Mihai este un bărbat în vârstă de 37 de ani şi-mi mărturiseşte, în sala de aşteptare a I.M.L.Cluj, că are impresia că e blestemat  să trăiască momente riscante în benzinăriile Clujului, din partea unor inşi care vor să fenteze sensurile giratorii şi o iau pe scurtătură, exact prin incintaacestora!  Arată că în urmă cu două luni era cât pe ce să fie zdrobit pe Dorobanţilor, la benzinăria „Mol”, de un şofer grăbit, care intrase prin benzinărie – iar luni, 22 aprilie a fost lovit la picioare cu bara maşinii, de un conducător auto, care-şi pornise maşina, la „Euroil” – Zorilor, după ce-l certase pe respectivul pentru aceeaşi faptă. Acum Mihai spune că va face plângere pe numele agresorului, întrebându-se totodată când vor lua măsuri autorităţile pentru a pedepsi aceste fapte.

Supărat la culme, Mihai intră direct în subiect, fără alte ocolişuri, iar acesta îmi pare de-a dreptul incredibil: „Azi dimineaţă (n.n. – luni 22 aprilie) am vrut, liniştit, să cobor din maşină ca să-mi fac plinul, la benzinăria „Euroil” de pe Observatorului, din cartierul Zorilor, când mă trezesc efectiv că o maşină vine, în trombă, din deal, direct spre mine. Cobora dinspre Hotelul Golden Tulip, dorind să intre pe Lunii, însă fără să mai fie obligat să stea în sensul giratoriu. M-am enervat la culme să văd că nu am siguranţă nici măcar în benzinărie, din cauza unor bezmetici, aşa că i-am zis vreo două omului de noroc. Iniţial l-am întrebat ce face, la care el mi-a strigat să mă dau la o parte, altminteri trece peste mine. Am ezitat puţin şi m-am dat în spate vreo câţiva centimetri, la cere el şi-a pornit, hotărât, maşina – şi m-a lovit cu bara în picioare, însângerându-mi-le. Moment în care eu, de durere, i-am dat un pumn în capotă şi, recunosc, i-am cam îndoit-o”.  Explică apoi că insul a sunat la rândul său la poliţie, declarând că este atacat de un bolnav psihic! Explică Mihai, în continuare: „ Nu-i ştiu nici la această oră numele, că am venit după incident direct la I.M.L., dar nu-mi fac probleme legate de identificarea sa de către poliţie, deoarece în benzinărie există camere de supraveghere. Sincer, m-a dat cam peste cap incidentul, parcă sunt blestemat – fiindcă nu demult era, la fel să dea peste mine unu`, în benzinăria Mol, pe Dorobanţilor – şi tot ca să evite giratoriul, grăbit să intre pe Aurel Suciu deoarece semaforul avea culoarea roşie! Asta văd că-i mai nou moda în Cluj şi noi, care ne aflăm în benzinării, trebuie deja să fim atenţi ca să nu fim călcaţi de aceşti şmecheraşi!” Nu-şi încheie bine fraza şi bărbatul este poftit în cabinetul de consultaţii. Se întoarce după câteva minute, cu un certificat în care legiştii i-au eliberat un certificat în care i-au recomandat câteva zile de îngrijiri. Apoi, salutând respectuos, părăseşte instituţia medicală clujeană…

Punctul de vedere al I.P.J.Cluj

„Referitor la incidentul de la benzinăria de pe strada Observatorului,, a fost depusă plângere de către persoana vătămată, iar poliţia face cercetări în vederea clarificării tuturor aspectelor sesizate”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Pompaş, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.