Consiliul de Administraţie al societăţii Clujana S.A s-a întrunit pe 6 februarie în şedinţă extraordinară, pentru a numi noul director, după demisia lui Puiu Dorinel Şumlea (foto stânga). Cel care a obţinut cele mai mult voturi, patru din şase, este Mircea Prodan (foto jos, dreapta) care ocupa până acum funcţia de director tehnic. Fostul director al societăţii din subordinea Consiliului Judeţean Cluj şi-a dat demisia de la conducerea fabricii în urma unor  discuţii aprinse cu angajaţii.

mircea prodan - net

 

Pe 4 februarie compania Clujana a fost blocată de o grevă spontană, declanşată de cei aproximativ 400 de angajaţi. A fost nevoie de trei luni pentru ca semnalele de alarmă trase de Consiliul de Administraţie să producă efecte. CJ nu are niciun merit în soluţionarea acestei crize.

Încă de la sfârşitul anului trecut preşedintele Consiliului de Administraţie al Clujana, Ionel Brie, a cerut demiterea directorului Dorin Şumlea, propus cu sprijinul PSD. Singurul om care s-a opus în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean în care acesta şi-a prezentat doleanţele a fost însuşi vicepreşedintele Ioan Oleleu, tot de la PSD.

Brie nu este singurul care a contestat calităţile de lider ale lui Şumlea. Şi Axente Husar, reprezentant al CJ în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) Clujana, a atras atenţia că un audit ale cărui rezultate au fost prezentate consilierilor judeţeni relevă nereguli foarte grave. Cu toate acestea, Oleleu a insistat public, prin biroul de presă, că acuzaţiile sunt un mister.

 

Nici usturoi n-a mâncat…

„Ca urmare a informaţiilor apărute în presa clujeană în ultimele zile referitoare la situaţia existentă la SC Clujana SA, societate la care judeţul Cluj este acţionar majoritar, Consiliul Judeţean face următoarele precizări:

Misiunea de audit realizată de către serviciul de resort al Consiliului Judeţean Cluj la SC Clujana SA, la cererea expresă a domnului vicepreşedinte Ioan Oleleu, nu a fost încă finalizată, motiv pentru care, în acest moment, nu se poate vorbi despre un raport de audit şi nici măcar despre un proiect al acestui raport care să fi fost transmis entităţii auditate.
În acest context, apreciem ca fiind oportună aşteptarea finalizării acestei misiuni de audit, abia ulterior acestui moment putând avea loc analize şi dezbateri fundamentate cu privire la eventualele măsuri care se impun şi decizii ce trebuie luate. Precizăm totodată faptul că orice decizie care va fi luată în cauză va fi una transparentă şi va avea la bază strict procedurile prevăzute de legislaţia în vigoare.

După ce Consiliul Judeţean Cluj a cerut realizarea unui audit la SC Clujana SA, audit care prezintă date şocante despre societatea comercială, atât preşedintele Consiliului de Administraţie al firmei, cât şi unii consilieri judeţeni consideră că cea mai bună soluţie este revocarea directorului general Dorinel Şumlea din funcţie”, arata cei de la CJ Cluj într-o precizare trimisă redacţiei gazetadecluj.ro.

 

Comenzile nu acoperă mare lucru

Reprezentantul CJ Cluj în AGA Clujana a precizat pentru Gazeta de Cluj ce apare în auditul realizat anul trecut la această societate. ”În primul rând, e chestiunea banilor. Sunt comenzi foarte puţine, chiar şi cele în lohn (axate pe producerea unor articole folosind mâna de lucru necalificată sau puţin calificată locală, considerată ieftină pe plan internaţional, n.r.). La acestea se plăteşte numai manopera, nu au cum să acopere găurile mari pe care le au”, a precizat consilierul judeţean.

În plus, auditul arată că actuala conducere a făcut raportări fictive către Consiliul Judeţean, iar toate datele privind bugetul, bilanţul şi alte date financiare ale societăţii sunt problematice. La şedinţa din 15 decembrie, Husar i-a chemat pe reprezentanţii societăţii Clujana pentru a explica aceste inadvertenţe.

 

Cât de adânc au săpat groapa

Actualul Consiliu de Administraţie al Clujana a fost numit prin Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor din 20 decembrie 2013 şi a operat în baza unui plan de administrare al societăţii, pe care l-a înregistrat la sediul Consiliului Judeţean Cluj la sfârşitul anului trecut.

”În mandatul actualului management, situaţia economică şi financiară a fabricii s-a înrăutăţit considerabil. Pierderea cumulată a societăţii a crescut de la 11,6 milioane de lei (2,6 milioane de euro) la 31 decembrie 2013 la 15 milioane de lei (3,4 milioane de euro) la 31.06.2014. Datoriile către bugetul statului, în loc să scadă, conform obiectivelor de performanţă trasate, au crescut, ajungând în decembrie 2013 la 7,4 milioane de lei (aproximativ 1,7 milioane de euro), iar în iunie 2014 la 7,8 milioane de lei (1,9 milioane de euro), îndreptându-se rapid spre 2 milioane de euro, sumă la care se adăuga continuu dobânzi şi penalităţi”, arată şi consilierul Mihai Seplecan.

 

La Clujana, casele de marcat au găuri

Un raport al Curţii de Conturi a arătat că directorul dinaintea lui Şumlea al SC Clujana SA, Radu Ţărmure, a prejudiciat compania cu peste 100.000 de lei, bani pe care i-a încasat fără justificare. Societatea Comercială Clujana S.A. a fost supusă unui control al Curţii de Conturi în perioada 3 mai – 31 mai 2012, care a relevat faptul că societatea a acordat directorilor generali şi membrilor consiliului de administraţie, salarii, respectiv indemnizaţii, în cuantum mai mare decât cele prevăzute de lege.

De asemenea, s-a constatat faptul că Radu Ţărmure, în perioada 1 aprilie 2010- 3 aprilie 2012, cât a ocupat funcţia de director general al societăţii a ridicat din casieria magazinelor Clujana suma totală de 111.707,32 lei, din care, la momentul controlului, acesta restituise doar 95.000. Această sumă a fost restituită cu întârziere, documentele au fost prezentate cu întârziere, motiv pentru care Curtea de Conturi a procedat la calcularea unor penalităţi de întârziere în cuantum de 121.443 lei.

 

5 COMENTARII

  1. Degeaba a fost schimbat Dorinel(Sumlea),raman aici ” directorasi si directorute”plantate de Dorinel-Sugubat-Iubaret, ramane madam Oniga….si actualul director-interimar-este tot..din echipa Sumlea!!! Ar trebui ca inainte de a fi numit un nou director, sa se faca un control de catre DNA si DIICOT,ptr. a se spala” putin fabrica. Este o nebunie ce sa intamplat aici de cand conduce fabrica acest sugubat Dorinel(din acelasi sat cu Remus Lapusan-Berind) si Acest Oeleu”-pardon ” Zeul Oleleu”(porecla „Striga -tare-in- microfon) care permanent a ascuns micile „prostioare”facute de Dorinel!! Oare de ce??? Nimeni nu sa intrebat pana acum nici macar presa ca ”ca de un pantof un papuc si la presa pe de a moaca”, de ce nu a fost schimbat pana acum acest directoras!!! A reusit sa bage n faliment fabrica,a vandut piele si capete de banda(pantofi) la negru cat si unde a putut,genti din piele,etc si a angajat toate iubitelele pe care a vrut el(fina lui Buda)a jucat la toate capetele politice la care a putut(PSD ul stia??)..nu pai daca i Remus prieten cu Victor….!!!A indepartat pe toti care au vrut sa munceasca si sa ajute aceasta fabrica( director adjunct,directoare economica-(director general inainte lui)ca nu a vrut sa se „papuceasca” cu Sumlea(a pus o vacuta directoare economica),aprovizionare,desfacere)…un dezastru!!!

    • Spre rusinea mea, am avut o singura pereche de bocanci de la Clujana, pe care i-am purtat in liceu si inca sunt functionali. Sunt chiar flatata ca se aude ceva de mine prin Clujana, ar fi fain sa ma auda si pe mine cei carora le cer de luni bune varianta integrala a ultimului audit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.