Un tânăr de 21 de ani din Câmpia Turzii, care a amenințat că se sinucide aruncându-se de la geam, a fost salvat de polițiștii clujeni.

„La data de 23 mai a.c., în jurul orei 21.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană de sex masculin, aflată pe un balcon, ar intenţiona să se sinucidă. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, împreună cu un echipaj de pompieri care a asigurat accesul în apartament. În interiorul locuinţei, a fost identificat un tânăr de 21 de ani, din municipiul Câmpia Turzii”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.

Conform polițiștilor, tânărul a fost transportat ulterior la spital, pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

„Cei din cadrul Detașamentului de Pompieri Turda au fost solicitați pentru a sprijini o intervenție a polițiștilor din municipiul Câmpina Turzii.
Solicitarea a fost înregistrată în jurul orei 23.00, iar la fața locului s-a deplasat o autospecială cu echipamente de descarcerare pentru a asigura accesul într-un apartament dintr-un bloc de locuințe situat pe strada Aviatorilor din municipiul Câmpina Turzii”, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.