posibilitatea să voteze, prin majoritate calificată, dacă sunt de acord sau nu cu trecerea acestui obiectiv în proprietatea municipiului Cluj-Napoca. În funcție de rezultatul votului în plen, se vor discuta variantele juridice legale de administrarea acestui obiectiv, varianta optimă fiind apreciată aceea a administrării în comun a Cluj Arena şi a Sălii Polivalente, potrivit celor de la Consilul Județan Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.